Mircea Dan Duță (27 mai 1967, București) este poet român de expresie cehă, critic și istoric de film, traducător din limbile cehă, slovacă, polonă, slovenă, bulgară, engleză și franceză, precum și entertainer cultural, organizând lecturi publice de poezie în Cehia, Slovacia și România. A publicat două volume de poezie la Praga: Peisaje, zboruri și dictări (2014), respectiv Citate la conservă, complexe de inferioritate și drepturile omului sau Căsătorit fără obligații vând amantă moartă din născare (mențiune: folosită) precum și numeroase articole de specialitate (teoria și istoria filmului, analiză literară) pentru reviste din Cehia, Slovacia și România. Este prezent în antologii publicate în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Mexic, Mongolia, Bulgaria și România. Volumul Pliz suiciof ior mobail făun senchiu , reprezintă o antologie de autor, cuprinzând selecții din cele două volume mai sus amintite. Este o ediție bilingvă, traducerea poeziilor din limba cehă în limba română aparținând Katerinei Kozlovska.

Privind CV -ul lui Mircea Dan Duță nu am putut să nu mă gândesc la biblicul Turn Babel, locul unde, conform Vechiului Testament, s-au născut toate limbile pământului, ca o pedeapsă divină. Dar să nu uităm că acest turn, devenit ulterior cetate, a fost asociat de-a lungul timpului și cu un loc al desfrâului și al faptelor reprobabile de tot felul. Iar această dimensiune, mai curând mitică decât biblică, se oglindește de minune în poezia lui Mircea Dan Duță, în care acesta nu se sfiește să vorbească pe față despre hoție, corupție, adulter, familii "moderne" în care foștii soți coabitează cu noii amanți în aceeași casă, spre totala debusolare a copiilor, victime emoționale sigure ale acestor experimente matrimoniale, bărbați libidinoși sau violenți și femei abuzate atât sexual cât și prin violență domestică de către aceștia.

Poate cea mai originală notă din poezia lui Mircea Dan Duță o reprezintă faptul că în proporție de 90% dintre cazuri, el vorbește despre aceste derapaje umane și sociale apelând la o formă bizară de umor, născută cumva din umorul negru specific occidentalilor și hazul de necaz, acesta din urmă fiind specific mai ales românilor. Cu toate acestea, fără excepție, în spatele fiecărui surâs ivit involuntar datorită comicului de limbaj, se ascunde (atunci când nu țâșnește efectiv în ochi) un rictus de durere, de neputință, de reproș, de resemnare, de fatalism, însoțit uneori de o usturătoare doză de ironie, menită să acționeze ca sarea pe rană:

" Sunt străin și acum trăiesc în România./ Urmez cursuri de limbă și civilizație românească./ Mâine avem test/ din formarea și utilizarea genitivului,/ iar eu nu am cu ce să-mi cumpăr de mâncare./ Când am spart geamu' la merțanu' ăla/ și-am ciordit playeru' de sclipea pe bord,/ m-au prins doi caralii./ Nu mișca!!/ Normal că n-am mișcat./ Ce faci aici?!/ N-avea sens să-ncerc să-i duc de nas./ Arată!/ Le-am arătat, ce era să fac?!/ Și să-mi bag pula, era un player așa mișto.../ Ne vom ocupa în detaliu de acest caz!/ Apoi mi-au strecurat în palmă o bătrână./ Ține-ți gura și dispari, labă tristă!/ Sunt străin și acum trăiesc în România./ Urmez cursuri de cultură și civilizație românească./ Mâine avem test din formarea și utilizarea genitivului,/ iar eu n-aveam/ cu ce să-mi cumpăr de mâncare./ Bă, uite de-aia-mi place-n țara asta:/ aici poliția chiar înseamnă/ siguranță și încredere ".

Dar tema cea mai dură și cea mai nevralgică pe care Mircea Dan Duță o atinge în poemele sale rămâne vulnerabilitatea femeilor în fața bărbaților care nu au absolut niciun respect pentru ele, altfel spus a nebărbaților, fie libidinoși, fie violenți, fie indolenți, temă pe care o abordează din mai multe unghiuri în mai multe poeme din acestă antologie. Însă în poemul următor ea este atacată de-a dreptul frontal:

" Dă-mi o guriță.../ Lasă-mă în pace!/ Vreau să te pup.../ Dispari, scârbă!/ Vreau să-ți pun mâna pe țâțe.../ Jos labele!/ Arată-mi chiloțeii.../ Dă-mi drumul, libidinos bătrân!/ Fii a mea.../ Cară-te, labă!/ Te iubesc.../ Marș, perversule!/ Te vreau.../ Șterge-o, moșneag tâmpit!/ Te doresc.../ Nu vreau!/ Ba da.../ Ba nu!/ Ba da .../ Nu!!!/ Stimate client,/ se pare că driver-ul dispozitivului dumneavoastră/ este blocat într-o buclă infinită ".

Este cât se poate de clar că insertul acelei "bucle infinite" nu este deloc gratuit, ci dimpotrivă, sintagma sugerează ideea că genul acesta de episoade tinde să se repete la nesfârșit, fără ca cineva să ia efectiv o măsură reală pentru stoparea flagelului.

De altfel, la fel de frontal este atacată problema și într-unul dintre poemele în proză ce o au ca eroină pe Alenka, "femeia tuturor", dar mai ales a lui Mahăr, șeful ei:

" Domnișoara Alenka s-a întors la noi de-abia duminica următoare. Avea vânătăi pe față și nu prea vorbea. (…)Mami s-a cam încruntat și i-a atras atenția lu´ tati că ar trebui să aibă mai multă grijă de biata fata asta. Tati era tare furios și se jura că într-o zi tot o să-l omoare pe animalu´ ăla, da´ nu știu la cine se referea, poate la molâu´ ăla care tot zice mami de el, ce știu eu, numa´ că mami i-a tăiat vorba și i-a zis că n-are el coaie să facă asta și că se miră și ea că o fată așa frumoasă și bună îl suportă de atâta vreme ".

De bună seamă că, inclusiv din citatele de mai sus, se poate observa maniera "libertină" în care Mircea Dan Duță tratează problema limbajului poetic, pe care aparent nu îl deosebește cu nimic față de limbajul vulgar (în sensul cel mai apropiat de etimologia acestui termen), transcriind fonetic toate derapajele de limbă de care sunt capabili oamenii certați cu gramatica limbii române (și uneori și cu cea a limbii engleză), precum și toată gama de înjurături și cuvinte licențioase, întâlnite frecvent la oamenii din pătură inferioară a societății. Este însă cât se poate de clar că, așa cum îmbracă dramele mai sus ilustrate în hainele comediei negre, tocmai pentru a sublinia ușurința cu care mulți oameni trec pe lângă acestea, clasându-le din mers drept neimportante, la fel se întâmplă și în cazul limbajului, greșelilor gramaticale, nefiind altceva decât semnale de alarmă trase împotriva celor 100% ignoranți în materie de gramatică, iar înjurăturile descriind lumea așa cum este ea, fără menajamente.

Se poate spune despre Mircea Dan Duță că scrie o poezie profund socială și militantă, ce-și propune, nu doar să indexeze tarele umane sau sociale, ci să și atragă atenția asupra acestora, mizând pentru eficiența intențiilor sale pe utilizarea unui limbaj care pe de o parte să descrie cât mai aproape de adevăr lumea babiloniană în care trăim, iar pe de alta să vibreze, prin insolitul gramatical și lexical, la acea frecvență joasă care să sensibilizeze conștiința civică a celor care desfid orice formă de derapaj uman, social, politic sau cultural. Să sperăm că este o miză câștigătoare și că cei ce au puterea de a demara o schimbare, să procedeze neîntârziat la aceasta. S-ar demonstra încă o dată că poezia poate fi, și trebuie să fie, și o armă a binelui, nu doar un generator de emoții care surescitează sensibilitatea oamenilor.

Pliz suiciof ior mobail făun senchiu de Mircea Dan Duță, Editura Next Page, 2020.