Românul nu e doar poet, din naștere, ci și prozator. Că suntem un neam de povestași, că ne place să cârcotim, să polemizăm, să despicăm firul în patru sunt realități certificate și întreținute și de moda întâlnirilor literare, fie ele organizate de revistele de cultură, fie ele pretextate de moșirea a noi generații scriitoricești – un lucru e cert: ne place să socializăm, să analizăm, să dăm verdicte, să construim paradigme și, de ce nu?, să ne împrietenim unii cu alții.

Mi-aduc aminte de un festival de poezie din primăvara anului 1996, de la Sighișoara, unde nimerisem cam din întâmplare și unde sala mustea de optzeciștii copilăriei mele. Se dezbătea nouăzecismul sau, mai degrabă, absenteismul său din peisaj. În sală erau răsfirate băncuțe, pe post de moderator presta Sandu Mușina (Dumnezeu să-l odihnească!), eu ședeam cuminte și timorată printre greii cetății ce se duelau ironic-inspirat. Se vizase deja ca reper al discuțiilor proaspătul număr al revistei Echinox , printre ai cărei redactori mă număram la acea vreme, număr ce găzduise și consemnase o masă rotundă pretextată de nouăzeciști. Un astfel de nouăzecist rătăcit prin sală era și Robert Șerban. Nu rețin care a fost concluzia acelei șezătoare – mă-ndoiesc să se fi conturat vreuna –, fapt este că veacul ne-a demonstrat că puține nume ale nouăzeciștilor au rezistat și, dacă au făcut-o, în mare parte au fost recuperați oarecum de douămiiști. Ideea de douămiism era oricum în așteptare conform obiceiului nostru mioritic de a diviza pe decade scriitorii și operele lor mai mult sau mai puțin nemuritoare; dacă nouăzecism-ul s-a dovedit a fi un eșec într-ale generației literare, de ce să nu nădăjduim că milenariștii vor proba că există, că pot, că surprind și conving?! Această generație de juni autori s-a ivit din nevoia de a proba că putem vorbi despre o literatură compactă și după veșnicii "inamici" optzeciști, părinții spirituali ai teribiliștilor și vocalilor copii milenariști. Golul colcăia deja, cînd de la centru, în speță, Uniunea și revistele au lansat proiecte, colocvii, volume colective, au decantat, au selectat, au invitat la întruniri și socializări estetice tot felul de reprezentanți ai acestei generații mult dorite. S-au împămîntenit mode ale întâlnirilor anuale sub emblema acestei generații 2000; doar că, în loc să se cearnă numele de la un simpozion la altul, lista devenea tot mai generoasă, scriitorașii tot mai numeroși, poveștile lejere în cadru neconvențional tot mai sățioase, iar disciplina dezbaterilor estetice de grup tot mai minimală. Din sistem și strategie cvasi-riguroasă s-a permutat totul într-un simplu pretext al socializării familiare între exponenții mișcării împricinate. Să zicem că boom-ul douămiist s-a datorat în mare parte conjuncturilor, contextelor, că a fost ab initio un construct, un proiect fățiș lansat și încurajat. S-a articulat zgomotos, deloc discret și a polemizat, dilemizat la fel de viguros vocal. Asta a fost șansa de început a sa. Ca să vă faceți o impresie asupra poftei scriitorului român, de orice vârstă ar fi el, pentru poveste, iată o mostră dintr-o astfel de întrunire năbădăioasă prilejuită de Colocviul Tinerilor Scriitori, derulat în capitală între 5-6 mai 2006, care s-a lăsat desțelenit tocmai de președintele Uniunii Scriitorilor, criticul literar Nicolae Manolescu, pozând într-un părinte indulgent, calin vis-a-vis de vâlva și valurile provocate de reacțiile de boicot ale susținătorilor lui Marius Ianuș, ușor distrat de declarațiile apocaliptice la adresa instituției pe care, cu onor, o prezidează și dispus să aplice ideile proaspete ale participanților la dezbateri. O oareșce jenă cotropindu-i pe junii scriitori, lui Daniel Cristea-Enache i-a revenit ingrata sarcină, ca moderator, să resusciteze atmosfera, doar că, dînd citire unei variate și construite tematici propuse de el, scriitorașii cei viteji au dat într-o cvasi-buimăceală, neștiind cum și în ce ordine să atace chestiunile. De salvat situația a făcut-o Tudor Crețu (Timișoara), după el antrenîndu-se mai mult sau mai puțin poticnit și floarea cea suspectată a nu fi tocmai reprezentativă a celor care își petrecuseră noaptea pe tren, înspre Bucale: Cristina Chevereșan, Robert Șerban (Timișoara), Mihai Vieru (Oradea), Șerban Axinte, Bogdan Crețu (Iași), Radu Vancu (Sibiu), Rareș Moldovan (Cluj). S-au zgîndărit obsesiile recurente, atît de trendy în ultima vreme: blestemul centrului – respectiv al provinciei, raportarea la optzecism și ruptura sau nu de acesta, ingrata condiție a tînărului autor și perspectivele reușitelor sale, pentru ca, după o pauză de prînz prelungită pe terase la bere, dezbaterile să alunece și să treneze, spre nemulțumirea multora pe un teren arid, acela al P.R.-ului deficient, al statutului de agent literar lipsind și el cu desăvîrșire și al managementului auctorial/editorial, toate acestea consumate sub oblăduirea prozatorului Constantin Stan, căruia-i venise rîndul la secunda moderare. O dată ce cocktail-ul organizatorilor a fost îngurgitat, s-au anunțat bursele de creație în valoare de 10000 RON; din 19 proiecte, alesele juriului compus din moderatorul prim și secund, cărora li s-a alăturat dramaturgul Horia Gârbea, au fost date în vileag în aplauzele auditoriului: O istorie alternativă a literaturii române în benzi desenate (Răzvan Bică, Luca Dinulescu, Dragoș Schenkel – București); Orice, poezie(Sorin Gherghuț – București); Păpușile din patul tău , roman (Livia Roșca, București); Literatura criticilor (Antonio Patraș – Iași). Lansarea volumului Colocviul Tinerilor Scriitori (Ed. Brumar, Timișoara), adunînd între coperți eseurile a 31 de participanți, s-a suspendat din simplul motiv că, la ora aceea tîrzie, junii înhățaseră discret ori ba pînă la ultimul exemplar al cărții expuse pe masa ce trona în mijlocul Sălii Oglinzilor. S-au dat așadar bice și 17 poeți și prozatori au citit într-un real maraton, fiind fiecare succint prezentat de Claudiu Komartin. Cum nimeni nu părea extenuat de atîtea eforturi intelectuale și cum "tatăl" lipsea de-acasă, s-a încropit o chermeză dansantă și ponderat alcoolizată pînă înspre ore mici. Neraportîndu-se nici o victimă colaterală, sîmbătă dimineața, junii s-au prezentat la ultimul tur de forță al colocviului, cel destinat concluziilor, unde același prim moderator, Daniel Cristea-Enache i-a provocat mai degrabă pe criticii literari și, în speță, pe bucureșteni și pe cei care s-au sustras timid replicilor cu o zi înainte: Marius Chivu, Costi Rogozanu, Luminița Marcu, Alexandru Matei (București), Andrei Terian (Sibiu), Doris Mironescu (Iași) și-au mărturisit așteptările și opțiunile cvasi-năstrușnice – un autor implicat social, o analiză critică atitudinală și nu estetică exclusiv, conchizîndu-se că generația 2000 există, chiar dacă direcțiile ei sînt încă "pe vine". Certificatul de naștere al milenarismului fiind girat, spre oftica optzeciștilor, pînă și de Varujan Vosganian, punctînd și el încrederea în abilitățile creatoare sclipitoare ale tinerimii scriitoricești, schimburile de mailuri și mobile s-au mutat pe terasa de la muzeu, tot acolo perfectîndu-se pupăturile și îmbrățișările, cu toții reconfortați de autenticitatea lor douămiistă, tînjind după alte întîlniri, fie ele zonale, dar mai ales după o confruntare cu "dușmanul", alias opzeciștii.

P.S.: Printre junii creatori s-au mai numărat: Augustin Cupșa, Diana Geacăr, Răzvan Țupa (București), Alexandru Potcoavă (Timișoara), George Vasilievici (Constanța – m. 2010), Dan Sociu (Botoșani), Ștefan Manasia, Cosmin Perța (Cluj), Dan Coman (Bistrița) și subsemnata. Îi rog pe cei care nu și-au citit numele să nu mă suspecteze de nimic altceva decît de un incipit al sclerozei în căsuța memoriei.

Dar literatura, ca orice organism viu, e perpetuu în mișcare, ea nu înțepenește într-un punct, oricare ar fi el, ca să ne aștepte docilă să revenim în peisaj, e și ea ca timpul pe care-l consumăm: ingrată. Dincolo de biografism, de organic scrâșnit, de fragmentarism, experimentalism, neo-expresionism, dincolo de real, de proxim și de suferința pe care textul o exorcizează și deopotrivă o defulează terapeutic, dincolo de canoane și de ștanțe cu iz didactic și nu doar, cărțile fiecărui autor, indiferent de generația sub a cărei umbrelă mai mult sau mai puțin rigid-protectoare actează acesta, își vor găsi ori ba locul cuvenit pe rafturile bibliotecii, vor rezista ori vor pieri, fiecare pe limba sa. Din noianul de scriitori se vor cerne câteva nume, cele care contează, cele care conving. Șezătorile/ festivismele literare au fost dintotdeauna și rămân un prilej de tachinare, de luare a pulsului estetic, de picanterie, de scriere pe viu a episoadelor ce țes mai apoi sezoane ale marelui film Literatura, - o inspirată ocazie de împrietenire , în esență.