Revistă print și online
Dacă mâine aș fi aleasă președinte, i-aș chema la o vorbă pe parlamentari, orice culoare politică ar avea, și le-aș spune cam așa: stimați domni parlamentari, aleși prin voința națiunii române, de bună voie și nesilită de nimeni, lăsați gâlceava înțeleptului cu lumea, că sunteți orice numai înțelepți nu, și hai să trecem la treabă! Adică să facem o strategie de țară. Putem avea independență energetică? Putem deveni un hub regional? Putem da lumii artiști de valoare? Putem da lumii tehnologie? Putem să facem din țara asta o destinație turistică? Putem să avem o politică externă în care România să conteze? De ce nu? Ce putem face pentru asta?
Păi, facem un proiect de țară pe 10 ani. În care să identificăm nevoile și posibilitățile. Poate, printre altele, stabilim și un domeniu prioritar, așa ca un fir roșu (educație, energie etc.), cu legi și termene precise, de la care să nu se abată nimeni în ăști ani, oricare decidenți ar veni la putere, și pe care să nu-l poată schimba nici Scaraoțchi dacă ar fi votat la conducerea României! Apoi, rugăm națiunea să ne mai păsuiască puțintel pentru a găsi cei mai buni specialiști din țară sau de oriunde vreți voi, și încă puțin pentru ca împreună, zi și noapte, închiși într-o încăpere, să-l și elaborăm! După, dragii moșului, putem să ne ocupăm și de alte treburi, așa cum ne duce mintea, dar tot în interesul țării, și chiar să ne... certăm, dacă altfel nu putem!
Și, în timp ce asudăm să punem în ordine trebile țării - să o facem astfel încât orice român să se simtă confortabil în țara lui - putem să fim, în paralel, și antreprenori și să ne facem propriile afaceri, să punem umărul la dezvoltarea sectorului privat. Dacă sunteți suficient de deștepți și dedicați nimic nu vă împiedică să fiți antreprenori. Totul este să vă încadrați în fișa postului: lucrăm în primul rând pentru binele comun, apoi pentru noi, fără conflict de interese! Fără să băgăm mâna în sacul, ce pare fără fund pentru unii! - al statului! Fără să confundăm buzunarele sau sacii, cum vreți!
Planul nostru de țară nu este să găsim vinovați - că e greaua moștenire, că e coana Europă, că e oricine altcineva decât noi înșine -, ci soluții!
Pentru asta ne trebuie viziune, lucru în echipă, smerenie. Vrem nu vrem, vom figura cumva în cărțile de istorie! Și apropo de istorie, cred că este esențial să o studiați, dacă nu ați făcut-o până acum. O istorie cu bune și rele, din care ar trebui să rețineți însă câteva lucruri. Primul: Istoria noastră ne arată că doar atunci și numai atunci când am avut un țel comun, un ideal, am reușit! Și am făcut România Mare! Un proiect de țară pregătit cu migală și hotărâre de mai multe generații! Citind istorie poate ajungeți și la cel de-al doilea lucru: să vă inspirați din reușite, să înțelegeți eșecurile și să nu le repetați. Să înțelegeți cum de a fost posibil să avem un Eminescu, dar și un Caragiale, un Cioran și un Urmuz, un Enescu și o Maria Tănase, un Ștefan cel Mare și un Vlad Țepeș, o familie Brătianu, o alta Hohenzolern, domni străini mai patrioți decât mulți alți români neaoși, dar și... un Ceaușescu. Iar lista e mult mai lungă, vă las pe voi să o completați!
Să lăsăm la o parte excepționalismul românesc și să privim cu obiectivitate realitatea. Nu suntem nici mai buni, nici mai răi decât alte neamuri, dar cu siguranță avem ceea ce se numește creativitate. Ne mai trebuie nițică onestitate, perseverență și muncă susținută! Scopul e simplu: să trăim bine într-o țară care ne oferă de toate, și să lăsăm și urmașilor dorința de a trăi cu bucurie pe aceste meleaguri. Așa cum le vom construi noi acum. Și acum, dragii mei aleși, să trecem la treabă! Sunt aici pentru a vă sprijini în realizarea proiectului de țară și a vă trage de urechi când vă abateți de la el! Și reciproca este valabilă!
Jurnalistă de popularitate în presa culturală, Maria Capelos și-a legat numele de ziarul România liberă. A coordonat suplimentul Timpul liber și a susținut la Radio Lynx emisiunea culturală "Timpul liber". A fost editor la trustul de presă Medien Holding. A publicat mai multe dialoguri cu artiști cunoscuți: Alexandru Arșinel, Vladimir Găitan, Marin Moraru.