De-a lungul peregrinărilor personale prin teatre am avut ocazia să mă lovesc des de textul scris de Aldo Nicolaj, Hamlet în sos picant. Am văzut câteva montări, dar nu mi-au fost pe plac nicicum, însă pe cât am încercat să evit spectacolul, parcă și mai cu ardoare se apropia de mine. Într-un final, am renunțat să mai fug și m-am lăsat purtat de poveștile din bucătăria Castelului Elsinor. Textele lui Nicolaj s-au tot montat pe scenele teatrelor din București și din țară, prin urmare este un autor destul de adaptat și care place atât la regizori, cât și la actori. Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău s-a gândit să vină în turneu la București cu această piesă, prin urmare nu mi-am putut stăpâni curiozitatea de a vedea și montarea în viziunea teatrului de peste Prut, regia spectacolului fiind semnată de către Alexandru Cozub. Acțiunea se petrece în bucătăria castelului Elsinor, iar personajul principal nu mai este Hamlet, ci un personaj colectiv: mâncarea. Căci, într-adevăr, meniurile și preparatele pantagruelice preparate de către Froggy (Petru Hadârcă), soția sa Cathy (Angela Ciobanu), Inge (Diana Decuseară) și Breck (Dan Melnic) sunt cele în jurul cărora se învârte toată povestea. Textul este unul răsturnat pentru că tragedia imaginată de Shakespeare se transformă acum într-o comedie, în viziunea lui Aldo Nicolaj.

Culinarul este un element vital deoarece dacă bucatele sunt gustoase, invitații de la castel sunt fericiți, iar lucrurile se pot desfășura conform planurilor uneltite de Hamlet. În caz contrar, și spre nefericirea invitaților, primul pedepsit ar putea fi chiar bucătarul, căci el este responsabil de ceea ce se pune pe masă. Felurile de mâncare sunt numeroase, greoaie și ieșite din comun, iar spectatorului avizat îi poate fugi rapid gândul la festinul imaginat de Petronius în Satyricon sau de felurile gândite de Rabelais în Gargantua și Pantagruel. Mâncarea este un element vital pentru supraviețuirea umană, prin urmare este normal ca aceste lucruri să apară și pe scenă. Cercetând pentru această cronică, am găsit un volum interesant scris de Joan Fitzpatrick, intitulat Food in Shakespeare. Early Modern Dietaries and the Plays, în care se analizează importanța mâncării în piesele lui William Shakespeare. De exemplu, în Macbeth avem o secvență când vrăjitoarele din piesă prepară o poțiune în care se introduc diverse ingrediente culinare, printre care și părți de animale sau umane. În Hamlet apare o secvență de festin după moartea tatălui său, fapt ce a dus la nenumărate interpretări. Revenind la piesa de la Chișinău, putem afirma că nu avem un singur spectacol, ci o triplă teatralitate. Spun asta deoarece la primul nivel este spectacolul propriu-zis, la al doilea nivel este spectacolul imaginat de Hamlet prin intermediul căruia încearcă să deslușească cine a fost criminalul, iar la al treilea nivel, spectacolul ce are loc printre felurile de mâncare și aromele din bucătărie. Personajele sunt caricaturizate, aproape grotești, însă au un comic al lor specific. Rolul lui Hamlet este interpretat excepțional de actorul Ghenadie Gâlcă, care dă viață cu umor prințului din Danemarca, comunicând într-un moment al spectacolului și cu publicul. În jocul hamletian de natură comică se ascunde răzbunarea pe care acesta și-o dorește cu atâta înflăcărare.

Scenografia este semnată de Iurie Matei, iar costumele poartă amprenta Tatianei Popescu, aceasta din urmă fiind premiată în 2021 de către UNITEM pentru cele mai bune costume. Sunt multe detalii de observat în scenă, bucătăria fiind aranjată cu tot felul de ustensile vechi, ingrediente numeroase pentru realizarea felurilor de mâncare, dar și dulapuri cu tot felul de condimente și sticluțe. Bucătăria devine încet, dar sigur spațiul în care au loc confruntările, răzbunările, moartea și învierea personajelor, spațiul devenind astfel unul cu valențe carnavalești. În fond, tot spectacolul poate fi citit ca o invitație la carnaval, pentru că sub influența acestuia și o piesă serioasă cum este Hamlet poate deveni la rândul ei aproape o farsă tragică. Spectatorul care nu știe în prealabil textul și se va aștepta să vadă o reinterpretare serioasă a lui Hamlet va fi dezamăgit, căci nu despre acest lucru este vorba în montare. În bucătăria castelului Elsinore trebuie să pășim cu zâmbetul pe buze, lăsând problemele în foaier, bucurându-ne de caricaturizarea personajelor și, de ce nu, de inspirația culinară a lui Froggy. Relația dintre Froggy și Cathy este una siropoasă și se conturează și prin faptul că amândoi reușesc să bucure papilele gustative ale locuitorilor castelului. Cu toate acestea, între ei apar și conflicte, soția înșelându-l pe bucătar cât el a fost plecat în Franța la specializare. Însă bucătarul se și deghizează în fantoma răposatului tată al lui Hamlet, acesta fiind cel care joacă nu doar un dublu rol fizic, ci și unul social: aduce bucurie în suflete și burți prin bucățele preparate, însă înfiripă și teamă în cei prezenți prin intermediul deghizării.

Alexandru Cozub afirmă în caietul-program un lucru foarte interesant și actual, mai ales în contextul vremurilor în care trăim. "Distorsionarea valorilor, mutilarea conștiinței nu sunt observate sau condamnate de cineva, fiindcă nu are cine a le observa sau condamna, pentru că toți consideră ceea ce se întâmplă o NORMALITATE." Dacă privim textul în această cheie, observăm că pe parcursul desfășurării acțiunii se simte o plafonare a personajelor, o stare de a nu face nimic pentru a-și învinge propriul destin. Deși capetele încoronate se mai ocupă și cu alte activități, cei din bucătărie (pătura de jos) par mulțumiți cu viața deloc ușoară pe care o duc. Aceia care gătesc nu sunt observați la adevărata lor valoare la începutul piesei, însă, pe parcurs, descărcarea emoțională a personajelor se face în bucătărie, în fața celor mai simpli locuitori de la castel. În perioada dificilă pe care o traversăm, inspirația Teatrului Național Mihai Eminescu din Chișinău de a aduce la București comedia lui Aldo Nicolaj a fost o alegere fericită și inspirată. Deși sala a fost ocupată doar în proporție de 30%, publicul s-a bucurat de spectacol și cu toții am pășit în bucătăria condusă de Froggy și ai lui. Poate la un Hamlet clasic publicului îi este dificil să se apropie de personaje, pentru că ele, prin structura textului, au o aură respingătoare, dar în cazul de față lucrurile au stat invers. Iar dacă cititorii au drum prin Chișinău sau au ocazia să vadă spectacolul, recomand cu căldură să o facă, nu doar cu inima ci și cu... papilele gustative. Căci la fel ca teatrul, și bucătăria este o artă.