Revistă print și online
Iubita mea visează cu mine singură
un Tu mai important spărgând iluzia atârnând
pe o pânză de păianjen cu elefanți din helium
Norii au ca destinație cactușii pe piciorange
Ea moare Eu mor și fără bani și
fără glume și nici lumea
nu-mi vine s-o schimb Va fi mai rău
Fluturii se nasc din curcubee și în curcubee
se și întorc Doar naivii mai cred
curcubeele care vor să fie fluturi
și sunt culori aruncate între două frunze
Atunci când ies pe balconul de pe care
am vândut litere volumetrice ce formau
cuvântul P Â I N E unor americani
Iubita mea visează cu mine singură Duminica
Viscolul Ceața și în sufletul meu
Dar ea mă vede frumos prin ochelari
Bătea atât de tare că nu m-a rănit
cât m-a rănit că n-am ocrotit-o
Cât nu m-a rănit că mi-a revenit umorul prea târziu
Abia mă mai țin de țuică
Până când mi l-a smuls
Numai gândul că mi s-a smuls paharul
Și totodată și aripile iubitei
A transformat viscolul într-o mică tornadă
Într-o mare tornadă și într-o tornadă din doi fluturi
Ca mai apoi într-un nor de vată de zahăr
Grătare cu fripturi Garduri Vile
ce formau cuvântul la plural
Ar fi fost mai rău decât să nu se întâmple nimic
Nu știu dacă și eu am visat Dar am mai continuat
să beau și am mai băut câteva cuvinte
Îmi pare rău dar este bine că tot alcoolul
a fost de vină și nu eu
Un fluture visează cu un alt fluture singur.
Viku Zenescu s-a născut pe 15 decembrie 1989 la București. Poet performer și artist vizual, trăiește și lucrează în București. Lincențiat în Sculptură, a participat la mai multe expoziții, personale sau de grup, printre care Beat Genaration Reborn/ Club Legere, București; Contempora 6 - Expoziția Tinerilor Artiști/ Alchemia, București și UNarte la 150 de ani/ Sala Dalles, București. A publicat două volume de versuri "A iubi nu e verb" în 2013 și "Anestezicul din palmă" (Editura Tracus Arte) în 2016. Atribuind sufixul “escu" la pseudonimul inițial. A performat în mai multe orașe din Cehia și la Literaturwerkstatt din Berlin. În 2017 a fost inclus în antologia "#Rezist! Poezia" și în 2018 în "Tu, înainte de toate – O antologie a poeziei contemporane de dragoste" (Editura Paralela 45).