În curând, vom uita cu totul de noi.

Rugăciunile nu sunt doar vorbe goale.

Libertatea este doar atunci când te predai cu totul.

În acest joc de-a implozia, nu prea exista prea mult spațiu

pentru erupție.

Uneori, să pleci este la fel de ușor ca un gest ocazional și

la fel de simplu cât să eliberezi

un lampion pe cerul nopții.

ceva adus cu tine, de care

nu ai vrut nicicum să te desparți.

Un maidan se îndepărtează, se coboară și se ridică spre nicăieri, o margine de oraș care dă într-un fel de pădure, apoi o câmpie care rulează frunzele uscate rămase în deriva vântului, în ordine strânsă, rând pe rând pe rând. Ar fi de neconceput ca oricine altcineva să înceapă să creadă în frica altuia mai mult decât în propria frică. Când plouă, pe maidan miroase a zacuscă oțetită. Marginile șanțului atârnă lângă șosea ca niște jumări de cauciuc ale unei mingi sparte. Când plouă, maidanezii beau apă de acolo. Lipăie fericiți. Dau din coadă. Ling cu jind pielea curată, miros atent, reedt meu fără purici. Mă gândeam adesea, poate că în coșmar, puricii simt cum le mișună câinii pe scalp. Când mă plimb, îmi place să suflu în păpădii și să mișun printre copii. Să îi scarpin în cap. Să le spun povești. În fiecare poveste mă cheamă altfel. Și fac mereu altceva. În fiecare poveste era câte un tăpșan în care fugăream câini și dădeam jeleuri copiilor. Și molfăiau fericiți. Se gudurau câinii de pripas la mila străinului. Poveștile nespuse trebuie căutate și rememorate.