Despre prietenie și detaliile ei

Ce poate suna mai liniștitor decât o conversație cu un prieten? Atunci când nu mai este nevoie de diplomație, acea obositoare convenție socială care a căpătat parcă din ce în ce mai mult aspectul unei măști. Atunci când ne putem elibera de tensiunea acumulată în spatele zâmbetelor false. Atunci când ne simțim și noi bine... .

Și totuși, pentru Frances nu e mereu așa. Ceea ce pornise de la o amiciție fără prea mari angajamente a ajuns să o copleșească, uimind-o atât pe ea, cât și pe acești așa-ziși amici. Deși probabil că Melissa nu ar fi prea încântată de această etichetă. Nu în legătură cu Frances. Nu după ce s-a întâmplat cu Nick. Nick al lor, Nick al nimănui.

Sub o aparență facilă, de lectură de vacanță, romanul lui Sally Rooney ne împinge fără să ne dăm seama într-o călătorie care nu are nevoie de tren sau de mașină. Descoperirea sinelui capătă mai multă amploare atunci când se desfășoară în funcție de interacțiunile cu oameni diferiți, atât de diferiți, dar cu unele nevoi asemănătoare.

Uneori, pare că ceea ce descoperim nu ne mai amintește atât de mult de noi, așa cum ne știam. Poate că acest șoc o ocolește pe Bobbi, puternică și sigură de sine, dar cu siguranță o marchează pe Frances, prietena ei care ajunge mereu să o eclipseze din umbră. Doar că este vorba despre alt fel de putere, care se ivește mai greu, dar copleșește la fel de tare.

Și iubirea nu are neapărat ultimul cuvânt de spus; obsesia și obișnuința se dovedesc a fi mai puternice.

Christian Jacq – Fugarul

Egipt, Egipt, Egipt

Cui îi era dor de vederi de la faraoni? Cu harul unui pasionat de egiptologie, Christian Jacq ne prezintă Karnakul sub o formă atât de vie și atât de contrastantă cu liniștea care se confundă cu nisipul în filmele despre Egipt.

Cel de-al doilea cuvânt din Prolog, pe prima pagină, este "trădaseră", anticipând deja conflictul care mocnește în viața ambițiosului Kel. Tinerețea lui se împletește cu cea a preotesei Nitis, numai că deciziile lui necugetate ajung să îi afecteze pe amândoi în așa măsură, încât nici măcar înțelepciunea ei nu este suficientă.

Lăsându-se nedescoperiți până la sfârșit, zeii acționează totuși permanent de-a lungul Nilului, aducând pe albiile lui provocări și speranță, însă în doze inegale. Într-o lume în care otrăvirea era la ordinea zilei, concurând mai pașnicele prafuri de adormit, toată lumea aspiră la câte ceva: preotesele lui Nis, la favorurile Divinei Creatoare, scribii, la statutul de Mai-mare al tălmacilor, judecătorii, la glorii faraonice. Păcat că Henat merge prea departe în această năzuire.

Dar altfel nu am fi avut un conflict care să ne țină cu sufletul la gură și să ne facă să îl urâm pe Gem la fel de mult pe cât îl îndrăgim, în acest continuu joc al extremelor.

Orice complot are doza lui de suspans, iar Christian Jacq știe nu doar să-și valorifice doza, ci și s-o multiplice.