OPTm
nr.crt.

Fantastic MASTERminds. Un volum multidimensional

Una dintre cele mai fragede și interesante apariții autumnale din 2022 (Editura Vasiliana '98) este cea a volumului colectiv de proză scurtă Fantastic MASTERminds (I), prefațat de cea care l-a coordonat afectiv și editorial, Conf. univ. dr. Emanuela Ilie și care, de data acesta, este prezentă nu doar în litera paratextului, ci chiar în miezul livresc-pulsatil al cărții cu două microproze.

Dincolo de emoția citirii unor texte cât se poate de tinere, volumul m-a pus într-o situație cel puțin intimă și dezvelitoare. De ce? Pentru că m-am simțit, pe de o parte, coparticipant, pe de altă parte, martor la niște scene/secvențe din happening-urile avangardiste – acele experimente artistice menite să abolească granița fizică dintre creație și viață, respectiv dintre creator și public –, ținându-mă într-un continuu suspans și, totodată, inducându-mi starea de oblomovism fără urmă de nuanță peiorativă. Considerația lui Cioran din Despre neajunsul de a te fi născut referitoare la personaj – văzut în calitatea insului care, în pofida înzestrărilor sale, preferă să le păstreze latente, viața cea de toate zilele devenindu-i propria carte de vizită – reprezintă una dintre perspectivele pe care le-am adoptat în timpul lecturii textelor din volum. În paradigmă modernă, astăzi am rezuma toate aceste concepții prin formula less is always more.

Revenind la volum și la conexiunea pe care o creează cu cititorul, una dintre primele reacții post-lectură este aceea a unui consumator de artă care dă, pentru prima dată, peste un tablou realizat în maniera trompe-l’oeil (de referință este tabloul Escapando de la critica a lui de Caso, 1874), având senzația că textul iese din litera și rama lui și vine spre cel ce se află de partea cealaltă a paginilor, nelăsându-i opțiunea de a-l abandona sau ostraciza. Asemenea unui act de iluzionism se constituie și textul – comentariul ideal al tabloului lui de Caso – Tabloul, scris de Alexandra Ruscanu, în care subiectul operei de artă depășește conturul său prestabilit, ieșind în lumea celor care, altădată, îl priveau cu nesaț: "Mă prind cu o mână de rama tabloului și îmi iau avânt. Scot primul picior, apoi celălalt. Am scăpat." Muza face tranziția de la rangul de Artă la rangul de Om.

Forma ingenioasă a prozei scurte, extrem de pliabilă și avantajoasă cititorului arondat secolului în care totul se face à grande vitesse, încurajează nu doar lecturarea facilă și ritmată a volumului, ci și încapsularea misterului, a umbrei, a bizarului învelit sub diverse cochilii ontologice. Astfel, prozele tuturor acestor autori tineri, plini de fervoarea pulsului creator și a unei viziuni a intervalului care, așa cum spunea și Tzvetan Todorov, reprezintă grila ideală prin care i se face loc fantasticului, descoperă alternative multidimensionale la universul plat, mecanizat după principiul cauză-efect. Nepoziționându-se nici pe malul alb, nici pe malul negru al situațiilor create și dezvelite în microbijuteriile lor narative, ci, mai degrabă, atârnându-se de plasa evanescentă a imprevizibilului, toți cei 19 autori creează o suită de cadre diverse, dintre care unele, așa cum e și firesc, mai bine conturate din perspectiva specificului cărții de față. Insolitul, insondabilul, erupția (ne)firescului – toate acestea dislocă, desfac și refac lumi într-un timp foarte alert, geneza (Vă veți duce pentru a clădi o lume nouă!) și apocalipsa producându-se în 4-5 pagini, arhisuficiente pentru ca un ciclu ontic să se desfășoare, astfel că banala întrebare "de ce?" nu-și are rostul în contextul unor tempouri distopice sau cu iz avangardist în spiritul nanoprozelor lui Daniil Harms (Harmsiană... de tren fiind, evident, grăitoare în acest sens).

Fie că este vorba despre prezențele vampirice sau demonice construite din imaginația oamenilor sau ale unor elevi de la seminarul teologic – cum e Rugăciunea din noapte a lui Andrei Stoleru – care-și execută pedeapsa pentru neascultare, fie că ne plimbăm prin dantelele temporale ale veacului XX, plin de mister, vrăjitorie și chiromanție – cazul Paginilor de jurnal ale Mădălinei Chirica –, cadrele tematice ale volumului mențin o aură care nu se lasă demistificată. De asemenea, jocul identitate-alteritate își schimbă natura polarizantă, devenind un joc cu miză unilaterală, ca în Oglinda, de Cristina-Claudia Ciobotaru: "Seara, mi-am scos ochii mei căprui, mi-am smuls inima mea tânără, mi-am tăiat gura mea plină de cuvinte de dragoste și i le-am dat ei. Când, cu ultimele puteri, am întrebat-o cine e, mi-a răspuns victorioasă: Eu sunt cea care a fost și cea care va fi. Eu sunt cea pe care nu o accepți, Eu sunt cea rănită și plină de venin. Eu sunt cea părăsită de destin... EU SUNT TU!". Unele texte sunt de-a dreptul savuroase, conținând aluzii evidente la procesul de intrare în învățământul românesc, în timp ce altele au la bază o retorică a nonfigurativului interiorizat, cum este aserțiunea centrală din Dispariția Mafteilor, textul Claudiei Surdu: "Gândurile sale practicau canibalismul".

Problematica timpului este valorizată în textele autorilor care, în cele mai multe cazuri, aleg să-și pună în valoare imaginația prin intermediul opțiunilor pentru un cadru temporal frânt, secant, ba chiar devenit el însuși obiectul unui tablou realizat în maniera trompe-l’oeil. Timpul-copil, timpul-bătrân, timpul-vis, ca cel din Peștanul lui Mileț – "Pentru majoritatea femeilor din sat, propoziția am avut un vis aducea ceva din fascinația și groaza unei operații pe cord deschis: ascultarea visului presupunea să privești adânc în inima omului, să legi între ele detalii, să pui cap la cap imagini, amintiri și lucruri care se știu." – reprezintă doar câteva dintre metamorfozele timpului survenite în urma trecerii prin mijlocul îngust al clepsidrei.

Un adevărat bestiar cu potențial demonic sălășluiește în paginile volumului, șarpele, corbul, cucuveaua denunțând faptul că solul pe care se așază cele 26 de proze este unul mișcător, magmatic, gata oricând să se transforme într-o mare rană colectivă, veșnic deschisă și, totuși, insondabilă.

Recomandarea volumului de față se îndreaptă spre cititorii care au apetit nu doar pentru poveștile cu happy end, ci și pentru capsulele efervescente cu iz halucinant, care nu se lasă absorbite de realitate, păstrându-și autonomia față de canonul obedient al previzibilului. Fantastic MASTERminds constituie o lectură care se construiește odată cu acceptarea complicității din partea cititorului situat, de data aceasta, nu de partea opusă a operei de artă, ci chiar în miezul ei.

Smărăndița-Elena VASILACHI

Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, urmează Masterul de Hermeneutică Literară din cadrul aceleiași universități. Interesată de sfera oratoriei, a politicii, a esteticii și a literaturii clasice, a susținut teza de licență intitulată Oratoria junimistă. Între literatură și politică. A scris articole în diverse reviste de anvergură culturală, cea mai recentă realizare fiind publicarea unui studiu despre imaginarul ioanidian în volumul colectiv Psihologii, locuiri, arhitecturi în proza românească de ieri și de azi.

Copyright © fictiunea.ro