Revistă print și online

Samson, un justițiar în timpul tranziției

Coincidența a făcut să citesc aproape în paralel două volume extrem de diferite care îl au ca protagonist pe personajul Samson: un eseu, de fapt, al lui David Grossman, despre care mi-am spus, cu mare bucurie, că ar fi personajul ideal pentru o reinterpretare cum e la modă în ultimii ani printre scriitoare, astfel încât ar fi fost mai mult decât binevenită și o variantă masculină a unui mit celebru (aici însă ar fi fost vorba de un personaj care a existat în realitate, nu unul desprins din legendele Olimpului), care interpretează însă fiecare cuvințel și faptă a lui Samson și le disecă pe îndelete, și noul microroman al lui Cosmin Perța, una dintre cele mai recente apariții în formidabila colecție Ego. Proză, poate cea mai bogată colecție de literatură română de la noi, păstorită la Editura Polirom de Lucian Dan Teodorovici.

Cosmin Perța alege să ne povestească o variantă a tumultuoșilor ani de după revoluția din 1989 prin ochii unui Samson modern, care împarte dreptatea cu părtinire și dispune aproape de aceleași puteri formidabile precum personajul din Biblie care a omorât un leu cu mâinile goale, care a legat de cozi trei sute de vulpi una de alta și apoi le-a dat drumul în lanurile cu grâne ale filistenilor și care i-a supus de unul singur pe aceștia, dar care, cum e și normal și firesc pentru natura umană, este cuprins de îndoieli la tot pasul și este conștient, într-o oarecare măsură, în sinea lui, că o parte din ceea ce face este profund greșit. Ceea ce-ar putea fi, la o adică, tocmai salvarea sa.

Pus la treabă la gater de mic copil și profund traumatizat de o întâmplare din copilărie, când un cățel bolnav practic se sinucide așezându-se pe șine în calea unui tren, Samson duce o copilărie relativ fericită până în momentul în care i se stinge mama la care ținea enorm. Întâmplarea aceasta oribilă îl transformă cu totul pe Samson, amorțindu-i parcă nu doar simțurile fizice, el devenind practic imun la orice tip de durere, ci parcă și conștiința. Precum alt personaj dintr-un roman al lui Tudor Ganea, Ainur din Cântecul păsării de plajă, în urma reproșurilor zilnice din partea tatălui, dar și a faptului că acesta începe să bea până uită complet de el și, ca să se descarce, îl fugărește pe tânărul Samson și-l bate până își epuizează toată energia, el însuși, băiatul, lăsându-se folosit pe post de sac de box pentru a-și ajuta într-un fel tatăl, Samson se închide într-un soi de lume a sa unde nu-l mai atinge nimic și unde sentimentele, emoțiile devin ceva cu totul străin, iar binele devine aproape imposibil de separat de rău.

Micile găinării din școală se transformă în taxe de protecție în liceu și apoi în pază și protecție, venite la pachet cu mici comisioane la discoteca din orașul în care-și face veacul Samson. Și cum odată cu democrația și libertatea vin și oportunitățile, încep să se ivească și posibilitățile de rotunjire a venitului prin mici învârteli, manevre, mișculații, astfel că încep să apară și micii întreprinzători. Cu care Samson trebuie însă să se descurce cum știe el mai bine: cu pumnii și picioarele. Ca să se apere, să facă dreptate și să strângă bani pentru a pleca în Germania, țara tuturor posibilităților pentru băiatul născut în 1978 și care nu știa de fapt ce se află dincolo de hotarele unei țări care-și ținuse decenii de-a rândul cetățenii ignoranți și înapoiați.

Numai că și conflictele, ciocnirile dintre orgolii și mușchi încep să capete tot mai multă amploare pe măsură ce cresc și mizele: azi valută și droguri mai slabe, mâine unele mai puternice, poimâine niște învățăcei ce vor să învețe să se bată, răspoimâine o rețea de prostituție, na, lumea trebuie să se descurce, să facă un ban, săptămâna viitoare un mare bulibașă care-l vrea pe Samson drept ginere, pe principiul "Ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape", și așa mai departe.

Samson însă parcă nu depune niciun pic de pasiune când caftește hăndrălăi și-și zdrelește nodurile degetelor în mutre și-n scăfârlii prea dure, el o face cumva mecanic, fără să se implice sufletește, fără să pară că ar fi afectat în vreun fel de răul pe care-l provoacă, de faptul că pot exista și consecințe. Ceea ce poate e și util în meseria pe care singur și-a ales-o, aceea de smardoi ce uneori mai ia dreptatea în propriile mâini capabile și pleacă să răzbune, de pildă, un rău făcut de un smardoi mai mare, undeva, departe, în alt oraș. Până când o slăbiciune, un fel de plete ale sale, adică tocmai inima bună, sufletul care nu l-a părăsit niciodată, sentimentalismul insuflat de mama sa înainte să moară, povața de-a rămâne un om bun, îl înmoaie și pe el și-l face să se îndrăgostească de cine nu trebuie. Însă probabil că tocmai Ilona reprezintă atât pieirea, cât și salvarea sa.

Extrem de alertă poveste, un soi de film din anii nouăzeci cu bătăi și justițiari răzbunători, a lui Cosmin Perța, din păcate extrem de scurtă, de s-a terminat în aceeași seară în care am început-o, reprezintă o felie, un instantaneu din viața noastră, poate a mea, poate a ta, lipsită însă de peripețiile prin care trece Samson, din timpul anilor de după 1989. Cenușiul, mohorâtul, mizeria din marile orașe lipsesc parcă aici și fac loc unor întâmplări de pomină, transformând locurile într-un soi de Vest sălbatic în care forța pumnilor și rezistența oaselor reprezintă armele pistolarilor de odinioară. Și, la fel ca personajul din Biblie, Samson, care n-a uitat niciodată în sinea sa sfaturile mamei și faptul că podul îi e plin de cărțile atât de dragi amândurora, copleșit de două lucruri, iubirea față de cărți și violența extremă aflate parcă în antiteză una cu alta, alege parcă să se predea într-un final, deși părea de neînvins. Poate din cauză că făcuse prea mult rău mascat sub formă de bine? Poate că, în final, obosise? Poate că, în final, vrea să știe cum e să fii om?

Cosmin Perța – Ca să nu se aleagă praful de toate, Editura Polirom, 2023

Liviu SZÖKE

Traducător, cronicar de carte, influencer.