Probabil că nu va curge suficientă apă pe Dunăre câtă cerneală se va vărsa în a scrie despre timpurile moderne.

Crucea Sudului face parte din volumul de proză "Povestiri despre oameni obișnuiți" a lui Varujan Vosganian, apărută la Polirom în 2022. Prima povestire poartă numele "Crucea Sudului" și se referă la modul de oglindire a Crucii Sudului în Marea Tasmaniei, situată tooocmai la celălalt capăt al lumii.

Oamenii obișnuiți fac lucruri neobișnuite, mai ales dacă ești tânăr și viitorul ți se așterne generos, drept orizont nesfârșit. Poți închide ochii și-ai să prinzi aripi, să zbori peste acoperișurile caselor, departe, prin văzduh, către cel mai îndepărtat punct al imaginației proprii.

Frumos cum se insinuează în narațiune povestitorul însuși, încarcerat și el în pandemie. O moarte fără moarte, care capătă mirosul "teilor de iunie. Dulce și obosit". Naratorul începe și sfârșește povestea, fin observator al firii umane, pătrunzând în universul celor doi tineri, aflați la etajul șase al blocului din apropierea curții sale. Și dacă ochiul fin observă atât liliacul înflorit, cât și magnoliile care încă își țin petalele unite, urechea sa ascuțită prinde și țese povestea celora de sus, aflați în două balcoane alăturate. Între protagoniștii poveștii se înfiripă cel mai frumos sentiment pe care ființa îl poate trăi: iubirea.

Într-o lume concretă însă, ei se izbesc de realitatea imediată, dorința de evoluție, similară cu succesul profesional sau poate frica de-a nu face degeaba umbră pământului, drept urmare, ființa cu chip angelic, diafană ca o pasăre măiastră, își ia zborul spre alt orizont, părând că rădăcinile îi sunt elastice și nu rigide. Băiatul, Costi, rămâne ancorat și statornic în mrejele iubirii de Svetlana, realizându-și propriul vis, să ajungă medic, iar între timp, poate avea grijă de sora infirmă a Svetlanei, Tatiana. Prețul? Să asculte Nocturnele lui Chopin în timp ce Costi va întoarce foaie după foaie partitura.

O poveste cu oameni obișnuiți, care trec prin experiențe proprii, dar sub jurisdicția regulilor globale, a unei frici care a ținut ființele segregate de ființe. Cum să faci asta? Omul, prin definiție, este ființă socială, iată că cei doi tineri s-au găsit la doi metri distanță, în două balcoane alăturate. Ca noi toți. Ca fiecare dintre noi.