La decernarea Premiului Ficțiunea pentru Cel mai bun personaj (Theodoros, din romanul omonim, Humanitas, 2022)

Mă bucur foarte mult că suntem împreună. Sunt cam confuz acum: m-am trezit la 4 dimineața, am urcat în avion, am coborât din avion, am ajuns acasă frânt de oboseală și totuși am ținut foarte tare să fiu aici cu dumneavoastră din mai multe motive, pe lângă care o să trec foarte repede.

Primul este că mi-e foarte simpatică ideea acestei asociații pentru ficțiune, acestei reviste, numite Ficțiunea, acestei lumi borgesiene, i-aș spune, pe care dumneavoastră ați încercat și, în bună măsură, ați reușit s-o creați. Veți merge mai departe pe acest drum, sunt convins, și în continuare. Cred că o astfel de asociație arată că scena noastră culturală (și cea bucureșteană și cea mai extinsă românească), este foarte efervescentă, lucrurile se mișcă cu adevărat, lucrurile sunt interesante. Au apărut scriitori noi, au apărut regizori noi, au apărut actori noi, au apărut muzicieni noi foarte interesanți, fiecare dintre ei construindu-și propria ficțiune, ficțiuni care nu sunt izolate, ci comunică între ele, prin tuneluri din acelea despre care vorbea atât de frumos Sabato.

Îmi place ideea aceasta, îmi place ideea ficționalității. Eu cred că zilele pe care le trăim acum, săptămânile, lunile pe care le-am trăit și le trăim în continuare sunt cea mai mirobolantă ficțiune. Gândiți-vă numai la marșul acesta al lui Prigojin spre Moscova: este ceva halucinant, este de fapt un fel de roman rusesc in nuce, cu începutul, miezul și finalul său dezastruos și catastrofal. Este ficțiune, nu este realitate, deși, firește, este o ficțiune din care curge sânge ca din foarte multe alte ficțiuni.

Din ce în ce mai des, nu numai oamenii de cultură, dar și fizicienii și oamenii de știință spun că, de fapt, trăim într-o simulare. Lumea noastră este simularea aplicată de o lume superioară, o lume de deasupra noastră, așa cum autorul simulează lumi ficționale în piesa pe care o pun pe scenă dramaturgul sau regizorul, în piesa muzicală pe care o ascultăm cu toții și pe ritmurile căreia ne legănăm, în piesa literară care este poate cea mai frumoasă întruchipare a ficțiunii.

De asta am venit aici, am ținut foarte mult să fiu cu dumneavoastră.

Și mai e un mic motiv, și anume că serile bucureștene, eu am spus-o de multe ori în scrierile mele, sunt cel mai frumos lucru de pe lume. Niciodată nu m-am simțit mai bine decât cu câțiva prieteni sau cu 100 de prieteni, cum e cazul aici, într-o seară bucureșteană, la o grădiniță, în fața unei halbe de bere, discutând cu prietenii, știu eu, amintiri din cea mai îndepărtată copilărie, pe care le împărtășesc cu prietenii mei. Cred că nimic nu se compară cu aceste seri.

În privința lui Theodoros, ce să spun? Cu toată modestia, mulțumesc foarte mult pentru acest premiu. Îi mulțumesc juriului care mi l-a acordat. Le mulțumesc nu concurenților, fiindcă în literatură și în cultură nu există concurenți, dar le mulțumesc prietenilor mei care au participat la aceeași rubrică și care toți au personaje fantastice, formidabile. Știu și eu două dintre ele, pe celelalte le voi căuta mai târziu. Mulțumesc, deci, celor care mi-au acordat premiul și speranța mea este că această festivitate va continua. Se va merge mai departe și anii viitori și va aduna tot mai mulți oameni din lumea noastră culturală și artistică, literară și, în general, din ceea ce "mișcă" în lumea românească. Eu n-am fost niciodată un denigrator al lumii românești. Îi recunosc și calitățile, și defectele.

Și cred foarte tare în oamenii care vor să schimbe ceva. Mulțumesc mult.