Mi-era teamă. De fiecare dată când mă vizita. Nu se întâmpla foarte des, dar când venea, îmi îngheța sângele în vine. Apărea de nicăieri, ca o figură de tarot nedorită. Intrarea era mereu dramatică . Cu tobe și muzică de circ. Atâta dramatism în costumul ăla colorat...

Și valiza. Valiza aia în care își căra visele. Aia mă speria cel mai tare. Nu știu cum făcea, dar mă atrăgea ca un magnet. Da, da. Eu cred că pe fundul ei avea un magnet ascuns. Dar nu era ca cel cu care îl păcălise Melchiades pe Aureliano Buendía. Dacă ar fi fost așa, m-aș fi prins imediat. Căci am avut și eu magnet din ăla când eram mic și știam cum arată. Aici era treabă necurată, credeți -mă pe cuvânt. Am stat mult timp să mă gândesc dacă numai eu nimeream visele rele. Era imposibil să nu aibă și vise frumoase pe acolo. Dar el mereu mă păcălea, nu știu, al naibii, cum făcea, dar reușea de fiecare dată să îmi vândă cele mai teribile vise. în primul rând, apărea undeva la îngemănarea nopții cu ziua, după ce abia reușeam să adorm. Și atunci mi-era tare greu să îi refuz oferta. Plus că se deghiza. Adică vreau să spun că își dădea jos costumul ăla ridicol și se îmbracă în pielea cuiva cunoscut. Doar știți cum se întâmplă în vise, lucrurile nu sunt ceea ce par, căci substanța din care sunt alcătuite e volatilă și înșelătoare, iar ceea ce credeai că e o pisică neagră făcută covrig, se transformă într-o căciulă de blană, uitată pe scaunul unui tramvai cu aripi, care aterizează fix pe blocul de pe strada ta. Uite, m-am luat cu vorba și am uitat să vă spun ce era mai important.

Ei bine, noaptea trecută, țineți-vă bine, i-am furat valiza. Să nu mă judecăți greșit. Nu sunt un hoț, dar crăpam de curiozitate să văd dacă în ea sunt și vise frumoase.

Am avut, însă, de așteptat. Parcă ar fi știut, al naibii ciudat. Nu mai venea. Nopți la rând l-am așteptat. Adormeam buștean și mă trezeam dimineața. Odată mi-am pus și ceasul fix la 4, când știam că e ora lui. Mă trezeam și încercam să adorm, dar nu reușeam și stăteam treaz ca o cucuvea până răsărea soarele. Aproape că uitasem de el, când, azi-noapte a venit iar. La fel ca altă dată, cu muzică și dramatism ieftin. A început să își strige marfa și câțiva gură-cască din visul meu s-a bulucit să cumpere. Atunci m-am apropiat pe la spate și i-am smuls-o. Dar nemernicul nu a lăsat -o ușor din mână și el ținând și eu trăgând, valiza s-a deschis, iar din ea s-au răsturnat pe jos toate visele. A încercat disperat să le bage înapoi, dar ele șugubețe se înălțau în văzduh și pe-aci ți -e drumul.

Descumpănit, a dat drumul mânerului și m-a privit trist în ochi. Se transformase în cel mai bun prieten al meu.