Când ai auzit prima oară un banc?

În mod sigur, primele bancuri le-am auzit în copilărie. Seara, după ce ne jucam în curtea școlii sau în șantierele din apropiere ne strângeam în spatele blocurilor și începeam să spunem tot felul de povești. Se amestecau întâmplări reale sau imaginare, cu filme și cărți povestite și, de la un anumit moment, cu bancuri. Atunci a fost prima mea întâlnire cu universul bancurilor, și, evident, cele mai multe erau politice. Era modul nostru de a ne simți adulți. Făceam un lucru interzis, intram și noi în rând oamenilor mari și o făceam extrem de curajoși făcând ceea ce noi percepeam a fi un adevărat act de frondă la adresa regimului. Ceea ce mi-a rămas însă în memorie a fost momentul în care într-un almanah Urzica, deci o publicație oficială a regimului, am citit câteva bancuri cu Bulă pe care Nichita Stănescu le publicase acolo, însoțite de un text scurt în care în caracteriza pe acest personaj emblematic al vremii ca fiind "fantoma lipsei noastre de castel".

Ce categorie de bancuri preferi ca ascultător?

Îmi plac bancurile care să mă surprindă. Sunt destul de puține astfel de bancuri, pentru că, după două cărți scrise pe tema asta și după un doctorat, mecanismele după care se construiește un banc devin destul de previzibile. Și atunci mă atrag bancurile a căror poantă nu o prevăd. De asemenea îmi plac bancurile pentru a căror înțelegere e nevoie de un anumit context cultural. De exemplu "Un IT-ist îi cere altuia 1.000 de euro împrumut. — Ia 1024 să fie sumă rotundă, îi răspunde acesta".

Sau

"Un veterinar se duce la medic. — Deci, ce vă doare? Îl întreabă medicul. — A, nu.. că așa e simplu… îi răspunde veterinarul".

Cărei categorii i-ai acordat spațiu mai larg în recenta carte Semiotica bancului?

Volumul meu încearcă să stabilească bazele teoretice ale unei analize a bancurilor. În mod concret, pentru a constitui o semiotică a bancului, am abordat toate cele trei secțiuni care o alcătuiesc – sintaxa, semantica și pragmatica. În același timp, am propus o taxinomie (clasificare) pe care am încercat să o fac exhaustivă. Altfel spus, mi-am dorit să fac o clasificare în care să cuprind toate genurile de bancuri, ceea ce este foarte dificil, pentru că acest gen comic este extrem de divers. Eu spun că am reușit și, pentru a reveni la întrebare, asta a presupus să acord o importanță egală tuturor categoriilor de bancuri. Poate cele politice să se fi bucurat de o atenție ceva mai mare.

În proza ta apar bancuri? Ai rescris prozistic un banc? Dar dramaturgic?

În proză nu am apelat la genul acesta de mijloace de expresie, pentru că nu am simțit nevoia să fac asta. Nici în piesele de teatru nu am rescris bancuri, ci mai curând am construit personaje folosind tehnici pe care le-am analizat atunci când am scris despre comic.

Cum l-ai portretiza pe Ceaușescu din bancuri?

Subiectul este extrem de interesant și ar merita, cred, o analiză amplă. Pentru că nu există o singură imagine coerentă a acestuia care se desprinde din bancuri. Mai bine zis, imaginea lui se schimbă, odată cu modul în care percepția publică despre el s-a schimbat. În anii 70 predominau bancurile în care Ceaușescu apărea alături de liderii SUA și URSS și, de fiecare data el ieșea câștigător din situație.

"Ceaușescu, Brejnev și Carter sunt chemați la Dumnezeu care vrea să le spună ce nu merge bine în țara fiecăruia.

— Uite ce este, îi spune lui Carter. Dacă nu încetați cu discriminarea negrilor iau bila asta, arunc peste America și praf o fac! Ai înțeles? Carter iese tremurând de frică.

— Voi în Rusia sunteți prea agresivi. Intrați peste orice țară vreți, când vreți. Dacă nu vă potoliți arunc bila asta peste țara voastră și o fac praf. Iese și Brejnev alb la față.

— Voi, românii, furați prea mult. Dacă o să o țineți tot așa, arunc bila asta peste țara voastră și o fac praf. Ceaușescu iese vesel.

— Ție nu ți-a arătat bila aia cu care poate să ne distrugă oricând? Întreabă Carter și Brejnev mirați

— Care bilă? Asta?"

Mult timp s-a crezut că genul acesta de bancuri ar fi fost produse în laboratoarele Securității, ceea ce nu s-a confirmat după 1990, când arhivele s-au deschis. Treptat, realitățile devin tot mai dure și acest lucru începe să se vadă și în bancuri care devin tot mai critice la adresa regimului.

"De ce a dat Nero foc Romei? Pentru că nu a avut buldozere".

"Un reporter occidental îl întrebă pe Ceașcă:

— Am auzit că în România e frig în case. Așa e?

— Da, dar n-a murit nimeni din cauza asta.

— Dar am auzit că nu e nici mâncare.

— Da, dar n-a murit nimeni de foame.

— Și am mai auzit că trebuie să te bați, ca să prinzi un loc în autobuz, ca să te-ntorci acasă de la serviciu.

— Da, dar nici din asta n-a murit nimeni.

— Atunci, domnule președinte, de ce nu încercați cu cianură?"

De remarcat faptul că și apelativul se schimbă. Din "Ceaușescu" sau "Nea Nicu" devine "Ceașcă".

Unele bancuri devin adevărate blesteme.

"La al XV-lea Congres/ Patru ani de la deces".

Așadar, putem spune că bancurile reflectă destul de fidel modul în care Ceaușescu a fost perceput de români de-a lungul anilor cât a condus România.

Care dintre personajele tale merge spre caricatura de banc?

Cred că dintre toate scrierile mele, dramaturgia a fost cea în care am folosit astfel de procedee. Este vorba în special despre comedii. Una dintre ele, care a și fost premiată la un concurs la Târgoviște, intitulată "De care parte a gratiilor?" are ca personaj principal un Dictator și un Intelectual. Este simplu de descifrat cine este Dictatorul. Ar fi interesant de aflat cine crede cititorul că este Intelectualul. De asemenea în comedia politică "Vești proaste" personajele sunt caricaturi ale unor figure pe care le mai întâlnim în lumea reală.

Unde găsim cartea ta?

Cartea "Semiotica bancului" este apărută la editura Junimea, care o va distribui în rețelele de librării. De asemenea, poate fi comandată pe siteul editurii, sau de pe librăriile online librărie.net, magazinul de carte.ro sau citești.ro.