Ca o avanpremieră la cele două volume de Corespondență care vor încheia Integrala operei lui N. Steinhardt de la Polirom (e vorba de volumele 20 și 21), propun pentru acest număr al revistei OPT motive două scrisori ale lui N. Steinhardt către Monica Pillat (cunoscută poetă, prozatoare, eseistă, memorialistă, îngrijitoare de ediții, profesoară de literatură engleză și americană – între 1973 și 2005 – la Catedra de Engleză a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București). Monica Pillat este, după cum se știe, fiica lui Dinu Pillat, coleg de "lot" în procesul  Noica-Pillat și unul dintre cei mai buni prieteni ai lui N. Steinhardt ("un Înger Păzitor", cum îl descrie într-o scrisoare către Virgil Ierunca), și ai Corneliei Pillat.

Monica Pillat l-a cunoscut pe N. Steinhardt, după ieșirea acestuia și a lui Dinu Pillat din închisoare, cu prilejul unor întâlniri memorabile, care aveau loc în casa părinților ei, la care alături de cei doi prieteni participau și alți prieteni sau colegi de "lot" ai tatălui ei. Aceste întâlniri sunt evocate cu multă căldură în capitolul "Prietenii moștenite", din volumul Cultura ca interior (Editura Vremea, 2001), în care se face și un portret fascinant al lui Steinhardt, din care reproduc un paragraf:

"În neuitatele seri împreună cu tata, cu Sergiu Al-George, Theodor Enescu, cu Alecu Paeologu, cu Sebi Munteanu, îl urmăream pe Nicu Steinhardt cum asculta. Atunci vorbea foarte puțin, dar exaltarea cu care participa la discuțiile celorlalți era atât de intensă, încât, deși nu scotea niciun cuvânt, îmi părea că era ca și cum nu tăcuse niciun moment. Avea aerul de a înconjura destăinuirile ori descoperirile semenilor săi cu o atenție ce îi făcea pe aceștia să se simtă pe neașteptate proiectați în centrul universului și să creadă, pentru un răstimp, că de judecata lor atârnă soarta întregii omeniri."

(Să nu uităm că e vorba de niște intelectuali ieșiți de curând din închisoare.)

Era, explică autoarea acestor memorii, un mod de a-i responsabiliza pe vorbitori și de a-i pune într-o cumpănă morală.

Monica Pillat l-a evocat, de asemenea, pe Steinhardt cu diverse alte prilejuri, în volume de convorbiri, volume colective (a se vedea, de pildă, eseul memorialistic "Acasă", din volumul Cum să fii fericit în România, Humanitas, 2017), interviuri sau emisiuni TV. Jurnalului fericirii i-a consacrat două articole: "Jurnalul fericirii", în Revista de istorie și teorie literară, nr. 1-2/1992, pp. 85-88 și "Hamlet și Jurnalul fericirii", în volumul Cultura ca interior (ed. cit., pp. 228-233). N. Steinhardt a dedicat o cronică volumului de versuri Imaginația ecoului de Monica Pillat (Cartea Românească, 1981), publicată în Orizont, nr. 2 (724)/15 ianuarie 1982, p. 3,  și reluată, cu titlul "O poezie sătulă de zile, dar nu de viață", în Critică la persoana întâi (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983/Mănăstirea Rohia-Polirom, Iași, 2011). 

O prietenie născută și fortificată, așadar, în circumstanțe dramatice, care stă sub semnul afecțiunii, al credinței, al libertății și al beatitudinii intelectuale. Nu în ultimul rând, sub semnul ludicului, cum se poate vedea și din cele două scrisori (care provin din arhiva doamnei Monica Pillat, căreia îi mulțumesc pe această cale).

Scrisorile sunt adnotate conform protocolului editorial care stă la baza Integralei N. Steinhardt.

Către Monica Pillat  

14 Mai 1968

Dragă duduie Monica,

Pentru un aprig cetitor al lui Boris Vian, Raymond Queneau și Lewis Carroll, ivirea în românește a unei cărți [E vorba de romanul pentru copii Cei 13 și Misterul (inspirat din poveștile născocite de Dinu Pillat pentru Monica în perioada copilăriei acesteia),  publicat în 1968 la Editura Tineretului, carte recompensată cu Premiul Uniunii Scriitorilor la secțiunea "Literatură pentru copii". N.m., G.A.], în care gingășia, dragostea de animale (și familiaritatea cu ele), simțul misterului, setea de aventură, acuitatea uitatului iz al uliței copilăriei, spectacolul absurdului, istețimea care se ascunde sub mulcomeală, nevinovăția care știe mai mult decât acra și seaca înțelepciune a dezamăgiților (în sens cât mai propriu), curajul afirmării încrederii în minuni și fantastic, joaca de-a cuvintele, obsesia mustăților pisicii alcătuiesc laolaltă un amalgam încântător și dătător de euforie.

Dă-mi voie să-ți spun bucuria mea ca cetitor și recunoștința mea ca "beneficiar" al volumului oferit cu atâta gentilețe și promptitudine și cu o atât de dulce dedicație.

Tatăl d-tale, duduie Monica, a fost și este cu mine uimitor, covârșitor și înduioșător de bun.

Iată că îi datorez – pe lângă multe altele – și prilejul de a te fi cunoscut și a fi petrecut – mai devreme ca cetitorii ceilalți – clipe de duioșie și rafinată sfătoșenie în minuni și fantastic, joaca de-a cuvintele, tovărășia unor eroi (pardon, indivizi) pe care la orice aparentă vârstă suntem gata să-i aflăm lângă noi, mereu proaspeți, mereu veseli (chiar dacă-s triști), mereu nepăsători de deșertăciunile lumii, furișându-se mereu departe de obositele noastre pretenții de înțelegere rațională.

Cartea dtale mi s-a părut iute ca isma și blândă ca mierea, jucăușă ca noul val, sprintenă și inteligentă ca tot ce e mioritic și liniștitoare ca toate basmele și romanele polițiste care știm că ne duc într-o lume unde – până la urmă – toate vor fi bune.

Frazele: "Principalul e să-ți vezi de treabă și din când în când să te oprești și să te uiți puțin cruciș" și "Principalul e ca în viață să nu înțelegi nimic și dacă tot înțelegi ceva, trebuie să te faci că nu pricepi ce înțelegi" [Replici rostite în roman de către măgarul Petcu cel blând. N.m., G.A.] mi-au fost întotdeauna principii călăuzitoare. E ușor de înțeles cât de bucuros am fost găsindu-le consemnate în scris, după rostirea unui măgar.

Cetind cartea pe îndelete am constatat ce biruință grafică este, din toate punctele de vedere: al hârtiei, al punerii în pagină, al corpului de literă, al chenarelor cu fundițe, al ilustrațiilor (excelente).

Nu râde prea tare, duduie Monica, de cele scrise mai sus de bătrânul d-tale cetitor și binevoiește a crede că rămâne al d-tale devotat și recunoscător,

Nicu Steinhardt

Iubite Iepure [Aluzie la personajul din poveștile despre o familie de iepuri, compuse de Dinu Pillat pentru fetița sa, Monica. N.m., G.A.],

O pisică cu Mustăți și un bătrân Lup de Mare te salută cu drag și te așteaptă cu bucurie. Pisica se numește Fulguleț și a împlinit un an, iar Lupul de Mare este însuși bătrânul și fidelul tău prieten și admirator, Nicu, lup de mare la drept vorbind în devenire doar; căci te așteaptă o surpriză (O SURPRIZĂ) la venirea ta aici! Deasemeni și pe maică-ta, pe care o așteaptă cu drag și nerăbdare nu numai subsemnatul Lup, ci și mânăstirile Bucovinei și alertatele rude ale fostului meu tovarăș de pârnaie, Gavrilă Vatamaniuc. [Conducător al grupului de partizani anticomuniști din Bucovina, care a acționat în perioada 1949-1955. Arestat la 18 octombrie 1955, a fost judecat la 30 iulie 1956 și condamnat la muncă silnică pe viață. A fost eliberat în 1964, în urma decretului de amnistiere a deținuților politici. Coleg de închisoare cu N. Steinhardt, au păstrat legăturile de prietenie și după ieșirea din detenție. N.m., G.A.]

Văratecul, iubite și prea înălțate Iepure, este ca și altădată frumos și mult liniștit, dar și tare ploios. Se țin ploile lanț de el și de făpturile ce-l locuiesc în pofida clopotelor cu sârguință și destoinicie trase de maici și de surori.

Soarele, ascuns sub nori grei, așteaptă – zâmbind pe sub mustăți – să vie fermecatul Iepure, copilul Său predilect, ca să ni se arate și nouă, viețuitoarelor de rând.

Al tău and ever yours

Bătrân Lup de mare (în devenire)

P.S. Îți dezvălui eu secretul la închiderea scrisorii: Nicu și-a lăsat barbă.