Muzeul Literaturii Române îmi stârnește multe amintiri, mai ales celălalt sediu, din bulevardul Dacia. Cel mai des mă duceam acolo, la terasă sau la Groapă, și-mi aduc minte de prieteniile de-atunci, de scriitorii care stăteau singuri la masă, voaiori, de cei în trecere, care veneau doar să-ți dea cărțile lor, de vorbăreți, certăreți sau vedete. Ne sărutam des, nu era întâlnire la care să nu te pupi cu toată lumea de prin grădina aia, cu toate nici măcar nu le știai tuturor numele.

De departe masa cea mai mare era cea unde îi găseam întotdeauna pe Groșan, Ofelia Creția, Ioan Cristescu, Buduca, uneori Costi Stan, Ioana Crăciunescu, actori, pictori etc. - masă la care se râdea continuu, nu mai știu din ce cauză sau să spunem că n-am chef să povestesc, căci acolo totul era cu destinatar cunoscut.

Dacă nu era loc la masa aia, plecam, nu concepeam să stau în altă parte. Acolo l-am văzut pe Țepeneag, acolo am dat primele autografe reale și am avut prima dispută (cu Buduca), pe care eu am luat-o în serios. Groșan citea cu voce din volumele primite. Se puneau note pe stil. De multe ori veneau actori care transformau totul în spectacol. Uneori apăreau și poeții douămiiști sau alți scriitori foarte tineri, dispăruți din lumea literară. La o masă stătea Cristescu, acualul director al muzeului, pe-atunci, tânăr muzeograf, care își scotea biroul în curte. Din când în când făcea pauze, venea la masa lui Groșan și ne împărtășea tot felul de planuri.

Lângă muzeu era vestitul chioșc-librărie, o incintă labilă, unde găseai orice revistă & cărțile editurilor mici. Tot acolo ne aduceam cărțile nou apărute pentru cronici în revistele uniunii, i le dădeam, lui Soviany, mereu amabil, cre avea rubrică la Luceafărul.