Ioana Miron are două aripi de spumă, o știu bine, pentru că adeseori rămâne la cafeneaua zenobilor, ca să și le întindă la soare, două aripi albastre, care au cel puțin 3000 de stadii la bord, care au zburat pe deasupra Tamisei, pe la Gibraltar și chiar mai departe. Iar de câte ori întinde aripile rămân în urmă cuvinte, ca petalele de cicoare, ca dorințele uni om melancolic.

1. În care dintre poeme tale încap cele mai multe obiecte?

În acest poem, dintr-un volum în lucru:

Se spune că:

(anamneze în ordine afectivă)

În subconștient, oamenii rămân blocați la vârsta când au fost iubiți cel mai puțin.

În subconștient primează starea pre-animalului, trasnparențele oricărui mecanism de funcționare, după ce ai înțeles cum vine totul.

Calmul mimat versus cumularea blocajele, simbioză lor până în haosul controlat al apropierilor pe furiș.

(Mimarea distanței.)

Haosul mic de provincie unde înveți să ții pasul, unde aproape toată lumea cunoște pe aproape toată lumea în oridinea aparențelor.

Încă te mai poți reorienta către un nou limbaj.

Cu alte cuvinte, limbajul e poemul în sine. Acolo încep și încap cele mai multe lucruri.

2. Dacă ar trebui să locuiești într-un poem, care ar fi acela (câteva versuri)?

Aș locui aici, la rece, în spațiul și aerul care vindecă:

de la anumită distanță pământul nu are nimic de spus

klokskap, kunnskap og tenkeevne (prudență, cunoștință și chibzuință)

o atingere aleatorie te trimite

spre munți mușc buzele la o adiere ușoară să mă vezi aici, așteptând

vezi umbra apropiindu-se acel zâmbet strâns spun salut

atunci când îmi auzi pașii cu voce tare în spatele tău

și nimic altceva.

în aceeași noapte planete în retrograd

spectacolul de mătase verde mov rogvaiv în același timp uimitor

& singularitate și expansiunea lumii simțind ninsoarea

respirând pentru doi

în părti egale

3. Povestește-mi despre rochia ta preferată: cum arată, de ce evenimente se leagă, ce virtuți are?

Rochia mea preferată e albastră, culoarea cristalului cobalt aura, e asimetrică și fluidă. E o rochie foarte dragă mie. Are câțiva ani buni, încă încap în ea. Sper să fie așa și de acum încolo; albastru e culoarea mea preferată, care mă liniștește, care mă camuflează, care mă evaporă. Iar rochia asta mă ascunde și mă dezvăluie.

4. Cum l-ai cunoscut pe Răzvan Țupa și când ați început să faceți instalații și lecturi figurative?

Pe Răzvan Țupa l-am cunoscut la Ipotești, prin 2008, când eram prin clasa a 11-a. Apoi ne-am revăzut la LicArt. Atunci el a alcătuit o hartă a poeziei, cu creta pe tablă. Era un performance grafic, dar la vremea aceea nu am știut cum să-l numesc. Apoi am vorbit și am descoperit că avem un interes comun pentru benzile desenate și street art. De aici a venit ideea poetică a benzilor desenate, a instalațiilor. Și începe să se solidifice totul din ce în ce mai mult. Încă mai sunt multe de (re)prezentat.

5. Care sunt legăturile tale poetice cu țările nordice?

Nu aș ști să le definesc. Știu doar că mereu au fost acolo. Și mă caracterizează. Traduc poezie nordică la greu, se vor materializa pe hârtie în viitorul apropiat. Cred ca e o legătură ca un dat, mereu va fi acolo.

6. Ai scris vreodată despre zenobi?

Încă nu, dar aș scrie cu avânt și mister. Aș merge cu ei în călătorii, deasupra mărilor, i-aș plimba prin ploaie, i-aș picta sau ne-am împrumuta unii altora viziunile și perspectivele. Cred ca ar fi o provocare superbă să scriu despre zenobi. Voi face asta!

7. Spune-mi două versuri despre vară.

Vara nu prea e anotimpul meu, eu funcționez la rece. Aș defini vara mea cam așa:

Vei ceda la căldură umană,

cele mai frumoase lucruri se întâmplă când zâmbești sau când ești dezbracat

8. Ce planuri ai cu proza pe care ai scris-o? Când scrii proză și când scrii versuri?

Plănuiesc s-o definitivez cât mai curând, e împrăștiată prin diverse foldere. O să iasă la lumină în curând. Poezie scriu noaptea, mereu noaptea, iar proză când ninge sau când plouă, sau pur și simplu când e frig, să fie mintea la rece.

9. Cu ce poet (dintre cei clasici) ai pleca într-o călătorie și unde? Pe care l-ai lua la piață?

Cu Henrik Ibsen aș pleca pe urmele lui Edward Munch. Și nu cred că am avea nevoie de prea multe cuvinte sau dezbateri. Cred că orice discuție am iniția, ar merge automat. Am (re)clădi totul din cuvinte și sinestezii. Iar la piață l-aș pe Clemens Brentano, să pășim lejeri, detașați, în miezul oamenilor.

10. Știi să faci prăjituri, să gătești? Descrie-ne o rețetă uimitoare!

Da, e pasiunea mea, chiar dacă nu prea mai mănânc dulce. Îmi place să savurez vizual mai mult, când ceea ce gătesc bucură gustative pe alții. O rețetă uimitoare...e mai mult un amestec ad hoc, smoothie de fructe cu lapte și iaurt, îngroșat cu mascarpone și fulgi de ovăz (sau alte cereale), lăsate apoi la rece în boluri de sticlă, apoi puse deasupra căpșuni și banane feliate, cu ciocolată neagră topită peste.