Revistă print și online

Dizolvare

Ori de câte ori sunt provocată să vorbesc despre relația dintre anarhie și literatură (las de data aceasta în seama altora posibilitatea de a reflecta scriptic pe marginea anarhismelor ce au agitat sau continuă să agite mai mult decât tulburatul câmp socio-politic și ideologic autohton, regional, european ș.a.m.d.), primele referințe care îmi vin imediat în minte sunt avangardiste – futuriste, mai exact.

În primul rând, pentru că am impresia că parte din retorica agresiv-fanatică a manifestelor curentului pus în mișcare, începând cu 1909, de Marinetti, Balla, Boccioni, Russolo & co. se poate încă recunoaște în textele programatice ale anumitor mișcări culturale de vector anarhic inițiate mult după ce majoritatea așa-numitelor avangarde istorice și-au anunțat, cu surle și trâmbițe, (auto)dizolvarea.

În al doilea rând, pentru că mai toate obsesiile celor ce clamează necesitatea distrugerii din temelii a formelor și instituțiilor literare – de obicei, fără a propune în loc modalități viabile de reconstrucție a acestora.... – nu fac altceva decât să reitereze, într-un context și la o scară total diferite, ideile directoare ale celor ce erau recunoscuți, cu peste un secol în urmă, pentru modernolatria echivalată chiar cu o adevărată religie a noului. Una întemeiată pe o serie de principii sau, dacă vreți, porunci curat anarhice, după cum o dovedeau enunțurile în general imperative din textele lor doctrinare devenite, estimp, istorie (ori Istorie?!): "Noi vrem să glorificăm războiul –singura igienă a lumii–, militarismul, patriotismul, gestul distrugător al anarhicilor, frumoasele idei pentru care se moare și disprețuirea femeii."; "Noi vrem să exaltăm mișcarea agresivă, insomnia febrilă, pasul alergător, saltul mortal, palma și pumnul"; "Hei, mari poeți incendiari, frații mei futuriști! … Să ieșim din Paralizie! Să nimicim Podagra!"; "Să distrugem muzeele, aceste cimitire: o operă de artă trebuie să fie agresivă"; "Dați foc rafturilor bibliotecilor"; "Nu există frumusețe decât în luptă. O operă care nu are spirit agresiv nu poate fi o capodoperă." etc. etc.

Emanuela ILIE

Critic literar, Emanuela Ilie este conferențiar la Facultatea de Litere, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. A publicat numeroase studii, articole și cronici literare în reviste culturale și academice. Dintre cărțile sale amintim Hieroglifele poeților (2008 – Premiul pentru debut al revistei "Convorbiri literare"), Dicționarul critic al poeziei ieșene contemporane (2011 – Premiul pentru Critică literară al USR Iași), Fantastic și alteritate (2013) și Corpuri, exiluri, terapii (2020 – Premiul pentru studii critice interdisciplinare al revistei "Ateneu"). Face parte din Uniunea Scriitorilor din România și din A.L.G.C.R.

în același număr