De ce să ne așteptăm ca memoria noastră colectivă – pe care o numim istorie – să fie mai puțin falibilă decât memoria noastră personală?" se întreabă undeva în ultimul său roman Julian Barnes.

Julian Barnes este, de câteva decenii – mai ales după Papagalul lui Flaubert – un nume de prim ordin al literaturii engleze contemporane. Fiecare carte a sa este așteptată și comentată.

În Elizabeth Finch, Barnes interoghează asupra a ceea ce se poate cunoaște despre cineva, atunci când acel cineva a dispărut. Ce anume compune viața unei persoane și cât de siguri putem fi – mai ales, ca în cazul de față, cu puține informații la dispoziție – că înțelegem resorturile ascunse, dramele nemărturisite și motivațiile obscure ale unei ființe umane? Interogațiile sunt puse în oglindă cu istoria împăratului roman Iulian Apostatul (361-363); cele două planuri ale romanului sunt străbătute de un curent ideatic de adâncime, care poartă incertitudinile dintr-o parte în alta, angrenând într-un joc al semnificațiilor povestea împăratului roman și cea a protagonistei romanului, Elizabeth Finch. La fel ca istoria mare, istoria oricărui om este și ea interpretare, aproximare, context și speculație.

Actorul Neil, naratorul, se înscrie la un curs de Cultură și Civilizație alături de alte persoane aflate la vârsta de mijloc. Toți doresc să învețe să gândească. Cea care urmează să le deschidă mințile este Elizabeth Finch, personaj singular și oarecum excentric prin distincția și rezerva sa. Apropierea cu filozoafa neoplatonică Hypatia se impune de la sine; deși nu este ucisă pentru ideile sale, Elizabeth Finch are parte de moartea rezervată gânditorilor incomozi în epoca noastră – linșajul mediatic.

După absolvirea cursului, Neil și Elizabeth Finch continuă să se vadă o dată pe an ca să ia prânzul împreună. Este o prietenie intelectuală, cel mult o iubire platonică din care confidențele lipsesc.

După moartea protagonistei, Neil primește prin testament însemnările sale și încearcă, pornind de aici, să reconstituie biografia factuală și intelectuală a eroinei. Din întâlnirile cu fratele ei, Neil află despre un posibil episod "romantic" în viața eroinei – însă totul rămâne vag și deschis speculației. Din punct de vedere al intereselor intelectuale, Neil descoperă centrul de greutate al preocupărilor eroinei ca fiind persoana și contextul împăratului roman Iulian.

Iulian Apostatul, ultimul împărat roman care nu a fost creștin, a luptat cu mijloace blânde împotriva creștinismului (filosof și om de litere, a scris lucrări în greacă care evidențiază câteva dintre perplexitățile asociate încă tinerei – pe atunci – religii), încercând să-l combată și să impună definitiv elenismul neoplatonic ca religie a imperiului. A murit ucis în luptă în timpul unei campanii în Persia. Moartea sa și-a găsit ecou într-un poem de Swinburne, în care împăratul pe moarte exclamă: "Ai învins, pal galilean!". De aici, Elizabeth Finch și apoi naratorul pornesc într-o mică aventură de istorie contrafactuală: cum ar fi arătat lumea noastră dacă împăratul Iulian, deosebit de pios cu zeii săi, și-ar fi impus voința? Ce ar fi însemnat continuarea politeismului în Europa? (Se cunoaște brutalitatea cu care creștinii timpurii au distrus nenumărate edificii, printre care și biblioteci, ale lumii clasice.) Ar mai fi fost Evul Mediu o epocă a întunericului dacă Europa ar fi continuat tradiția filosofiei clasice, ceea ce ar fi dus, posibil, la apariția științei moderne a naturii, poate și a democrației moderne? Am mai fi avut parte de un mileniu de întuneric atâta timp cât Renașterea ar fi fost deja "prezentă" și nu un moment istoric survenit după o lungă barbarie?

Aceste speculații și altele îi aduc lui Elizabeth Finch, în capitolul numit "Umilirea", lapidarea mediatică. Este batjocorită în diverse publicații, ceea ce o va determina să se retragă definitiv în stoicismul său. Eticheta de "stoic" (ori "stoic romantic") apare de mai multe ori atunci când naratorul vorbește despre profesoara sa, pomenindu-l în mod repetat și pe Epictet.

O carte a speculațiilor, fie ele biografice ori istorice, o carte care pune pe gânduri. Și foarte bine scrisă, lucru deloc surprinzător dacă ne uităm la CV-ul autorului.