mi-e greu în mine

și nu-i nimic

aeru-i parșiv într-o

cutie sigilată

claie de clei gol.

descreieratul

pitoresc dacă-l

veți cunoaște vă

veți face cruce

(cu limba pe cerul gurii.)

inima-mi gâdilă dinții

mă scapă-ntr-un zâmbet al meu

(luminița roșie a

televizorului clipește

dă să plângă. mă sperie.)

nu mă pierd nu mă pierd

în bezna pigmentată

mă ghidează mă ghidează

unde mamă unde?

să mă blestemi cu ochi cruciși

să nu mișc brațele când merg

să m-aflu-ntr-o doară

aici-aici uite-aici

(adă apă mamă

ție cine

ți-ar aduce?)

interferențe pe nicio temă

dorm pe stânga

să proptesc inima

și-acum ce?

nu intrând se scapă

parcă nu-i momentul

să se complice totul

(nicicând nu e dacă

trebuie să fie)

(și ce-ai de tot scârțâi?)

dacă cineva crede

că e ceva?

(și câtă inimă să ai

să nu-ți puște

la douăjdoi de ani?)

burdușit din rațiuni vecine

capriciilor ca din născare

atât se poate

sută de metri garduri

risipire –

poate că e menajare

nu așa se tace

intrarea în cetate

ajung să mă enervez

și scriu poezie

fiindcă mi-ați dat să mănânc

parizer

m-ați rezolvat

îmi rod unghiile

degeaba. sânge

nu mai curge.

e tot numai jeleu

și restu-i o

tamburină și

zdrăngăne inima

tamburina

(când te-ai

împiedicat în

cea mai

umilă piruetă)

(când musca

zumzăia

între plasă

și geam)

deficit

de trecere

(senzații

senzații

ne-am împăcat

că nu și nu)

(...)

aștept seara

ca de ramadan

să-mi înfulec

carnea

mă trag grăbit

cu dor parcă și ură

ieșirile-n mixtură

isprăvit mijlocit

mă prinsără

-n criblură

nimic nu se mai poate.

(ce bine că nu se poate spune

și-i o salvare)

să tot îndeși goluri în goluri

aproape că mi-a venit să plâng

scriind asta.

nu mă întreba de ce

se moare din asta.

nimic nu se mai poate.

în engleză asta ar fi

dublă negație

și totuși

nimic nu se mai poate.

genunchii trosnesc ca la capre

libelulă neagră-n gură –

zbateri precum presimțiri

și ochii ochi sticliți

sticlire solzoasă pietroasă

și o liniște

care disperă până dispare

motoretele urlă pe zăvoi

ca Batzorig Vaanchig

reminiscențe

ca alt soi de frecvențe

și brusc s-a dus bruscul

din mine-n tine s-a-ncleiat –

fărâmă de infarct

ca cel mai stângaci pact

ca o zi de ură –

știi sigur că te culcă.

mai dați-mi puțin real

și după jur c-am să mă satur

uite-l cum strânge cum se-ntinde

pată rugină un clește

atinge

convinge

-te

pentru început nu vei crede

iar asta-i o regulă a jocului

și toată frumusețea sa

de mult nu mai e căutare

e doar scăpare

c-așa trebuie

(c-așa se vrea)