OPTm
nr.crt.

Am cărți pe care le-aș fi vrut doar ale mele

Am ajuns să citesc rar ce e lăudat în online. Ceea ce este lăudat de apropiați, da, citesc, dar asta pentru că știu că avem gusturi comune. Nu mai știu cine spunea, cred că Flaubert, că e bine să citești cărți foarte proaste și cărți foarte bune, asta pentru a-ți face o idee despre cum să nu scrii. Există doi autori despre care n-am auzit prea multe în online. Geniali ambii! Baricco și Manuel Vilas. Această poveste, romanul lui Alessandro Baricco, este o carte foarte iubită de italieni, la noi nu prea a fost lăudată. Cartea lui este o minunăție datorită metamorfozei prin care trece naratorul, la fiecare capitol se transformă în câte ceva. Ba e un fluture, ba e o pușcă, ba un nechezat de cal. Manuel Vilas, un alt autor de o sensibilitate absolută. Povestea din În toate a fost frumusețe este interesantă, dar nu doar asta m-a cucerit, ci muzicalitatea fiecărei fraze, atingerea ei suavă, ritmul elegiac, cuvântul cu relief propriu, poezia fragmentelor.

La început mi-a fost jenă să critic cărțile lăudate. Nu teamă. Jenă. Cred că e bine să respecți munca omului. Că e o muncă. De aceea, am venit mereu cu argumente. Argumentația e sfântă. Am învățat să critic (evaluez), dar nu doar după gust, ci să pornesc de la alte considerente, unele ce țin de compoziție, temă, structură, personaje, șamd. Când a apărut romanul Cât de aproape sunt ploile reci a fost atât de lăudat. Extrem de lăudat – pe bookstagram, dar și în alte medii (academice). L-am citit. Mi-am exprimat opinia foarte clar. Da. Acum, cu argumente valide și temeinice, să-mi demonstreze cineva de ce a fost numit un roman spectaculos? Așa s-au exprimat, majoritatea l-au numit un roman excelent! E un roman ok, nu excelent.

Democrația, așa cum e ea la noi, îți permite să te exprimi. Eu mă exprim. Sunt un om plin de pasiune. Dacă îmi place ceva, vorbesc despre acel lucru non-stop.

Nu am o carte secretă, doar a mea. Tentant, dar eu nu rezist. A citi e o bucurie, iar despre bucurii vrem să vorbim cu alții, să le împărtășim. Am cărți pe care le-aș fi vrut doar ale mele. Să nu le dau nimănui. Exemplu: Războiul nu are chip de femeie, Svetlana Aleksievici

Cristina PAȘCANU

Absolventă de Litere, cu un master în Inovare Culturală, Cristina scrie poezie și teatru.

Copyright © fictiunea.ro