Aș putea citi Dragostea când te doare (carte colectivă), la un vinars, băut undeva, la un foc de tabără, unde se face și gulaș la ceaun. Pentru că nu doar citești poveștile, ci te identifici cu ele, le (re)trăiești, le (re)dai viața. Poți căuta o figura care-ți poate spune și ție povestea, te poate reprezenta cineva, poți adăuga printre povestiri propria mărturisire, fie ea și în gând.

Pentru Translucid de Ligia Pârvulescu se potrivește un vin Rioja, pe o plajă stâcoasă, în locuri precum Madeira, Cascais sau Figueira da Foz. Pentru că te lași purtat de pagini, personajele te adoptă, le împrumuți cumva existența când ești absorbit de lectură sau te poartă printre întâmplărie din viețile lor, aproape imperceptibil. Te identifici, (re)trăiești moment, la rece. Sau post factum. Senzația e de fiecare dată la fel de intensă.

Ioșca de Cristian Fulaș se bea cu Nero d' Avola, servit rece, undeva în Taormina sau Messina, privind de sus vacarmul, oamenii, mașinile, orice formă de viață ce dă sau perturbă dinamismul situațiilor de zi cu zi, un dinamism asumat de gesturi simple, gesturi care care emană și întrețin căldura umană.

Abraxas de Bogdan Alexandru Stănescu – cere un vin roșu Primitivo di Manduria, băut la bordul unui vas, în timpul unei plimbări nocturne pe mare. A se urmări atent jocul luminilor, reflexia și jocul lor, care reflectă mai mult sau mai puțin realitatea văzută în și prin oglinzile deformante ale imaginilor asupra cărora te oprești voit sau nu, zgomotul valurilor, aerul rece care revigorează și limpezește totul, chiar și furia lăuntrică.

Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte de Alexandru Lamba trebuie citit alături de un Trapique Broquel Malbec, într-o bibliotecă, undeva ferit de ochii lumii, unde să meditezi și să analizezi detașat în ce măsură păcatul e cu adevărat păcat pentru tine și în ce măsură e salvare pentru celălalt.

Salamandre de Liviu G Stan se potrivește cu vinul roșu Journey's End Merlot, asezonat cu citirea acestui roman undeva la un foc de tabără sau în mansarda unei vile vechi, cu poveste, la munte eventual, sau într-o locație neștiută de prea mulți, unde poți materializa și trăi cu suspans fiecare paragraf citit, fiecare întâmplare aparent stranie și pe alocuri absurdă, știind că reprezintă în sine o noua provocare, un nou exercițiu de imaginație.

Sonia, ridică mâna de Lavinia Braniște se potrivește la vin alb, sec, servit pe o terasă, vara, eventual acompaniat pe fundal de un Bach la pian, într-o atmosferă care te poartă înapoi spre căutarea și (re)descoperirea unor noi configurații sociale ale cotidianului, care te resorb sau te excud, iar tu trebuie să jonglezi cu asta.

​

Greier de topaz de Florin Spătaru nu poate fi citit decât alături de un vin roșu sec, Dradara Fetească Neagră, care-ți ascute simțurile, de-a lungul paginilor hiper-realist, voluptos scrise, parcurse minuțios. O posibilitate de a-ți reconfigura cele mai ascunse trăiri și de a-ți solidifica cele mai intense viziuni asupra realității.