Jean Giono, scriitor francez, cunoscut la noi prin câteva romane, printre care Otava, s-a născut și un timp a locuit la Manosque, unde eu am fost recent, la un festival de literatură. Organizatorii m-au așezat într-o căsuță din inima unei grădini splendide, rămășița unei păduri. Pe casă scria Le Giono. Fusese casa de vacanță a scriitorului, așa că mi s-a părut normal să încep o carte la masa din grădină. Toamnă caldă și un aer care-ți amintea cât de minunat este să trăiești. În plus, îl mai aveam și pe Zogru cu mine, care vorbea continuu, în două limbi. Însă starea de bine începuse la Paris, după o scurtă întâlnire cu Hermes. Ambasada României se află în Palatul Béhague, pe unde s-au perindat multe personalități, printre care și Paul Valéry, iar pe deasupra statuilor risipite prin grădină, prin coroanele vechi, trece uneori și fantoma lui Hermes, amintind acea carte pe care vântul o răsfoiește.

Stăteam de vorbă cu Andra Mangu, îmi mărturisea mai mult în șoaptă că prin ambasadă plutesc uneori poeme lungi, rămase din alte timpuri. Bineînțeles, îl și vedeam pe Valéry suflând peste pagini, care se transformau în pulbere fină, risipită pe la ferestre, când Andra, îmi spune - stai liniștită, a fost o metaforă, nu e niciun poem! Apoi mi-a povestit, cu vocea ei cultivată, de persoană care a citit literatură la greu, toată istoria incredibilă a Palatului Béhague, cumpărat de România prin 1939. Am intrat în Ambasadă, am avut onoarea să ne salutăm cu d-na Sena Latif, și, în fine am luat parte la seara strălucită derulată în cinstea lui Zogru. Lumini, știți și voi, lume bună, laude și autografe. Dar la plecare, pe când traversam grădina, poate și datorită poveștilor Andrei, am auzit o voce lângă ureche spunându-mi cât se poate de clar: Salută-l pe Giono din partea mea. Și, credeți-mă, n-a trebuit să întreb, știu precis că în cazuri de-asta e întodeauna vorba despre Hermes, urmăritorul meu favorit.