
Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.
Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Jean Giono, scriitor francez, cunoscut la noi prin câteva romane, printre care Otava, s-a născut și un timp a locuit la Manosque, unde eu am fost recent, la un festival de literatură. Organizatorii m-au așezat într-o căsuță din inima unei grădini splendide, rămășița unei păduri. Pe casă scria Le Giono. Fusese casa de vacanță a scriitorului, așa că mi s-a părut normal să încep o carte la masa din grădină. Toamnă caldă și un aer care-ți amintea cât de minunat este să trăiești. În plus, îl mai aveam și pe Zogru cu mine, care vorbea continuu, în două limbi. Însă starea de bine începuse la Paris, după o scurtă întâlnire cu Hermes. Ambasada României se află în Palatul Béhague, pe unde s-au perindat multe personalități, printre care și Paul Valéry, iar pe deasupra statuilor risipite prin grădină, prin coroanele vechi, trece uneori și fantoma lui Hermes, amintind acea carte pe care vântul o răsfoiește.
Stăteam de vorbă cu Andra Mangu, îmi mărturisea mai mult în șoaptă că prin ambasadă plutesc uneori poeme lungi, rămase din alte timpuri. Bineînțeles, îl și vedeam pe Valéry suflând peste pagini, care se transformau în pulbere fină, risipită pe la ferestre, când Andra, îmi spune - stai liniștită, a fost o metaforă, nu e niciun poem! Apoi mi-a povestit, cu vocea ei cultivată, de persoană care a citit literatură la greu, toată istoria incredibilă a Palatului Béhague, cumpărat de România prin 1939. Am intrat în Ambasadă, am avut onoarea să ne salutăm cu d-na Sena Latif, și, în fine am luat parte la seara strălucită derulată în cinstea lui Zogru. Lumini, știți și voi, lume bună, laude și autografe. Dar la plecare, pe când traversam grădina, poate și datorită poveștilor Andrei, am auzit o voce lângă ureche spunându-mi cât se poate de clar: Salută-l pe Giono din partea mea. Și, credeți-mă, n-a trebuit să întreb, știu precis că în cazuri de-asta e întodeauna vorba despre Hermes, urmăritorul meu favorit.
Doina Ruști este prozatoare "de primă mărime a literaturii de azi", după cum o numește Nicolae Breban , "de mare talent și intuiție", în opinia lui Norman Manea , distingându-se printr-un stil puternic și vibrant. Romanele și povestirile ei sunt premiate, traduse în mai multe limbi și studiate în școli. Opera sa se remarcă prin îmbinarea fantasticului și a realismului social dur, romanul său de referință fiind Fantoma din moară (2008), ficțiune puternică despre comunismul românesc, roman inclus în neogoticul postcomunist, atât în Enciclopedia lui J. A. Weinstock, de la Routledge, cât și în Studies in Gothic Fiction, Zittaw Press. Venind tematic în completare, Ferenike, romanul cel mai personal, este o ficțiune politică, autobiografică (Humanitas, 2025). La fel de apreciat și poate cel mai cunoscut roman al său este și Lizoanca la 11 ani )(2009), roman despre prostituția infantilă, ca stil, comparat de critica occidentală cu Ciuma* lui Camus (Il Libero), cuprins în multe programe europene (între care la Școala Doctorală a Universității Barcelona). De largă popularitate se bucură trilogia fanariotă, compusă din romanele Manuscrisul fanariot, Mâța Vinerii (The Book of Perilous Dishes*) și Homeric, romane care explorează imaginarul balcanic, într-o formulă originală, fabulatorie și de actualizare a istoriei. Mircea Muthu i-a dedicat un capitol în cartea sa, Balcanismul literar românesc. Mai multe aici