Romanul lui Liviu Ornea, Viața ca o glumă proastă (Editura Nemira, București, 2022), se articulează ca o captivantă cronică a ratării metodice, grefată pe certitudinea personajului că viața sa nu este decât suma alegerilor celorlalți. Apărută în excelenta colecție n’autor, coordonată de Eli Bădică, cea mai recentă carte a matematicianului propune un discurs romanesc tonic pe marginea artei "ratării liber consimțite". Strategiile ficțiunii armonizează însemnătatea unei povești bine scrise, cu inflexiunile eseistice și notele meditative ale unui discurs literar percutant. Scriitorul reușește să surprindă ascensiunea și declinul reputației lui Paul printr-o panoramare incitantă a imaginii pe care și-o creează în cercul social frecventat. Familia, apropiații, prietenii, colegii și fostele iubite fragmentează mitul unei existențe sortite succesului fulminant, vocile lor ajungând apoi să îl disece pentru a-i devoala mecanismele. Odată îndepărtată vraja cuvântului menit să seducă, succesul se dizolvă în aburii excesului de alcool și în repulsia femeilor față de cel care nu reușește să mai păstreze nicio fărâmă din ingeniosul arsenal al unui fost Don Juan.

Miza romanului este o cartografiere incisivă a relației dintre autoritate și liberă alegere, explorând granițele asumării propriului parcurs existențial. Unul dintre motto-urile inspirat alese, cel din Prăbușirea lui F. Scott Fitzgerald, pare a plasa cronica vieții lui Paul sub zodia unui crunt determinism căci "a trăi înseamnă a te prăbuși progresiv". Beneficiind de premisele securizante ale unui statut social și academic privilegiat, eroul romanului lui Liviu Ornea își consumă tinerețea în inițiative epatante de a îndeplini așteptările înalte ale părinților săi. Autoritatea maternă funcționează ca un aparat eficient de cenzură emoțională, iar spaima de a trăi în umbra tatălui veșnic nemulțumit apar drept surse constante de incertitudini pentru tânărul Paul.

Iubirea și relațiile amoroase suspendă temporar tirania autorității familiale care se manifestă însă discret, cu ingenuitatea că rolul de îndrumător matern se exercită în parametri dezirabili. Romanul se deschide cu scrisorile tânărului către mama sa. Aflat în timpul stagiului militar, Paul își relatează experiențele, starea afectivă, lecturile și îi cere mamei sale să nu o învinovățească pe Anca, prima sa iubire, că ar fi profitat de inocența lui: "Vezi că tot trag de timp, sigur ai observat, încerc să amân chestiunea spinoasă. Anca. Știu că ești încă supărată, dar n-ai de ce (oricum, îți mulțumesc pentru că te-ai abținut să încerci să dai de ea). M-am gândit mult și cred, simt că, orice-ai spune tu (și orice-ar fi spus ea, care tot voia să micșoreze importanța întâmplării), n-a fost doar un capriciu din partea ei. A durat un an de zile, totuși!" (p. 11). Tonul justificativ adoptat față de mamă trădează raporturile de autoritate din viața adolescentului îndrăgostit și părăsit de prima sa iubită. Atitudinea agresivă a mamei se va extinde asupra fiecărei relații recunoscute de Paul, reiterând scenariul egocentric în care nicio femeie nu este potrivită pentru ilustrul său fiu.

Prima experiență amoroasă reală nu are doar rol inițiatic, ci oferă un suport concret mitului reușitei personale. Întreaga viață a personajului va gravita în jurul acestui succes, alimentându-i încrederea în sine. Imaturitatea emoțională se va hrăni cu pedanteria și iluzia irezistibilității, abil întreținută pentru publicul apropiat. Când în scenă apare Nadia, cea dintâi legătură profundă și stabilă, lectura ne oferă o oglindire a metamorfozelor imaginii lui Paul Șerbănescu prin ochii femeii îndrăgostite, de la prima întâlnire și până la momentele dureroase care o conving să îl părăsească: "Aseară, la petrecerea de Sf. Ion din atelierul lui J., a apărut un anume Paul Șerbănescu. Singur. Extrem de interesant. Bărbat fermecător, deși nu foarte înalt. Cult, citit, vorbea relaxat despre orice subiect. [...] Foarte atrăgător. Îmbrăcat îngrijit, chiar bine, cu gust, cu o neglijență bine regizată" (p. 43). Nadia este o artistă atrăgătoare, rafinată și inteligentă, care completează simetria reputației de om de succes dobândită de tânărul cercetător.

Din exterior, Paul pare a deține toate ingredientele unei vieți privite cu râvnă de foștii săi colegi. El este invidiat de prietenii cu vieți banale precum Bogdan, profesor de liceu prins în rutina căsniciei și în monotonia vieții de familie, care își suplimentează veniturile cu ajutorul meditațiilor și caută o compensație pentru limitarea profesională prin pregătirea elevilor olimpici. Exotismul existenței lui Șerbănescu este un miraj seducător pentru visătorul Bogdan și o amenințare pentru soția pragmatică a acestuia, modesta și religioasa Corina. Jurnalul Nadiei încapsulează toate punctele de cotitură ale relației cu Paul, evidențiind fracturile portretului său de om demn de invidiat: "Citește frumos, dă impresia că și simte, nu doar înțelege. Greu de zis dacă da. [...] Totuși, cum se poate să iubești și să disprețuiești în același timp? Uite că se poate. Cine știe dacă nu-i asta singura taină, să izbândești, chiar fără efort, să împaci contrariile și să accepți scăderile celuilalt?" (p. 100).

Manierismul bărbatului, labilitatea afectivă, imaturitatea și atracția pentru aventuri îi zădărnicesc metodic eforturile de a menține cea mai importantă și matură relație pe care a reușit să o construiască alături de Nadia. Faptul că nu își poate stăpâni nevoia de a se simți dorit de către toate femeile frumoase pe care le cunoaște nu reprezintă decât un alt simptom al incapacității sale de a se sustrage imaginii impuse de autoritatea care i-a ghidat întreaga existență. Vestea despărțirii de Nadia nu produce asupra mamei cercetătorului decât o reacție acidă, puternic dezaprobatoare față de femeia pe care nu o acceptase niciodată: "Eu ți-am zis de-atunci, de când ai venit aici cu ea, că nu-mi inspiră-ncredere. Nu poți pune bază pe artiste. Și din Moldova, și de la țară. În fine, asta e, cum îți așterni..." (pp. 101-102). Înstrăinarea completă față de tată și refuzul de a-l vedea pentru ultima dată marchează încă o etapă pe drumul ratării metodice, o delimitare tranșantă de viața pe care alții i-au trasat-o.

Anca, Nadia și Magda, femeile iubite de Paul, sunt urmărite de aceeași nefericire și incapacitate de a îndeplini toate obiectivele ce le-au animat tinerețea, asemenea bărbatului pe care nu l-au înțeles niciodată pe deplin. Anca se surprinde atrasă într-o relație cu doi bărbați și are o fiică a cărei paternitate rămâne un mister. Nadia rămâne urmărită de trecutul său alături de Paul și nu găsește resursele afective pentru a-și reface viața, Magda află că și ea este fiica unei asemenea relații poliamoroase. Vechii și loialii prieteni ai lui Paul sunt singurii care îi rămân alături, asistând la decăderea sa. Profesorul de liceu resemnat, care se gândește cum i-ar fi fost viața dacă ar fi avut inventivitatea lui Paul, playboy-ul tomnatic Bebe, suspiciosul Horia, toți au visat și sperat la femeile cucerite de prietenul lor pedant.

Liviu Ornea se folosește cu abilitate și inventivitate literară de enigmele personalității eroului său central, pe care le dezvăluie gradat. Cunoscuții lui Paul Șerbănescu îi filtrează imaginea printr-o serie nesfârșită de oglinzi care de care mai fidele ori distorsionante, încercând să se convingă de inconsecvența și stranietatea unui asemenea caracter. În momentul în care realizează că nu a fost decât un simplu spectator în propria viață, și nu un agent activ după cum spera, fostul cercetător de succes își reconsideră viața prin prisma relațiilor sale ratate. Paul descoperă că nu a fost niciodată stăpân pe propriul destin deoarece nu și-a asumat niciodată responsabilitatea pentru deciziile sale. Eșecurile i s-au întâmplat în momentul conștientizării că el nu crede cu adevărat în ceea ce face.

Pedanteria și modul artificios de a interacționa cu oamenii din jur îi sunt interpretate în mod eronat, ca duplicitate și nu ca imaturitate. Lipsa de asumare și manierismul ajung să treacă drept lipsă de autenticitate: "Nadia se plângea mereu de inautenticitatea, așa zicea, sentimentelor mele. N-avea deloc dreptate, am tot încercat să-i explic, însă degeaba. La mine, inautentice, artificiale nu sunt sentimentele, ci felul în care reușesc eu să le exprim, nu pot s-o fac decât mediat, citând vorbele și ideile altora. Îmi și iese, trebuie să recunoști!" (p. 298). Cheia enigmelor personalității lui Paul este oferită de personajul care mărturisește că devenirea sa a fost mediată livresc, printr-o sumă impresionantă de lecturi, asupra cărora a planat certitudinea amară că totul s-a spus mult mai bine decât ar fi reușit el să o facă.

Viața ca o glumă proastă (Editura Nemira, București, 2022) este un roman incitant prin actualizarea tonică a unui nucleu tematic clasicizat, ratarea. Geografia umană care populează discursul romanesc elaborat de Liviu Ornea explorează panoramele mitului succesului, relativizându-l. Glosând cu inventivitate literară pe marginea unor concepte precum cel de autenticitate, asumare și autoritate, scriitorul propune o lume brutal de familiară, menită să destructureze imaginile convenționale ale reușitei.