nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Jules Verne liric – poftim că am spus-o!

Alina-Simona Dragomir a devenit, (foarte) probabil, cel mai tânăr membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Sud-Est. S-a născut la data de 18 septembrie 1994 în Galați. A absolvit Facultatea de Litere, secția Franceză-Română în cadrul Universității "Dunărea de Jos" Galați, și un masterat în cadrul aceleași facultăți: "Identitate, Interculturalitate și Multiculturalism în literatura română și europeană". A debutat editorial în 2013 cu placheta "Cuvinte pentru un străin", editura Sinteze, apoi a urmat, în 2017, volumul "Ochi de culoare bacoviană", publicat la Editura Junimea în colecția "Numele Poetului", având o prefață semnată de Ioan Holban. Pentru "Ochi de culoare bacoviană" a primit: Premiul Opera Prima, acordat de CJCPCT Gorj în cadrul Festivalului Internațional de Literatură "Tudor Arghezi" și Premiul pentru debut "Traian Olteanu", acordat de Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România. Cartea este recenzată cu multă generozitate în "Convorbiri literare" (nr.10, oct.2018) de către poetul Gellu Dorian, un mare prieten al tinerilor scriitori din Galați.

Cartea de față, "Înăuntrul meu un cer gol", a apărut în 2022 la editura Tracus Arte. Este compusă din două părți, "I. înăuntrul meu un cer gol" și "II. umbra mea verde până la piele". Nu mi-am dat seama dacă, din punct de vedere stilistic, există vreo diferență. Însă, tematic, da. Îmi pare că în prima parte "bântuie" mai mult o prezență masculină, un fel de "tu" complicat și departe, care face ca interiorul să devină totuna cu exteriorul, iar timpul și spațiul să se raporteze nu la coordonatele obișnuite, ci la altele cu totul noi, specifice poeziei. Iată: "îmi place să cred că oamenii au contur./ [...]/ lângă tine/ când din și printre degete/ coloana vertebrală se frânge/ sub greutatea ta/ conturul se-ntoarce pe dos/ se înăsprește/ străpunge marginile/ te prinde/ din nou/ pe de-a-ntregul în tine." (pg.10) Poate că misteriosul personaj "nora" (oare Nora Iuga?) are dreptate acolo unde spune (citată în poemul Alinei-Simona) "când vrei să scapi de o iubire/ scrii o poezie" (pg.12) Dacă ar fi atât de simplu... Dar ce poezie superbă naște astfel de întrebări și frământări legate de iubire!

Alina-Simona Dragomir e pasionată de anatomie. Dar o sucește așa cum numai un poet o poate face. Detaliile trupului apar frecvent în poeme, într-o ordine și într-o legătură nefirească, dar senzuală, lirică. Iată: "două mâini/ cu degete lungi și fine/ se întrepătrund/ așa cum întunericul se amestecă în zidurile unei/ catedrale" (pg.13), "îmi netezesc cearcănele/ cum își netezesc domnișoarele cutele rochiilor" (pg.14) sau "când vreau să fug din mine/ îmi frâng nările între două degete./ înăuntru/ în ceafa mea/ mă faci să te simt în buricele degetelor/ ieșite în evidență/ ca sfârcurile domnișoarelor/ cu obrazul roșu aprins" (pg.18) Da, e necesară ceva imaginație pentru a vizualiza imaginea... "Creierul e un obiect/ așezat în carnea mea./ tăcerea e cel mai folosit organ/ atunci când nu se găsesc cuvinte potrivite." (pg.56)

Cred că cele mai bune poeme sunt cele scurte. Nu că acolo unde prelungește discursul liric nu reușește, doar că, din punctul meu de vedere, Alina-Simona se descurcă extrem de bine pe spațiile mici. Acolo are și curajul unor adevărate arte poetice, are curajul unor aforisme sau proteste. Ceva din zodia haiku-ului o urmărește cu talent. Aceste exerciții lirice sunt mai pregnante în partea a doua a cărții. Iată câteva exemple: "femeia este programată să fie mamă./ eu vreau să fiu altceva/ mai concret/ mai rotund/ ca vârsta unui octogenar." (pg. 53), "îmi imaginam ce ar putea simți un copac când e/ îndoit de mâinile unei femei în durerile facerii." (pg.50) sau "Ava nu e precedată de nimic/ e un punct/ cu degete reci./ le mângâi/ până aproape de tocire." (pg.70) Alteori mi-am permis, dintr-o joacă pe hârtie, să decupez poeme din alte poeme. Iată ce mi-a ieșit din poemul de la pagina 48 renunțând la primele versuri: "vin ideile de-a valma/ se încalecă una pe cealaltă/ își caută reciproc urechea./ auzul prin părțile astea/ are alt gust." Ne putem imagina și ultimele două versuri formând un poem de sine stătător. În metafizica lirică descrisă în poemele Alinei-Simona e prea puțin loc pentru un fir narativ dur și concret care să unească versurile de-așa natură încât să nu le poți demonta. Ele pot fi reașezate ca într-un cub Rubik în care orice ai voie, dar numai fața general acceptată ca fiind cea corectă, nu!

"Orice aiurită îndrăgostită/ e gata să creadă că marea e un alcov tăcut", ne spune Alina-Simona într-un poem din încheierea cărții. Apoi continuă: "- Îl iubești?/ - Atât cât poți iubi un străin frumos!/ Poftim, am spus-o!" Iubirea e o umbră stranie, dar frumoasă, în poemele Alinei-Simona Dragomir. Nu este o explozie de sentimente, nu e o abordare psihologică sau crud-realistă. Ori, dacă e realism, e acel realism al poetului care se scufundă în propria ființă și descrie tot ceea ce vede acolo. Scrisă cu rafinament, poezia ei nu își propune să șocheze, ci să te poarte, ca-ntr-un fel de Jules Verne liric, spre străfundurile propriei ființe, acolo unde trupul, spațiul și timpul au alte coordonate.


Alina-Simona Dragomir, Înăuntrul meu un cer gol,Tracus Arte, 2022

Andrei VELEA

Scriitor gălățean (născut pe 3 februarie 1980), Andrei Velea scrie proză, poezie, eseu jurnalistic, fiind autorul mai multor cărți, între care "Gimnastul fără plămâni" (2010), "Hotel în Atlantida" (2011), "Lumea e o pisică jigărită" (2012), "Orgoliul" (2013), "Plaja de la Vadu" (2013), "Benzinăria whiskey" (2017) "#Agora" (2018), "Omul vag". Cel mai recent volum al său este "a.normal" (2022), un roman foarte bine primit de public. Implicat în promovarea culturală și în diverse acțiuni sociale, Andrei Velea face parte din diverse grupuri, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România și președintele filialei Galați a Asociației Creatorilor de Ficțiune.