Hanya Yanagihara a reușit să construiască un roman dens, care își păstrează concentrația pe parcursul celor peste 1000 de pagini. Autoarea își dovedește excelența atât în construcția personajelor, cât și în construcția poveștii propriu-zise.

Prin amânarea expunerii trecutului lui Jude, excită mintea cititorului folosindu-se de un suspans care construiește orizontul de așteptare potrivit pentru receptarea mai profundă a traumelor. Așteptarea nu este dezamăgită, deoarece romanul nu lasă spații goale. Jude este un personaj care fascinează, în primul rând, prin puterea sa de a fi.

Și mai interesant este că Hanya Yanagihara introduce concepte postumaniste în esența personajelor sale. Jude poate fi considerat un Mîșkin postuman, pentru care crizele ajung să reprezinte motivația pentru resemnarea în fața condiției fizice și adoptarea unui comportament autodistructiv ca dovadă a evoluției peste granițele fizice și a entropiei. De asemenea, JB îl numește pe Jude Post-om, deoarece el reușește să rămână detașat de rasă, sexualitate, istorie personală sau identitate.

Tot în notă postumanistă, Malcolm este un personaj relativ, identificându-se mai mult cu intermediarul decât cu vreo parte, este indecis și vede sexualitatea și rasa ca pe niște atitudini.

O altă temă ilustrată în roman este prietenia care se cristalizează cel mai puternic în relația lui Willem cu Jude. Willem este cel mai apropiat personaj de Jude, care ajunge treptat să îi cunoască cu adevărat povestea și care, chiar și atunci când nu o știa, îl sprijină și îl înțelege necondiționat.

Un roman puternic care jonglează cu suferința, experiențele traumatizante și modul în care acestea produc reacții în lanț, lăsând urme și în personajele care nu le trăiesc direct, arătând complexitatea pe care o poate avea o viață măruntă.