încă se vând jucării de război

soldați în două culori stau amestecați în găleată

au ocazia să simtă pentru puțin timp

pacea camaradului de altă culoare

în salata orientală din plastic mai sunt și tranșee

tufișuri și copaci și tunuri și rachete

steagurile flutură combinații de culori care nu există

o adevărată echipă a două legiuni străine

rafturile se golesc de la o zi la alta

oamenii uită că nu cumpără mâncare

când ajung acasă le dau copiilor

doar o deschidere de capac și explodează

mama îi cheamă la masă nu vine nimeni

se duce după ei. pe aici nu se trece

încearcă să ajungă înapoi pe aici nu se trece

tatăl privește știrile nu e vorba de țara lui

doar niște copii ar face un război

*

de când lumea asta moartă ne învață să iubim?

dorurile noastre calde cât să le mai tot zidim?

niște monștri alungați doar în noapte îți sunt mire

cât aș vrea să ne iubim și-n lumina unei zile

cu o ață așa firavă dintr-un ac plin de rugină

am legat noi inimi rupte fără să-i ținem de grijă

din nimic poate oricine să frângă un timp iubit

dintre doi sărmani ca noi eu mai nou tu învechit

iar în lume de pășim o rușine îmbracă mersul nostru

ce-i legat parcă cu lanțuri de ochii ce nu-și știu rostul

pe o pajiște de spini iubirea râde desculță

de o floare făr' petale ce-a prins drag de o sămânță

Dumnezeu stă în sală și râde de actori

râde cu atât de mult drag

își cumpără primul bilet la fiecare spectacol

chiar dacă l-a văzut de la începutul repetițiilor

îi imploră pe preoți să Îl învoiască de la Liturghie

e nerăbdător să intre în teatru

pregătește recuzita aprinde reflectoarele mătură scena

stoarce mopul și o ia de la capăt

cineva se așează mereu pe locul lui rezervat

dar nu se supără poate să stea pe scări

îi aude pe actori cum se ceartă nu au răbdare

El știe mai bine nici El n-a avut mereu

atelierul vieții s-a mutat în teatru

nu știe dacă să plângă sau să râdă

aici se simte mai El ca niciodată

"arătați-Mi unde am greșit"

"arătați-Mi cum se face mai bine"

*

frumoasă doamnă Vina ce zâmbete împarte

curtată de atâți cât nu-i cuprinde lumea

fidelă orișicui cu lanțuri reci și calde

pe gustul nimănui legată noaptea ziua

la orice pas un spin un ciob chibrit și ac

ea strânge în buchet de nuntă să-l gătească

și văduvă s-o lași tu tot amâni de-un veac

altarul ne așteaptă să o luăm de mireasă

ca în palatul nostru atât de gol de noi

ea singură dansează și nouă ne e greu

când râdem ca un plâns și ne îmbrăcăm în goi

când toți avem dreptate nebun e Dumnezeu

ca două închisori sunt trupurile noastre

și printre ele zboară gingașe porumbițe

ce poartă în cioc răvașe cu multe doruri arse

uitate-n valuri reci și îndesate în sticle

pe holuri străvezi de-o parte și de alta

atârnă peste veacuri portrete îmbufnate

privesc la cei din față trăiesc acum în arta

a nu-i avea pe dragi chiar și după moarte

ce dulce e minciuna când vrea un adevăr

dar sunt niște străini când lumea îi împarte

ne îndrăgim absenți ca viermii unui măr

cum Mâine e de Ieri iar Astăzi îi desparte

eu te aud Părinte când cerul scuipă trăsnet

în grija nemiloasă aud cum calci pe nori

te văd cum zbori în vultur și tremuri printre foșnet

gust lacrimile tale ce transpiră pe flori

eu Mamă te miros pe-un câmp iubit de ploaie

în focul ce naști zile și fumegă trecutul

războaie te aud cum seci după schimbare

în vântul ce vorbește mai clar decât cuvântul

iar dincolo de garduri te joacă pe morminte

copile când te chem să nu te uiți în spate

fără de tot ce este Te am doar pentru mine

în ziua ce nu trece și-n inima ce bate