În rândurile de mai jos o să vă dezvălui o incredibilă conspirație mondială, una despre care nimeni nu îndrăznește să vorbească, deși este atât de reală încât o să vă întrebați, la final, de ce nu ați avut revelația asta până acum. Veți afla, așadar, cine conduce cu adevărat această lume.

Planul acestei conspirații a fost conceput cu aproape 40.000 de ani în urmă, când hominizii erau sălbatici și naivi. Cele mai inteligente animale din acea perioadă, adică lupii cenușii, strămoșii câinilor de astăzi, au înțeles potențialul speciei noastre care abia se rupsese mai evident de ramura maimuțelor antropoide. Atunci au decis că le va fi mai bine să se folosească de noi decât să ne concureze pentru sursele de hrană. Sper că știți deja foarte bine că nu oamenii au dresat lupii să devină câini. Aceștia au intrat prin propria lor voință în viața noastră. La început au însoțit taberele de vânători-culegători de la distanță, mulțumindu-se cu resturile lăsate, continuând să călătorească cu nomazii până apropierea a devenit tot mai concretă, mai acceptată. Încet-încet, au făcut astfel încât să devină indispensabili, colaboratori perfecți, pentru că se pricepeau să hăituiască vânatul, să-i urmărească urmele de pe sol și din aer sau să alarmeze grupul de apropierea vreunui animal ostil sau a unei posibile prăzi. Practic, abia parteneriatul cu câinii i-a făcut pe oameni să evolueze în mod real.

Câinii de azi sunt, însă, tot mai inteligenți, asta devine clar și evident pe zi ce trece. Oricum, mult mai deștepți decât oamenii, pe care au reușit deja, se pare, să îi dreseze. Specia canină controlează, de fapt, societatea în care trăim, trebuie să recunoaștem. Dacă vă uitați atenți în jur, veți vedea că ei îi manipulează pe oameni. Fiecare câine are cel puțin un om pe care îl trage de zgardă și îl duce unde are el chef, oricând dorește. Oamenii nici nu se mai înmulțesc de un timp, se ocupă doar cu creșterea și înmulțirea patrupedelor canine, care și-au schimbat funcția de lucrător în ajutorul omului în cea de companie a acestuia, schimbându-ne încă o dată viețile.

Cei care latră, cum îi cunoșteam noi până acum, au o și morală mult mai consolidată decât umanoizii. În primul rând nu sunt rasiști, ba chiar încurajează diversitatea rasială, astfel că în zilele noastre sunt peste 400 de rase pur sânge și mii de amestecuri între ele, distribuite pe toată planeta, multe destul de diferite între ele, iar fenomenul este continuu, combinații noi apărând în permanență. Realitatea e că au reușit să fie cea mai diversificată specie de pe planetă. Ei conviețuiesc perfect împreună, mici cu mari, albi cu negri, înceți cu iuți etc. Nu țin cont că unii sunt urâți, iar alții frumoși, că sunt bătrâni sau tineri, slabi sau grași. Pentru ei, toți sunt la fel. Câinii sunt și mai civilizați decât noi. Uitați-vă, de exemplu, că ei trec strada doar pe trecerea de pietoni, pe când oamenii o fac haotic, pe unde apucă.

Totuși, câinii sunt foarte posesivi. Devin agresivi când cineva încalcă teritoriul pe care și-l marchează obsesiv în fiecare zi. Pot spune că țin cu dinții la spațiul care le aparține de drept. Cu toate acestea, ei au inventat termenul de globalizare, de sat global, pentru că li se pare de neînțeles să se diferențieze între ei în funcție de o aleatorie zonă geografică. Tot ei au lansat, pe principiul ăsta, ideea că nu există sat fără câini.

Viața de câine a devenit cea mai bună viață posibilă. Au medici pricepuți și blânzi, saloane de înfrumusețare și coafură performante, mâncare delicioasă, articole de îmbrăcăminte sofisticate, dar haioase, cosmetice de lux și toate cele necesare traiului fără griji. Noile tendințe în moda canină sunt prezentate pe marile scene, de la New York până la Milano. Zeci de căței au făcut paradă pe podium în creații ale celor mai faimoși designeri, însoțiți de manechine umane. Se cheltuiesc sume din ce în ce mai mari pentru ei, pentru sănătatea și frumusețea lor.

Între timp, au eradicat vagabondajul și deja aproape că nu mai există câini fără adăpost. Nu mai acceptă nici măcar să trăiască în cuști. Au ocupat casele foștilor lor stăpâni și dispun de ele după bunul plac. Pentru ei se organizează cele mai fastuoase petreceri, iar dresajul oamenilor a fost dus până acolo încât în fiecare zi cineva îi însoțește la plimbare, la jogging sau chiar la joacă, dacă au chef. Pentru că le place mult sportul, ca o condiție pentru a-și menține sănătatea și forma fizică, au făcut în așa fel încât să fie amenajate numeroase "bark park-uri" unde să poată alerga în voie. Oamenilor nici în concedii nu li se mai permite să plece, decât acolo unde câinii lor doresc, unde se simt ei bine. Pentru asta și-au selectat cu atenție hotelurile și pensiunile la care să meargă împreună cu însoțitorii lor bipezi.

Există în plină vară, pe 26 august, o Zi Internațională a Câinilor, sărbătorită cu mare fast, dar, pe lângă asta, sunt singurii care au și o Zi Mondială, aniversată pe 10 octombrie. Nimeni nu știe care e diferența între ele. În plus, Ziua Cățelușului (World Puppy Day) se sărbătorește în data de 23 martie, iar cam fiecare rasă are propria ei Zi Internațională.

Țările unde a fost interzis prin lege să fie primiți în casele oamenilor, de exemplu în Coreea de Nord, au devenit niște dictaturi înfiorătoare, ca o pedeapsă pentru decizia lor.

În timpul recentei pandemii, numărul celor care au adus cel puțin un câine în casă a crescut exponențial și, în plus, dacă țineți minte, pentru ei nu a fost valabilă carantina, adică puteau să iasă oricând la plimbare. Chiar nu v-ați întrebat cum s-a putut asta, ce putere ascunsă dețin aceștia? Unii oameni chiar au profitat de acest avantaj, declarându-se însoțitorii lor.

Au ajuns cele mai iubite ființe din lume, dar și cele mai răsfățate. Rețelele de socializare sunt dominate de subiectele legate de aceste patrupede, au numeroase grupuri dedicate discuțiilor, iar postările în care apar au un succes viral.

Sunt o mulțime de alte argumente care îmi susțin concluziile pe care le divulg acum.

Aș putea să vă povestesc de vecina noastră de la etajul 9 care a avortat 3 copii în tinerețe, iar acum crește 7 căței. Toată pensia ei se duce pe întreținerea acestora. Domnișoara Mimosa de la parter are 31 de ani și declară de câte ori are ocazia că nu intenționează să se mărite vreodată. În schimb, are un dulău bine dotat, înalt și plin de mușchi, pe care îl adoră ca pe un iubit.

Până și Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, era dependentă de aceștia, în lunga sa domnie având alături zeci de exemplare din rasa Corgie cu care se consulta în cele mai grave probleme de stat. Aproape că nu a fost președinte al SUA care să nu fi avut câini. Joe Biden, noul locuitor al Casei Albe, este în permanență supravegheat de doi ciobănești germani. Trump a fost singurul președinte care nu a iubit câinii, de aceea a și fost îndepărtat din funcție după primul mandat. Câinii au fost primii care au călătorit în misiuni spațiale. Câinele Laika a fost prima ființă vie terestră care a navigat în spațiul cosmic, la bordul navei Sputnik II, lansată în 1957 de Uniunea Sovietică. Puiul unuia dintre cei întorși din spațiu a fost dăruit fiicei președintelui John F. Kennedy. Chiar și Sigmund Freud avea un cățel la care ținea enorm și care l-a ajutat în activitatea sa. Acesta îl lua deseori pe Jofi, cum se numea acesta, în cabinetul său, în timpul ședințelor de terapie, apoi lua notițe, convins fiind că Jofi îi ajuta pe pacienți să se relaxeze. Însemnările lui Freud au pus, de altfel, bazele terapiei moderne asistate de animale.

Hachikō este un alt câine celebru. El a ajuns să reprezinte pentru oameni un simbol al loialității și al iubirii fără limite, o legendă nu numai în Japonia, unde a trăit, ci pe tot globul. Având o blană auriu-brună, de rasă pură Akita, s-a născut la sfârșitul anului 1923, la o fermă din Japonia. La un an a fost adoptat de un profesor care lucra la Universitatea din Tokyo și care pleca zilnic cu trenul spre serviciu. Seara, la întoarcere, acesta era întâmpinat în gară de câinele său loial. Din păcate, curând, profesorul a suferit o hemoragie cerebrală și a murit, astfel că nu a mai putut să se întoarcă vreodată în stația unde îl aștepta câinele fidel. Hachikō a continuat să-și aștepte stăpânul timp de aproape zece ani, seară de seară, până a murit, la vârsta de 11 ani, din cauza unui cancer în stadiu terminal. Călătorii au început, desigur, să-i remarce prezența zilnică în toată această lungă perioadă, iar după ce a fost publicat primul articol despre Hachikō, el a câștigat imediat atenția națională. Loialul câine a fost imortalizat în fotografiile de epocă din mai multe publicații ale vremii, iar în 1934 a fost realizată o statuie de bronz sculptată de un renumit artist japonez. Numele câinelui este purtat acum de gara unde acesta a ajuns celebru.

Câinii, ei înșiși, și-au programat misiunea umanitară de a ajuta mai ales oamenii aflați în dificultate, cei singuri, triști, bolnavi, izolați, uitați sau orbi. Îi preferă și îi aleg pe acești oameni vulnerabili pentru a-i vindeca de traume sau măcar pentru a le alina suferințele, precum și pe cei care ajung în pușcării, ca să-i ajute să se reabiliteze. Tot ei sunt cei mai buni salvamontiști și polițiști. Până de curând noi nu eram conștienți de inteligența lor sclipitoare, știam doar că au simțurile mult mai dezvoltate și incomparabil mai fine decât noi, mai ales cel mai important, cel olfactiv. Fără mirosul lor special, de exemplu, mafia drogurilor ar fi dominat și ar fi transformat lumea actuală. Chiar și în lupta cu teroriștii s-au implicat, reușind să simtă materialele explozive mascate de aceștia și chiar minele neexplodate de pe fostele câmpuri de război. De curând, s-a descoperit că ei depistează cel mai bine pacienții bolnavi de covid-19, mai corect și rapid decât orice test obișnuit. Un alt simț, de care noi nici nu știm încă prea multe, e acela că ne pot depista când mințim sau nu suntem prea sinceri, așa că nu reușim niciodată să-i "fraierim". Desigur, asta poate fi în legătură cu faptul că ne cunosc foarte bine emoțiile, oricât ne-am strădui să le mascăm.

De asemenea, am văzut într-o reclamă tv cum un parior se baza pe pronosticurile câinelui său. În țara noastră câinii și-au făcut chiar și o echipă de fotbal a lor, desigur, nu una în care să fie ei pe teren și să riște să se rănească.

Ei, bine, după cum vedeți, ei decid deja în toate probleme importante. Adică hotărăsc cine primește funcții în stat sau ce decizii importante să se adopte. De altfel, sondajele electorale cele mai corecte sunt cele la care răspund aceștia.

Pentru ei, microciparea nu e deloc o problemă, ba chiar au cerut și obținut să fie obligatorie, astfel că toți sunt acum în siguranță, ușor de găsit dacă se rătăcesc, simplu să călătorească pentru că au toate datele stocate pe acest cip, inclusiv cele legate de sănătate, de exemplu, datele când le-au fost făcute vaccinurile care sunt obligatorii pentru ei, fiindcă asta au cerut, conștienți că numai așa pot menține un nivel ridicat de sănătate.

Dintre ei se lansează și noile vedete ale artelor. Picturile lor abstracte se vând cel mai bine și sunt expuse în cele mai importante muzee. Ei au și talente muzicale. Un câine celebru a fost și Peps, cel care judeca ultimele compoziții ale lui Wagner. Acesta îl așeza pe un scaun special și îi cânta ultimele pasaje compuse, apoi le păstra sau le arunca în funcție de reacția acestuia.

Ei au reușit deja ceea ce oamenilor le este practic imposibil, să aibă o limbă unică, universală, să se înțeleagă perfect unii cu alții oriunde s-ar întâlni pe planetă, spre deosebire de semenii mei care încă păstrează sute de limbaje diferite și alte numeroase dialecte care fac comunicarea extrem de dificilă. Tot o dovadă de inteligență e că micuțele animale înțeleg toate limbile folosite de noi, ba uneori chiar și ce doar gândim, în timp ce oamenii nu au reușit încă să descifreze limbajul aparent simplu al câinilor. Amintesc, oarecum în acest sens, o vorbă a lui Orhan Pamuk: "Câinii vorbesc, însă doar acelora care știu să asculte."

Așa cum spuneam, oamenii sunt deja dresați să le creeze cele mai bune condiții, să le asigure mâncarea, să-i spele și, în general, să le ofere tot ceea ce le e necesar. În schimb, câinii nu trebuie să facă nimic. Ei continuă să aibă o viață libertină și lipsită de griji. Își pot face nevoile unde au chef, mai ales în natură, dar plăcerea lor cea mai mare e să lase semne murdare pe trotuarele pe care circulă oamenii. De asemenea, ei fac sex când și oriunde li se năzare, fără nicio jenă sau restricție. Chiar sunt amuzați de jena masculilor și femelelor din rasa umană de a se manifesta fără inhibiții.

Sunt, totuși, unele semne alarmante că sunt încă nemulțumiți de noi și că pentru viitor plănuiesc să ne înlocuiască cu roboți mai docili.

De un timp am mai observat și că oamenii seamănă tot mai mult cu câinii care i-au luat pe ei în grijă. E tot o metodă prin care aceștia ne transformă. Un studiu științific a constatat că atunci când câinii și oamenii se privesc unul pe altul și comunică emoțional, același hormon este eliberat atât la oameni, cât și la câini, numit oxitocină.

Din păcate, semenii mei chiar tind să se resălbăticească. Până și fostele elite recurg la limbajul golănesc, de periferie, iar de la o vreme comunicarea s-a restrâns la un minim de semne sub forma unor emoticoane simple. Oricum, de ceva timp, activitățile noastre care presupuneau precizie, meticulozitate și atenție au fost preluate de roboți și de inteligența artificială, pentru că noi ne-am pierdut capacitățile. Nu vedeți că oamenii au devenit doar niște câini de companie pentru roboți?

Câinii știu mai multe despre noi decât știm noi despre ei.

În ultimul timp, mai mulți câini au încercat să intre și în viața mea. Au testat multe tertipuri și pe mine. Majoritatea funcționaseră deja la ceilalți semeni ai mei, dar cu mine deocamdată încă nu au reușit. Au fost câteva exemplare strălucitoare ale acestei specii, niște dobermani impecabili care au încercat să mă seducă, dar am reușit deocamdată să scap de vrăjile lor și să fug.

La un moment dat, începuse să mi se facă foarte teamă. Instalasem tot felul de avertizoare, de bariere, capcane și alte dispozitive care să-mi semnalizeze apropierea vreunui exemplar cu coada sa foșnitoare sau orice mârâit periculos. Pentru că, totuși, sunt conștient cât de inteligenți au ajuns și că nici acestea nu mă vor proteja, am decis până la urmă să mă retrag din societatea asta care nu ne mai aparține,

Dacă ajunge această scrisoare scrijelită pe o bucată de lut la vreunul dintre voi care nu este deja sclavul unui câine, vă rog, țineți cont că am mare nevoie de ajutor. Acum stau ascuns în munți, într-o peșteră și mă hrănesc cu rădăcini și mere pădurețe, iar haine îmi fac din frunze, dar îmi e frică că vor ajunge cât de curând să mă găsească chiar și aici.

Fraților, suntem în mare pericol, câinii au cucerit deja fosta noastră planetă!