Când m-am trezit, totul părea aievea, deși aș fi putut jura că e doar un vis. Camera mea n-avea nici ușă, nici fereastră, iar eu eram o frescă pe un zid. Ciudat, mi-am spus, fără să pot schimba mirarea de pe chip. A cui și cine a zămislit această țară de nicăieri venită în vis? Ce vrăji nebune, neîntâlnite până astăzi, s-au înnodat în somnul meu, din care nu-mi doream să mă trezesc? Nici să mă mișc, nici să clipesc nu pot; totul e vis și neputință, căci tencuiala și vopseaua m-au împietrit în fața lumii. Prin fața mea, trec oamenii grăbiți mergând pe biciclete, lipsiți de aripi și un pic bătrâni; nu par a fi nici spiriduși, nici zâne, ci doar minuscule furnici. Deodată, un vagonet ciudat oprește dincolo de stradă; din el coboară un șir prelung, fără sfârșit, de omuleți mărunți cu chipuri plate, având ochi oblici dar cumva drăguți. Nedeslușit îmi e limbajul lor înalt, subțire si străin, se bulucesc cu toți în fața mea ca la paradă, ținând in palme minuscule cutii din care se revarsă o ploaie nesfârșită de lumini. "Peter Pan", aud de data aceasta clar o voce răgușită! "Peter Pan," rostesc în gând, la rândul meu. Ce straniu, numele acesta îmi sună cunoscut, îmi zic. Dar brusc, fără de veste, mă multiplic; sunt frescă încă pe perete, dar în același timp, prins în milioane de ecrane mici. Călătoresc în acest chip cu aripi nevăzute de pe un țărm pe altul, cât ai clipi. Minune! Toți mă admiră și rostesc: "E Peter Pan trezit din vis!