Revistă print și online
Pe timp de vară, la ceas de seară, în grădina înverzită a Palatului Cesianu, de pe Calea Victoriei, literatura își deschidea săptămânal porțile și-și aștepta cititorii, fie ei avizați sau neofiți, printre triluri de mierle și povești fără sfârșit. În cadrul seriei de evenimente "Deznodământul nu contează", participanții - sătui de atâta realitate - au avut prilejul și privilegiul să vireze spre ficțiune. Și-au întrerupt pentru o oră-două activitățile cotidiene și s-au delectat cu lecturi publice, dezbateri pe diferite teme sau întâlniri cu scriitori contemporani coborâți din turnurile de fildeș.
Într-o lume în care uneori literatura e resimțită ca o artă opresată, orice inițiativă care contribuie la transformarea rățuștei în lebădă este lăudabilă și binevenită.
Și, chiar dacă finalul n-are prea mare importanță, îi urăm revistei Ficțiunea nici să nu-l cunoască vreodată.
Cătălina Steriu