Mihai poate fi văzut uneori pe străzile Romei, îmbrăcat cu o pelerină de stofă, absolut obișnuită la prima vedere, dar pentru cunoscători e o haină specială, moștenită de la Contele de Saint Germain. Când o așează pe umeri dispare instantaneu, te poți trezi cu el la Sala Radio din București sau la Ateneu, într-o cu totul altă ținută, iar dacă ai avea ochi mistici, l-ai putea observa trecând cu aceeași ușurință în La Belle Epoque, tolănit pe bancheta din spate a unui Daimler. Odată s-a întâmplat să împărțim aceeași vilă din Torino. Ne vedem la micul dejun, Zenob, m-a asigurat el, dar dimineața dispăruse fără urmă, era deja la Veneția, într-una dintre acele clădiri uriașe, așezat pe pervaz. Așa a văzu-o prima oară pe Alina, trecând pe canal, într-o gondolă albastră, iar câteva luni bune a alergat din oraș în oraș, ca să-i poată spune cele două cuvinte fără de care nimeni nu poate să trăiască. Și-am uitat să vă spun: cu toată pelerina lui fermecată, n-a fost ușor, pentru că Alina avea două perechi de aripi și-un plan complicat de călătorie.

Zenob

Cum a fost să fii mire și ce ficțiuni ti-au trecut prin minte de-a lungul nunții? 

Anul 2020, un an care trebuia să fie special pentru noi doi, un an pentru care pregătirile pentru nuntă au început cu destul timp înainte – la finalul lunii august, 2019, am reușit să stabilim cele mai importante puncte din organizarea unei nunți: locație, grup muzical și fotograf, iar spre finalul anului biserica și detaliile logistice privind meniul, decorațiile etc – s-a dovedit a fi un an plin de surprize neplăcute, însă am încercat să fim optimiști și am sperat că lucrurile vor reveni la normal și tot ceea ce pregătisem cu entuziasm se va si concretiza la datele stabilite. De altfel, atât eu, cât și Alina am mers mai departe cu organizarea logistica – Alina s-a dus la probe pentru rochia de mireasă, iar eu am început să scotocesc prin magazinele din Roma. Amândoi am sperat până în ultima clipă că lucrurile vor reveni pe făgașul normal și ceea ce planificasem se va și întâmpla, dar din păcate nu a fost așa și astfel am fost nevoiți să reorganizăm tot ceea ce planificasem până atunci. Dacă la mijlocul lunii martie când am fost sunat de organizatorii nunții și am fost întrebat ce facem?, răspunsul meu a fost unul scurt și sigur că nu mutăm nimic pentru că până în 18 iulie sigur se rezolvă această situație (neștiind ce avea să urmeze), iată că de data aceasta am sunat eu organizatorii și i-am rugat să găsim soluții astfel încât toți cei implicați să fie mulțumiți. După cum bine știm este greu să găsești o dată la care toți cei implicați în prima variantă să fie disponibili, dar cum zice Alina mereu că cineva acolo sus are grijă de tine, iată că am reușit să mutăm totul anul viitor în formula inițială (locație: "I Do Weddings", trupă: Iulia Dumitrache & Band, foto-video: Costin Milea PhotoArt). 

A urmat o perioadă lungă și tristă – mai ales că lockdown-ul ne-a prins separați: Alina la București și eu la Roma – cu un Paște făcut la distanță, dar în fața calculatorului (noroc cu tehnologia asta care-ți dă posibilitatea, în momente ca acestea, să fii “aproape" de cei dragi). Timpul a trecut, perioadele de incertitudini păreau că trec, iar noi încercam să vedem ce pași trebuie să urmăm, astfel încât să reușim să organizăm anul acesta cununia civilă. De aici a început aventura organizării cu temerile și incertitudinile aferente: teama de a-ți lua bilet de avion și în ultimul moment să-ți fie anulat zborul (ținând cont de deciziile luate de companiile aeriene de reluare a zborurilor), încadrarea în timp util în ceea ce privește analizele medicale, eliberarea certificatului prenupțial și depunerea actelor, etc, etc, însă astrele s-au aliniat, avioanele au zburat, iar noi am reușit să urmăm toți pașii, și astfel pe 30 iulie am putut spune DA în fața ofițerului Stării Civile Sector 1. 

 Cred că toată această aventură cu final fericit m-a făcut să înțeleg mult mai bine care ar trebui să fie de fapt prioritățile unui om în decursul vieții. Această perioadă de închidere ne-a pus față în față cu noi înșine și ne-a dat posibilitatea de a reflecta asupra lucrurilor importante în viață, iar faptul că totuși – în toată această situație inedită de restricții și limitări pentru care niciunul dintre noi nu era pregătit – am reușit să facem unul dintre cei mai importanți pași, pentru noi a însemnat enorm. Și ca să răspund pe deplin întrebării tale cum este să fii mire în perioadă de pandemie? - nu pot spune decât că, chiar dacă am fost supuși restricțiilor (doar 8 persoane aveau voie să fie prezente în interior și toți cu masca aferentă; fără posibilitatea de a sărbători după așa cum toată lumea este obișnuită; fără posibilitatea de a invita mai mulți prieteni dragi pe care i-am fi dorit alături de noi și lista de restricții ar putea continua…), a fost într-un fel inedit și chiar dacă ceremonia a fost una restrânsă și totul s-a petrecut foarte repede – neavând timp de ficțiuni ci doar bucurându-ne de cei prezenți alături de noi – a fost un moment special pentru noi, dar mai ales pentru sufletul meu.

Ce obiect de vestimentație te reprezintă cel mai bine și ce poveste se leagă de el? 

Aș vrea să cred că “întotdeauna" mi-a plăcut să fiu elegant (încă de mic când aveam serbare la școală sau eram alături de părinții mei la o nuntă în calitate de naș) și chiar dacă a fost o perioadă în care nu reușeam să mă îmbrac corespunzător 😊 (dar am avut alături de mine persoane dragi care mi-au spus ce să fac în acest sens și m-au îndrumat), cu timpul – și datorită mediului italian în care am trăit și trăiesc, dar nepierzându-mi rădăcinile – am învățat să mă îmbrac adecvat în funcție de evenimentul la care eram prezent: fie că vorbim de o ie sau un costum popular pe care le port cu mândrie în diferite ocazii (Carnavalul de la Veneția sau Ziua Universală a Iei), iar la acest capitol trebuie să menționez ia primită în dar de la prietenii mei de la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti"; fie că vorbim de un costum elegant pentru prezența la un spectacol de teatru sau o conferință de presă; fie că e vorba de un smoking purtat la un concert de gală la Ateneul Român sau la o Zi Națională la Teatrul La Fenice din Veneția sau Auditorium Parco della Musica din Roma, am încercat de fiecare dată să fiu elegant, dar nu ostentativ ci îmbrăcat potrivit pentru evenimentul la care am participat. Pentru cununia civilă am mers pe mâna soției mele și am încercat să am o ținută elegantă, dar un pic casual, astfel încât să nu intru în tiparul vestimentației standard ci să am o ținută modernă și tinerească (avantajul de a avea o soție tânără 😊), care să se potrivească atât cu momentul respectiv, dar mai ales cu ținuta aleasă de Alina. 

În privința accesoriilor pot spune că-mi plac foarte mult butonii și papioanele, iar pentru unele dintre ele am povești simpatice cum ar fi butonii albi cu fleur de lis pe care i-am văzut într-o vitrină de pe Rue de Rivoli din Paris într-una dintre plimbările mele în orașul luminilor.

Acești butoni i-am zărit cu o zi înainte de încheierea sejurului meu la Paris și mi-au plăcut enorm, însă ca orișicare turist aflat la Paris bugetul aferent era pe muchie de cuțit și am fost nevoit să-i admir și să-i las în minunata vitrină pariziană. Timpul a trecut, gândul a rămas, iar peste un an eram din nou la Paris. Care crezi ca a fost primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns pe Rue de Rivoli? Da, da … ai ghicit … m-am dus direct la vitrina magazinului cu pricina cu speranța că poate am noroc și mai găsesc butonii respectivi. Surpriza a fost mare să constat că erau la locul lor și de data aceasta bugetul nu era pe muchie de cuțit, deci minunații butoni au ajuns la mine … după 1 an. Aș putea spune că butonii m-au ales pe mine și m-au așteptat cuminți în vitrină.

Legat de accesorii, de-a lungul timpului am primit foarte multe cadouri (marea majoritate de la prieteni dragi sufletului meu și care-mi aduc aminte de ei  ori de câte ori le port), dar aș vrea să menționez aici acul pentru lavalieră primit de la draga mea prietenă soprana Leontina Văduva, un obiect care-mi va aduce mereu aminte de Leontina și de zâmbetul ei plin de lumină. Lăsând la o parte plăcerea vizuală pe care o ai asupra unui obiect/accesoriu sau satisfacția pe care o ai când porți acel accesoriu, cred forte mult în vibrația pe care ți-o transmite acel obiect, dar mai ales starea pe care acesta ți-o transmite făcându-te să-ți aduci aminte cu drag de cel de la care l-ai primit.

În ce roman/film/muzică trăiești acum?

Este foarte complexă această întrebare și voi încerca să răspund cât pot de bine pentru că nu aș vrea să pară că trăiesc într-un basm sau într-o poveste, ci într-o viață reală cu bune și cu rele, cu stări de bucurie și stări de tristețe, cu perioade vesele și perioade triste, cu așteptări și dezamăgiri, cu aprecieri și invidie, cu oameni care m-au susținut și care mă susțin și cu oameni care se simt “amenințați" de felul meu de a fi, cu suișuri și coborâșuri, însă am încercat mereu – așa cum m-a învățat bunica mea Tereza: și seara când te duci la culcare să poți pune capul liniștit pe pernă și să fii împăcat sufletește de ceea ce a-i realizat – să fiu sincer și onest, să dau o mână de ajutor celui care are nevoie, să fac lucruri bune și să încerc să las ceva în urma mea. Iubesc muzica, iubesc oamenii, iubesc artele în general, iubesc natura, iar cu fiecare an ce trece apreciez mai mult lucrurile mici dar cu semnificație (chiar daca orgoliul meu de leu mai iese din când în când la suprafață). E adevărat că am trecut prin multe, ca orișice om pe această lume, că am avut dezamăgiri de la oameni de la care nu mă așteptam, că poate nu mi-au ieșit lucrurile așa cum am dorit eu (dar explicația și semnificația am înteles-o ulterior și de ce trebuia să se întâmple în acel fel la momentul respectiv), dar sunt fericit că de-a lungul timpului am întâlnit și oameni care au crezut în mine și în proiectele mele, care m-au sprijinit în tot ceea ce am făcut și care au reușit să mă formeze pe mine ca OM. Chiar daca viața m-a dus pe un drum interesant și am trăit mulți ani într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii – Veneția, iar astăzi trăiesc în cetatea eternă: Roma – este un drum pentru care am fost, sunt și voi fi mereu recunoscător, iar această recunoștință am încercat să o transform într-un scop: acela de a face bine și de a crea frumosul. Astfel, m-am implicat în strângerea de fonduri pentru copii cu autism prin intermediul concertelor susținute de artiști români consacrați, am încercat mereu, ori de câte ori am putut, să dau o mână de ajutor celor mai puțin norocoși și am susținut și voi susține mereu (prin puterile mele) tinerii – viitoarea generație de artiști.

Romanul, filmul sau muzica  sunt reprezentate de viața trăită în prezent: romanul reprezintă paginile pe care tu ca Om le scrii zi de zi (că sunt cu fapte bune sau cu rele asta depinde de tine), filmul vieții vine după ce ai umplut toate paginile romanului (și acesta poate să fie unul bun sau dimpotrivă mai puțin bun), iar muzica … o muzica … muzica este cea care înalță sufletele, unește oamenii, acompaniază zi de zi viața oamenilor prinși între paginile romanului și asigură fundalul muzical al filmului realizat de tine de-a lungul vieții și de ce nu … poate chiar și finalul. Așadar, ca să răspund complet la întrebarea ta aș putea spune că încerc să umplu paginile romanului cu cât mai multe fapte bune, astfel încât la final filmul vieții să aibă ce prezenta, iar muzica mă acompaniază la tot pasul … mai ales că am reînceput lecțiile de canto.