Marcela Motoc doarme între paginile romanelor lui Flaubert, fiind franțuzită rău, și-și bea cafeaua în fiecare dimineață pe acoperișul unei case din malul Dâmboviței, ca să-i treacă dorul de Sena. Totodată e prietenă bună cu "Perucile verzi", club din care fac parte și eu. Acolo ne-am și cunoscut, de altfel, într-o seară în care se citea din Baudelaire, el însuși admirator al părului verde, iar Marcela avea rolul de-a aduna cuvintele mai fragile într-o cupă cu elixir. Numai că în mijlocul petrecerii noastre, pe când un poet cunoscut arunca în aer pomele lui Baudelaire, pe când sufletele sensibile, căzute în letargie, torceau emoții necunoscute, pe când cupele de șampanie pluteau singure de la o mână la alta, Marcela a scăpat cupa, care s-a făcut zob. De-atunci cutreieră prin București niște cuvinte care-au zăcut un timp în licorile poeziei și pe care le poți cunoaște după parfum.

1. Ai un obiect norocos? Ce ascunzi în sertarele secrete?

Recunosc un oarecare atașament față de anumite obiecte. N-am însă unul pe care să-l consider purtător de noroc. Nu-mi place să depind de ceva. Și un astfel de obiect asta ar face, mi-ar da senzația că depind cumva de el.

Bijuterii nu prea port, risc să le uit în cabină, la teatru, e mai simplu să nu port deloc. Și n-am nici superstiții, încât să intervină nevoia vreunui obiect. Deci, sunt liberă de amulete.

Am primit însă de curând un obiect care mă face să râd - un porcușor verde. Nu poartă altceva decât gândul bun al Anei Barton, cea care, cu mult umor, mi l-a daruit.

Un porcușor-pufos-verde care emană ceva irezistibil.

2. Povestește-mi o întâmplare de la filmări, repetiții!

Întâmplare de la filmări. Chiar din vara trecută, asta pandemică. Filmam împreună cu producătoarea/regizoarea Georgia Mihalcea mediu-metrajul ei de debut - The Locationist. Ca și când pandemia n-ar fi fost de ajuns, ne-am trezit că în locația filmării exista... un cuib de viespi! Multe viespi. A trebuit să ni le asumăm, și eu, și ea, zic și eu pentru că m-am alăturat acestei aventuri implicându-mă și ca producătoare. Prima experiență de acest gen din care am aflat că-mi place să controlez lucrurile nu numai din fața, ci și din spatele camerelor. Amuzant a fost, dragă Zenob, că deși eram pregătite să intervenim în cazul în care cineva ar fi fost înțepat, trusă de prim ajutor, antialergice, etc., iar eu aveam de mai multe ori pe zi grijă să țin viespile laolaltă și într-un singur loc, dându-le zahăr, pepene, dulciuri, cu toate astea s-a găsit una mai temerară, care s-a strecurat tocmai sub fusta mea! Și… m-a înțepat exact unde vă gândiți.

Nu-s alergică, dar înțepătura de viespe îți dă scărpinici. Și era destul de dificilă scărpinarea locului cu pricina în văzul echipei.

3. Cu ce personalitate ți-ar plăcea să te întâlnești, să petreci clipe?

Mi-ar plăcea să fiu de față în momentul în care i se va fi făcut fotografia aceea celebră lui Einstein. A fi de față ar presupune, evident, o relație apropiată.

Mi-ar mai plăcea să particip la filmarea primului film împreună cu frații Lumière.

Mi-ar plăcea să fiu cea căreia i se destăinuie Mata Hari.

Mi-ar plăcea să fiu sosia unei regine, Nefertiti de exemplu, și să aflu din interior ce înseamnă puterea, fără responsabilitatea totală a acesteia.

Și mi-ar plăcea să mă plimb de-a lungul Senei cu Gérard Philipe. A rămas actorul de care copila din mine e încă îndrăgostită. Și cred că, dacă într-o realitate paralelă l-aș întâlni, tare l-aș iubi.