Revistă print și online
Danusiu este un trubadur indolent, pierdut în ițele personalității lui Toni Chira.
Paradoxal, locuiește în Dej, în corpul și în mintea lui Toni Chira.
*
Chiar dacă mă respingi și plutești
spre altă zonă de confort,
sunt mult prea vast ca să nu te includ.
Oare de ce transpir și asud
când locul după care tânjești
e ca fibromul dintr-un țesut mort.
Sub sâni văd cum putrezesc rădăcinile,
cum realitatea din mers sufocă-ntâlnirile,
iar gura-mi scoate războiul din ceafă.
Ești depărtarea care stă să-nceapă:
locul de unde te-ai smuls
încă-ți păstrează fiorii, sub formă de puls.
*
Câtă substanță muzicală redusă la pulbere.
Câtă forță dedicată și ce nerv antrenat.
Când plângi, corpul tău ia forma unui dictat
Care se aplică unor impulsuri libere.
Ești toată numai uz de forță
Și cântec distorsionat.
*
Cu gesturi mai largi decât în realitate
(timbrul vocii coagulează momente),
substanța unui cântec redusă la pulbere.
Cântă de parcă el stabilește efecte
prin care spaima se-aerisește pe frunte.
Aceasta e spaima, e semnul meu de putere.
Spaima acoperă golul pompat în artere.
Nu mai pot crește, sunt doar suprafață.
Ochii mei sunt containere
și-adăpostesc greață.
Mă preling pe la uși, înnoptez în măsura
în care prezența-mi nici nu se simte.
Ceva atât de frumos își pierde anvergura
când ochii mi se deschid în lume prin vintre.
Danusiu locuiește în Dej, în corpul și în mintea lui Toni Chira.
Are o pasiune nedeclarată pentru procrastinare
Toni Chira (n. 2003, Dej)
- elev al Liceului Teoretic "Alexandru Papiu-Ilarian" Dej
- co-organizator al Maratonului De Poezie Online 2020 și al Festivalului SAD 2020.
- Premiul pentru Poezie la ediția din 2019 a Colocviilor Tinerilor Scriitori
- a susținut lecturi publice în cadrul Institului Blecher, al Cenaclului Republica și al festivalurilor "Poezia e la Bistrița" și StudentFest
- a publicat în revistele Poesis Internațional, Vatra și Steaua
- tradus în engleză, cehă, italiană, franceză, polonă
- publicat în străinătate:
- Fragmented Voices (Cz – UK)
- A Too Powerful Word (Srb)
- Alephi (India)
- participant la serialul radiofonic "Poets From The East", realizat de PNn Radio Milwaukee
- participant la Serile de Poezie organizate de Mikolaj Solkiewicz
- în curând:
- Poli5 (Cz),
- Antologie de Poezie Contemporană Română în Limba Franceză "Le blues roumain".
Aici se încheie Siviul Trei, cel mai ochei, al lui Danusiu.
Poet, filmolog și traducător, autor de expresie cehă. A publicat trei volume de poezie (două la Praga și unul la București), volume și articole de specialitate (teoria și istoria filmului, analiză literară), numeroase traduceri, cu focus pe poezia și teatrul contemporan din Cehia, Slovacia, Polonia și Bulgaria. Creația sa este tradusă și publicată în peste 15 țări, fiind prezentă în prestigioase reviste și antologii internaționale. Membru al PEN Club-urilor Cehia și România. Produce și moderează evenimente culturale în Cehia, Slovacia și România, colaborează cu mai multe reviste de cultură și festivaluri din Europa, America și Asia.