nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Gânduri de Solstitium

Doina Ruști, Cristina Bogdan, Allex Trușcă, Ileana Marin, Mihai Ene, Adriana Titieni, Eugen Cadaru, Ioan Pop-Curșeu

Idei

Nr. 69 / 21 iunie, 2021

Iar s-au deschis porțile, căci 21 iunie este nu doar ziua cea mai lungă din an, ci și ziua porții spre lumea zânelor. În jurul solstițiului de vară sunt mai multe sărbători, toate legate de venirea anotimpului cald. Rusaliile pun capăt ultimelor boli ale iernii și crapă ușa, regele vegetației urcă pe tron, însoțit de alaiul dansatorilor nebuni, iar în porți apar cranii de cal, albite de ploi. Se deschid ușile, moment pe care lumea îl așteaptă purtând cununi de drăgaică (sânziană), în ziua de 24 iunie, dedicată zânelor bune, printre frunzele cărora, creștinismul a amestecat și nașterea Botezătorului. Pe 29 iunie Sfinții Petru și Pavel închid festivalul de vară, cu apariția primelor fructe. Prin urmare suntem în plină perioadă de exuberanță estivală, când încep bâlciurile, așa cum am povestit aici.

În toată această perioadă, printre frunze fâlfâie câte o aripă, în crengi se agață câte o eșarfă de zână, iar când plouă, în perdeaua de apă poți să vezi siluete cețoase, trecând pragul de dintre cele două părți ale lumii. Tocmai de aceea, visele din noaptea de Sânziene se îndeplinesc, sunt vise venite din viitor.

Doina Ruști

 

Ulcele și căni de lut, linguri tăiate în lemn, buchete de cireșe cochete, grâu încolțit în strachina cu colivă, ca să iasă pe partea cealaltă a pământului și să-i bucure pe cei dragi, mireasmă de flori și tămâie, nume rostite în cerul inimii. Coșuri împletite din nuiele de dragoste și neuitare, luminate de firul de ceară al rugăciunii. Zi de pomenire și de întâlnire. Vocea protului înșiră numele pe un fir nevăzut, menit să înnoade lumile la loc. Nume după nume, precum boabele de grâu țesute în colivele ce-așteaptă să fie ridicate, închinate și miruite cu vin. Moșii cei mari, Moșii de Rusalii, Moșii de sâmburi sau de cireșe (în trecut, unele femei nici nu gustau din roade până nu-mpărțeau).

Sărbătorile de seamă ale anului nu încap în căușul unei singure zile. De Paște, de Crăciun și de Rusalii timpul devine treimic. Precum chipul întreit al Celui vechi de zile, din iconografia unor locașuri de cult transilvănene, răstimpul marilor sărbători se pliază și se desface din el însuși. În ajun de Rusalii, morții sunt îmbunați cu daruri, iar călătoria lor liberă între lumi (cuprinsă între Înviere și Cincizecime) trebuie adusă pe făgașul potrivit. 

Duminica de după Moșii de vară ni se dezvăluie ca Ianus Bifrons – cu o față privește către trecut și obiceiurile precreștine, cu cealaltă către tradițiile statornicite în biserică. Pentru unii, e vremea Rusaliilor, întruchipări feminine din neamul celor pe care nu e bine să le numești direct sau cărora e indicat să le pui o etichetă mulțumitoare – Frumoasele, Măiestrele, Vântoasele. Pentru alții, e sărbătoarea Cincizecimii, cea care amintește de Pogorârea Sfântului Duh la distanță de cincizeci de zile de la Înviere. Tot din văzduh S-a coborât peste creștetele apostolilor, sub forma limbilor de foc, iar peste capetele noastre astăzi ca o ploaie de vară în chipul frunzelor de nuc sau de tei. Contururile celor două se suprapun însă, căci cei ce duc la biserică frunze de nuc și de pelin pentru a fi sfințite împodobesc apoi casele și grajdurile cu ele, "ca să nu-i lovească Rusaliile".

Lunea Rusaliilor pare a fi definitiv "încreștinată", căci stă sub pecetea Sfintei Treimi. Dar sărbătorile lui cireșar nu se opresc aici, căci urmează Sânzienele sau Drăgaicele, zâne bune spre deosebire de Rusalii (desigur, dacă nu le nesocotești ziua). Și ce fată n-ar vrea să intre în ceata de Drăgaică și să fie aleasă pentru a purta rochia de mireasă și cununa din flori de sânziene?

Cristina Bogdan

 

Indiferent de cultură, arie geografică sau perioadă istorică, solstițiul de vară a fost celebrat ca o victorie a Soarelui. Gândirea magică din societatea arhaică a pus în joc scenarii diverse care să marcheze această zi corelată cu victoria vegetației, dar și cu dragostea, exuberanța solară fiind un imbold pentru declanșarea manifestărilor vitaliste. De aceea, în compensație, cea mai scurtă noapte își ia revanșa prin intensitate și activarea unor resurse supranaturale care să ne facă să nu uităm că există mereu și un revers al medaliei.

Mihai Ene

 

Sânzienele copilăriei mele se leagă de bunica (maica-mare), care-mi punea coronița de flori pe creștet și mă punea să mă spăl pe față, cu apă rece, într-un lighean ciobit, în care lăsa un ban de argint. Cred că aprindea și o lumânare și spunea rugăciuni, cuvinte descântate, uitate azi. Dupa toate astea, trebuia sa arunc coronița de sânziene peste casă. Eram foarte mică, încă nu mergeam la școală. Poate că lucrurile s-au amestecat în mintea mea, dar ce mi-a rămas în minte e magia zilei. La propriu. 

 Adriana Titieni Irimescu


 

Fata Pădurii, chemarea Zenitului, cerul cu stele din foc de nuiele, mister de pământ, gând neînfrânt, unde m-oi duce, la care răscruce, ce voi vedea, când vei striga, vino dar pleacă, stai și mă leagă, drumu’ îmi dai, aș vrea să mai stai, dar tu iar pleci, la anu’ petreci, aicea voi fi, de vei reveni, ce ne vom spune, sub claruri de Lune, și iar tu dispari, apoi reapari, an după an, în fiece viață, ne reîntâlnim, prin nouri de ceață, al lumii descântec, tu ești prin cântec, și dans după dans, al lumii balans, cântec din Lună și zori de cunună, rază din Soare, strop de izvoare, poveste calină, tu fată lumină.

Eugen Cadaru

 

Întodeauna la solstițiu, mă gândesc la romanul Noaptea de Sânziene al lui Eliade, care mi-a dat o înțelegere a miturilor cu zâne. Cum protagonista se numește Ileana, pentru o bună bucată de timp, am avut o strângere de inimă în ajunul acestei sărbători din cauza finalului poveștii. Moartea într-un accident de mașină a celor doi iubiți, Ștefan Viziru și Ileana Sideri, am resimțit-o ca pe un soi de ironie tragică. După ce fiecare își pierde partenerul, au șansa de a fi împreună, dar nu în această lume, ci într-o altă formă de existență, netulburată de istorie, convenții sociale, percepte morale. Sânzienele deschid "poarta" spre credința că moartea le-ar eterniza iubirea. Cum misterul de dincolo de moarte nu este descifrat, o altă interpretare a finalului ar fi că prin moarte cei doi ratează această iubire, intrând în același plan cu soții lor decedați cărora le juraseră credință  – se presupune – în fața Altarului. Sânzienele trebuie înțelese prin asociație cu Rusaliile, versiunea lor rea, ca un soi de Janus Bifrons, el însuși o zeitate tutelară a începuturilor, a porților, pragurilor, care marchează trecerea. Citesc acum acest final al Nopții de Sânziene ca pe un final deschis sub semnul dublei încifrări. 

Ileana Marin


Ce să scriu? Pentru mine, Sânzienele sunt cununile pe care – în copilăria mea – le făcea bunica dinspre mamă și pe care mi le amintesc limpede, cum se uscau la soare, atârnate de peretele casei sau al șurii, la Ocoliș. Era în acest gest o concentrare a dorinței de rod bun, de prosperitate și de echilibru care o anima pe Mama Valerie. Am făcut și eu, împreună cu soția, cu Ștefana, astfel de cununi pentru copii, cât au fost mici, dându-le mai degrabă un sens ludic ori estetic, nu neapărat unul ritual. Florile de sânziene, cu tulpinile lungi și destul de elastice, se împletesc ușor și e o plăcere să lucrezi cu ele. În adolescență, au venit lecturile din proza fantastică a lui Eliade și din operele folcloriștilor clasici, Marian, Șăineanu, Niculiță-Voronca și alții, apoi investigarea personală a fondului străvechi al culturii populare, cu multe întrebări despre gândirea magică. Dincolo de toate aceste straturi mentale, solstițiul de vară îl resimt și fiziologic ca pe un moment de triumf al luminii, de maximă forță a naturii, care îmi face efectiv bine.

Ioan Pop-Curșeu

Doina Ruști, Cristina Bogdan, Allex Trușcă, Ileana Marin, Mihai Ene, Adriana Titieni, Eugen Cadaru, Ioan Pop-Curșeu

în același număr