La căderea cortinei, Scena se întinde cu dezinvoltură, stinge ochii luminoși ai reflectoarelor, se scutură de recuzita inutilă și pornește din loc, pe urmele marilor creativi. Singurătatea îi repugnă, iar apropierea Maiei Morgenstern o bucură întotdeauna, făcând-o să se simtă parte a unui univers profund autentic, în care se împletesc cu o eleganță desăvârșită pasiunea pentru actul artistic nefalsificat și libertatea gândirii și a expresiei.

Aleg pentru săptămâna aceasta textul marii actrițe ca fiind din punctul meu de vedere, un exemplu de creativitate peste limite.

Iată textul, publicat pe pagina sa de facebook:

“Aștept pensia. E vremea. Muncesc de peste patruzeci de ani.

Amurgul e violet. Aștept pensia. Merit.

Acum patruzeci de ani și ceva, puțin ceva, am căzut la examenul de la facultate. Facultatea de teatru: IATC. Eram 500 de fete pe 4 locuri.

N-am intrat.

Meritam. Să nu intru: o nepotrivire. Monolog aiurea și poeziile. De forță, de dragoste, populară, fabulă sau de comedie. Și filosofică.

Aveam 18 ani.

Am intrat la "muncă ", la Teatrul Evreiesc de Stat. Figurantă corp ansamblu - că n-aveam studii.

Aveam 18 ani.

Am dansat si-am cântat, și-am învățat din mers. Și-am plâns un pic.

Acum aștept pensia. Merit.

După aia, am intrat la Facultatea de Teatru.

Tot 4 locuri erau, iar noi - 500. Da' eu am intrat prima (si dacă intram a treia... avea ceva? Sau ultima să fi intrat, ce, ar fi fost rău?)

Aveam de-acum 19 ani și eram prima.

Dar nu mi-au lăsat cuvântul de bun intrat, la deschidere. Ce dacă?!? N-ai mai uitat prostia asta?!?

Acuma aștept pensia. Merit.

Studenție, ambiții, examene, conflicte, cafele, țigări, amoruri. Maternitate. Nesiguranță.

Asta e țara mea. Tu pleacă la tine în țară.

Nu, această problemă nu există, mi-au spus la BOB. Și-au rupt memoriul pe care îl depusesem la Ministerul Educației.

Ce mai contează. Acum aștept pensia. Merit.

Am făcut stagiul în provincie. Așa era legea. Nu mi-a fost ușor. Nu pot zice că mi-a plăcut.

Câte trei săptămâni de "turnee" și deplasări prin toate satele și catunele din țară, la țară. Sau împrejurimi. Case de cultură sătești. Sau grajduri. Era frig și zloată și noroi și apa prindea pojghiță de gheață în pahar.

Dar oamenii ne iubeau, cred. Copii mai ales: gălăgioși și curajoși, ne luau în stăpânire fără complexe sau preliminarii: eram ai lor, le aparțineam, eram proprietatea lor. Își însușeau poveștile, costumele, măștile noastre, fără multe mofturi.

Mulți ani, ani mulți…

Acum aștept pensia. Merit.

Apoi la Teatrul Evreiesc de Stat, iar. Sau la Teatrul Național, sau... în deplasări cu Dacia, până la Baia Mare. Și înapoi. Si mâine la Suceava, după aia la Tulcea. Și Târgu Jiu, da, să-l leg cu Vâlcea. Râmnicu Vâlcea. După aia pot să dorm până târziu, că plecăm la Constanța, toooocmai la trei.

Acum aștept pensia. Merit.

Și la filmare am fost, că am așteptat. Ce-am mai așteptat. Am fost la probe, am fost la multe probe. Și am luat.

Dar mi-au zis să-mi schimb numele. Numele de familie, că-i greu de scris și pronunțat.

Da, bine. Ce mult vreau să fac film.

Nu. Nu. Și NU.

Și bucatele, mâncarea, le dădeau cu gaz sau cu benzină. Să nu le mâncăm la repetiții.

Motor.

Dacă nu te alegeam eu, nu făceai tu film niciodată cu strungăreața aia. Hai, nu mai tremura. Uite, dragă, s-a învinețit de frig! E ceva! Numai fițe! Altele ar face orice pentru un rol... Acțiune!!!

Acum aștept pensia. Pensia vine pe numele meu adevărat. Merit.

P.S. Așa cum mi-am meritat salariul. Și-l merit. De 40 de ani. Cu carte de muncă. Cu contract. Prin/ cu concursuri, examene, evaluări. Teste.

Vă mulțumesc tuturor!"