Revistă print și online
Deoarece scrisul în sine este un lucru foarte personal și reprezintă o zonă sensibilă a personalității noastre, aș fi fost tentat să spun că literatura scrisă de AI nu va exista niciodată ca fenomen. În definitiv, de cele mai multe ori, personalitatea autorului e un factor-cheie în strategia de promovare a operelor literare, precum și un element de luat în considerare de critica literară. Astfel, a scoate în lume o carte scrisă de un program software pare un nonsens.
Totuși, realitatea faptică pare să fie un pic diferită. Am auzit și eu, desigur, fiind un autor destul de conectat la nișa SF, despre declarațiile celor de la Clarkesworld, o revistă-etalon în domeniu, și cred că ele reflectă o realitate. Iată deci că literatura scrisă de AI are o șansă, dar nu prin ea însăși, ci doar dacă devine suficient de bună încât să fie "asumată" de un om. Aparent, deja unii cred că este, fiind dispuși să și-o însușească. Însă acei care cred asta se înșală, fiind, cum s-a văzut, ușor de descoperit.
Mai interesant, ca fenomen, este asumarea scrierilor AI-ului drept ceea ce sunt, dar în conjuncție cu întrebările operatorului uman care le-au generat. Cred că ați văzut cu toții zeci de postări pe Facebook conținând o frază cu o întrebare (sau îndemn) al unui om, urmată de un paragraf sau două de text generat de AI. Personal, nu pricep care e satisfacția pe care un răspuns pseudoaleator primit de la un program ți-o poate produce. Cu atât mai puțin, nu reușesc să înțeleg de ce ai arăta lumii o așa "discuție". Bănuiesc că tocmai stângăcia cu care AI-ul răspunde îi face pe utilizatori să posteze răspunsurile, găsindu-le nostime. Deocamdată. Probabil că șocul "noului" a adus acest val de discuții publice om-mașină, iar odată ce ele vor deveni rutină, vor dispărea și de pe rețelele de socializare.
În lumea artei grafice, lucrurile stau cu totul altfel. Acolo, operele AI-ului se apropie deja destul de mult de cele ale artiștilor autentici, generând astfel adevărate polemici despre moralitatea acestui demers. Este desenul făcut de AI un plagiat, având în vedere că algoritmii lucrează cu baze de date enorme de modele realizate de om, pe care le combină în propriile colaje? Greu de spus, câtă vreme și omul are (nu-i așa?) influențele lui.
Ei, dar până la a avea literatura aceeași problemă e cale lungă. Personal, nu cred că inteligența artificială va putea ajunge să creeze un personaj autentic, o dilemă morală originală sau o succesiune de evenimente de multe sute de pagini în care tensiunea este acumulată gradual. În definitiv, un tablou, oricât de complex, este o imagine singulară, care își trimite expresivitatea către tine într-un singur impuls, în vreme ce literatura e construcție.
Dacă o va face, cred că vom putea declara momentul singularității atins. Mașina va fi căpătat conștiință de sine.
Alexandru Lamba (n. 1980), este scriitor de SF, editor al revistei online "Galaxia 42" și fost redactor șef al revistei online "Gazeta SF". A publicat câteva romane, între care Sub steaua infraroșie (2016) și Arhitecții speranței (2017), un volum de proză scurtă Singurătatea singularității (2018), Cărări pe gheață (2019). Pe lângă povestiri, apărute în periodice sau în antologii, a scris scenariul pentru albumul de bandă desenată Focurile lumii noi (2018, ilustrat de Alexandra Gold). Cel mai recent roman al său este Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte (2022), o poveste pentru care a Primit Premiul Ficțiunea pentru cel mai bun final, 2022.