În Centrul Vechi din Cairo, Amr stătea într-o cafenea mică, asaltat de zgomotele pașilor și ale vânzătorilor din jur, contemplând o pagină din caiet, plină de cuvinte disparate. Se gândea la greșeală. Nu la cea înregistrată ca eșec sau ca lipsă de zel, ci la momentul care dezvăluie potențialitățile și remodelează granițele existente. Trecea prin minte fiecare dată când greșeala fusese însoțită de un regret dureros și vedea în ea punctul secret, de unde putea să înceapă reparația: rearanjarea conceptelor, reformulările culturale.

I-a venit în minte Școala Impresionistă, cu începuturile ei, când criticii le respingeau tablourile, considerându-le slabe și lipsite de acuratețea academică. Totuși, această deviere de la regulă, această "greșeală", a devenit ulterior o trăsătură distinctivă a unei întregi mișcări artistice, redefinind frumusețea, deschizând drumul artei moderne. Același lucru s-a întâmplat și în literatură, unde versul alb s-a confruntat cu critici similare, dar a deschis calea pentru noi experimente lingvistice, tematice. Ritmul și rima s-a stins în meandrele timpului.

Prietenul său, traducător, îi spune mereu că o traducere "nu este doar o simplă convertire a cuvintelor dintr-o limbă în alta, ci un proces de reconstrucție a sensului."

Amr a trecut prin minte conceptele pe care traducerile le-au adus în limbă, la accidentele de traducere, la adaptări, Cine se mai gândește astăzi la originile lor? Greșeala nu este întotdeauna un defect, ci un factor în crearea interacțiunii și a interferenței culturale. Unele dintre primele traduceri ale operelor clasice s-au făcut prin limbi intermediare, ceea ce a dus la pierderea unor conotații, dar și la o imagine diferită a scriitorilor respective. De aici au apărut noi contexte culturale și o altă relație de lectură, chiar dacă una parțială sau incompletă.

Apoi, mintea i-a rătăcit spre laborator, unde o simplă eroare științifică poate genera o mare descoperire. Câte medicamente sau experimente au eșuat pentru a deveni un pas esențial în evoluția cunoașterii? Istoria științei este plină de aceste erori, deoarece înțelegerea științifică nu progresează liniar, ci prin corecturi constante, prin eșecuri parțiale, prin schimbări de viziune.

Dar pentru Amr greșeala începea să capete personalitate. N-o vedea ca pe o ieșire din sistem, ci ca pe un element intern al acestuia, care participă la redefinirea limitelor sale din când în când. Formele culturale, cele din arte, mai ales, nu pot rămâne încremenite, ci au nevoie de o mișcare, care începe cu o simplă greșeală. Acea eroare cu potențialități neglijate. La început respinsă sau condamnată, greșeala devine cu timpul o poartă spre o înțelegere mai largă. Poate un simbol. Un punct al flexibilității.

S-a uitat în jur, la oameni, la străzi, la cafeneaua veche. Fiecare mișcare ieșită din comun, fiecare inovație sau eroare, făcea parte din experiența umană. Cultura nu crește doar prin conformitate, ci prin rezistență și prin abateri subtile de la obișnuit. Tot ceea ce astăzi e o greșeală, poate deveni mâine o normă, iar fiecare moment de eșec poartă o nouă sămânță de creativitate.

Amr și-a închis caietul, a tras aer adânc în piept și a-nceput să numere eșecurile trăite, experiențele care nu au mers conform planului. Și pe urmă la greșelile altora: la o traducere incompletă, la un tablou respins de critici, la rezultatele eronate dintr-un laborator de experiențe. Și dintr-o dată, greșeala nu i s-a mai părut un obstacol, ci un început, o poartă, o oglindă și posibilitatea necalculată.

Deasupra orașului se risipea o lumina de toamnă. Să eșuezi înseamnă să trăiești. Lumea nu e perfecta, n-a fost creată așa.