O singură imagine face cât o mie de cuvinte, spune o mantră plată din limba engleză, preluând o aserțiune infinit mai plastică a lui Ibsen. Tocmai despre o fotografie mi-am propus să vă vorbesc pe scurt aici, dar una a cărei semantică, fie și la un nivel de suprafață, generează explozii de umor involuntar. 

Bernard-Henri Lévy sau BHL, cum îi place să fie alintat, este, precum singur se recomandă, filosof. În secolul al XVIII-lea, un individ ca el ar fi ocupat, timorat, colțul canapelei unui salon, sorbind avid ironiile unui Vauvenargues sau aforismele unui Rivarol. Născut însă două secole mai târziu, el a putut trece drept gânditor (și șef al găștii de "nouveaux philosophes") grație deșertului de concurență în care l-a proiectat dansul șchiop al cromozomilor galici. 

Povestea care subîntinde fotografia atașată acestui editorial este simplă. În vara acestui an, BHL a zburat cu un avion privat în Libia, pentru a se fotografia alături de câțiva localnici îmbrăcați în uniforme militare, fapt care a provocat revolta mai multor segmente de populație (ecourile orientalismului nu au încetat în fostele colonii europene). Locul instantaneului este Tarhuna, așezarea în care 47 de civili au fost uciși de milițiile loiale comandantului regional, Khalifa Haftar. Firește, fotografia merita însoțită de un text pe măsură, ivit de geniul lingvistic al lui BHL:

"Aceștia sunt adevărații polițiști libieni, care protejează presa liberă. Ei sunt atât de diferiți de bandiții care au încercat să-mi blocheze convoiul la întoarcerea de la Misrata".

Am omis să precizez că filosoful francez pretindea că realizează un reportaj la fața locului în calitate de trimis special al celebrei reviste americane The Wall Street Journal. 

Dacă l-ar fi cunoscut pe BHL, Hans Vaininger, influent critic post-kantian și autor al lucrării Die Philosophie des Als Ob (Filosofia lui ca-și-cum), ar fi avut un material mai savuros asupra căruia să se aplice. Fotografia îl are în centru pe un gigolo mediteraneean, îmbrăcat într-un costum țesut de mâini exigente pe Savile Row și împodobit cu o cămașă deschisă, căutat neglijent, în dreptul pieptului (marcă personală), care se ridică pe vârful picioarelor pentru a părea mai înalt decât colegii de decor. El ambiționează a străluci ca și cum ar domina pe toată lumea, semioză sugerată și de mâinile odihnind, calin-dominator, pe umerii vecinilor. Las la o parte faptul că tovarășii de platou par desprinși dintr-un sketch incorect politic al lui Monty Python. De la stânga la dreapta, ni se dezvăluie, ca în commedia dell’arte, personaje decupate în mucava: locotenentul nătâng, bufonul regimentului, cu turban în culori indecise, comandantul complexat de calviție, etalând un cronograf elvețian confiscat, bodyguard-ul priapic, sigur de performanțele sale erotice, și amazoana nimfomană, pe care numai constrângerile religioase prost înțelese o împiedică să-și etaleze sânii fermi și posteriorul bombat. În mijlocul lor, tronează incarnarea filosofiei franceze contemporane, în ce are ea mai bun de oferit lumii întregi.

BHL declara într-un rând, cu nonșalanță pariziană, că "nu-i prea pasă de propria imagine". Această fotografie ne demonstrează, mai presus de orice îndoială, că autodesemnatul lider al noii filosofii franceze nu minte.