O anecdotă apocrifă legată de vegetale o are în centru pe Margaret Thatcher (din păcate, spre deosebire de conservatorii din descendența "Doamnei de Fier", politicienii progresiști arareori furnizează replici spumoase, fiindcă aproape toți par a suferi de o formă stranie de anxietate a influenței, indusă de corectitudinea politică). Astfel, ea se afla la un restaurant de marcă din Regat, însoțită de câțiva consilieri. Fără a se obosi să consulte prea mult meniul, premierul britanic a adoptat tonul superior obișnuit și i-a spus chelnerului că ar dori friptură de vită. "Cum rămâne cu legumele?", a întrebat acesta, îndatoritor, cu acel vid de emoție pe chip de care sunt capabili doar domesticii britanici. The Iron Lady i-a zâmbit larg: "Legumele iau și ele tot friptură de vită".

De la acel moment în care bieții consilieri englezi defilau inert prin imaginarul thatcherian s-au scurs vreo patru decenii. Între timp, lumea a aflat că trebuie să înghită cinci porții de fructe și de legume zilnic pentru a se menține în formă. Ca fidel consumator de carne, brânzeturi și ouă, nu am numărat niciodată fructele și legumele printre favoritele mele. Fructele îmi sunt cu deosebire nesuferite: salata mixtă care le include creează impresia unei orgii provinciale, la care se fac fotografii mișcate. Tolerez fructele doar în stare crudă și în cantități mici; dintre ele, nu aș putea alege decât pepenii, căpșunele și merele. Celelalte se pot scufunda fără regrete în ungherele evoluției pomicole.

În ceea ce privește legumele, lucrurile stau ceva mai bine: orice friptură care își merită numele se cere însoțită de ceva delicat și cotiledonat, menit să-i potențeze gustul. De pildă, curcanul "merge" cu fasole verde, vita, cu sparanghel, puiul, cu mazăre, iar peștele, cu broccoli. Și salatele simple (mediteraneene) sunt excelente vara, iar legumele se salvează iarna grație unei zombificări oțetate, numite murătură. Vegetalele sunt bune și la tavă, și în supă (minestrone este o capodoperă a gustului). Există însă și aici orori: păstârnacul, de exemplu, pare o fundătură a evoluției legumicole.

Oricum ar sta lucrurile, simultan îi admir și îi deplâng pe vegetarieni, în special pe vegani. Viața este, din fericire sau din nefericire (depinde de poziția filosofică adoptată), scurtă, iar mâncarea, bogată și variată, reprezintă unul dintre puținele fenomene rafinate care o fac tolerabilă. A reduce fenomenologia realului culinar la pulpa vegetală, aseptică, nestrăbătută de niciun vas de sânge și de niciun mușchi, este echivalent cu a citi doar cărți pentru copii. Jules Verne își păstrează farmecul, dar tot la Flaubert te întorci atunci când ai cu adevărat o problemă.