
Prima revistă de creație hibridă, înființată de Doina Ruști, pe 24 februarie 2020.
Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Emily Brontë, La răscruce de vânturi, LITERA, cpt, 2022
Romanul lui Emily Brontë este unul dintre cele mai citite romane, datorită esenței sale dramatice. Ecranizat, tradus, comentat, romanul are în centru o poveste de dragoste și conflictul etern dintre clase sociale, dintre caractere. Catherine Earnshaw și Heathcliff - personajele principale, rămân întipărite în minte prin însușiri și emoții puternice deși atât de diferite. Complexitatea narativă, povestea, dar mai ales tipologiile fac din acest roman o capodoperă a genului.
Kim Ghattas, Valul negru, Humanitas, 2022
Cartea analizează cu pertinență rivalitatea care a destrămat cultura în Orientul Mijlociu. Documentată la sânge, scrisă cu talent jurnalistic, Valul negru prezintă convingător ultimele patru decenii ale lumii arabe, ca pe o epocă întunecată și minată de conflicte sângeroase. Portrete convingătoare, atmosferă și crime.
Geraldine Brooks, Glasul de taină, LITERA, 2019 (Premiul Pulitzer)
Roman de inspirație biblică, Glasul de taină este o carte captivantă, vie și o lectură foarte plăcută, calități care i-au adus autoarei Premiul Pulitzer. Urmărind ascensiunea lui David, în termeni aproape laici, scriitoarea reinterpretează povestea legendarului erou, dintr-o perspectivă insolită, demitizatoare în esență. Dintre cărțile lui Geraldine Brooks, la noi s-a tradus și Poporul cărții.
Ciprian Handru este exeget cu studii aprofundate în literatură română, după un master lai Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, și-a continuat activitatea academică ca doctorand la Universitatea din București, pregătind o teză sub îndrumarea profesorului univ. dr. Ion Bogdan Lefter, dedicată prozei contemporane. A publicat articole în volumul colectiv Un dicționar al exilului feminin românesc și în Infernul cotidian. Imaginarul bolii în literatura română, ambele coord. de Emanuela Ilie. Pe lângă acestea, a mai semnat numeroase articole, exegeze și cronici dedicate prozei actuale, dar și proză. Este redactor la revista Ficțiunea, unde ține două rubrici: Lecturi contemporane. O listă inegală și O întrebare, mai multe răspunsuri.