spuse așa, pe-nserat, printre arțari și oleandri

durerile, spaimele și micile cruzimi

par obeliscuri decorative ale unei case vechi

de unde se aud, rar

șoapte, arpegii

câțiva pași la-ntâmplare

așa-mi povestiți și voi despre orașul acesta

minion și pestriț

prin care treceți în grabă

să nu vă prindă

să nu vă acapareze

liniștea lui stranie

amurgurile melancolice

și nici piațetele

cu mirosuri sufocante

din lumea lui nu poți pleca indiferent

orașul te-mbracă cu totul

unica pelerină de umbre

pe care o porți fără să ai habar

ce te împovărează

și când crezi că ai reușit să te eliberezi

el, orașul acesta devorator,

te-apucă zdravăn de glezne

și te strecoară

într-o grădină uluitor de frumoasă

o iluzie binevenită

în orice seară fără anotimp

dar asta este o altă poveste

trăim paradoxal, strania lumină a dimineților

împrăștie oamenii aiurea

străzile se deschid larg

guri hulpave mușcând din viață

de parcă ne-ar aștepta vreo judecată din urmă

și nici spaima

nici urletul nu își mai au loc

s-au absorbit în frunzele astea nedrept

de aurii

pare că nimic nu ar prevesti la șase dimineața

secusa din inima celei ce s-a stins

sau exploziile prin orașul ăsta clarobscur

din ale cărui brațe

nu mă pot desprinde

prea curând

și mai este și moartea, o, da, moartea asta

deja atât de perfidă și care

se întinde peste tot

fără limite

și îi râd iarăși în față

habar nu am

ce mă face dintotdeauna

să o-nfrunt

ea știe că îmi prea pasă de cruzimea asta

absurdă

și de teatrul macabru jucat

continuu în noi

trăim haotic

trăim nefiresc

anul acesta al pierderilor

și al supraviețuirii

al curajului de a fi mai presus

de orice nesăbuință a lumii

o parte din zi așa cum n-a fost

lângă pasarela înaltă, la capătul orașului

acolo unde s-a hotărât să rămână

cu o femeie sau alta

bărbatul

– sau rămășițe din cel ce a fost –

se uită pieziș, își trece prin păr palma

încă plină de iarna trecută

sau alte ierni mult mai bizare

fumul împânzește siluetele ce coboară

să flirteze cu el, să-i ofere o noapte ceva

cașicumul unei iubiri

dansul ochilor pe trupuri și încremenirea

dinăuntru, contraste care taie

până ajung în locul unde zvâcnește

o descumpănire, unde se adună ratările

ca păienjenii în colțuri părăsite

știe, el știe

prețul plătit de ticăloși la capătul

drumului, la granițe

acolo, în celălalt capăt al orașului se joacă

altă piesă neterminată, pianina

e doar un decor inutil, această futilitate

ce-l însoțește zi după zi

pare mai simplă decât o întreagă

viață irosită