Este destul de dificil să scrii despre spectacolul Nicio pastilă magică, regizat de către Laurențiu Rusescu după un text al scriitorului irlandez Christian O'Reilly, nu atât prin povestea pe care o propune, ci prin faptul că este o reprezentație ce trebuie eminamente trăită live. Emoția și starea care se produc în sală și se formează de-a lungul celor 90 de minute nu pot fi expuse pe deplin într-un text. Vom încerca totuși să atingem câteva puncte cheie, pentru ca cititorul să își poată face o idee despre ceea ce va vedea. Din capul locului, o spun că nu este un spectacol simplu, cu atât mai puțin unul exclusiv amuzant, deși la anumite secvențe chiar se râde. În fond, ceea ce este de apreciat se referă în special la puterea actorilor amatori cu dizabilități de a juca în fața unui public și de a o face la un nivel profesionist. Tocmai această interpretare crudă, clară, neșlefuită de o școală de profil, provenită strict din suflet, oferă claritate și emoție textului. Indiferent de problema de sănătate de care suferă, teatrul devine pentru ei un limbaj comun, universal, care îi ajută să își exprime emoțiile, trăirile, dar și situațiile dificile prin care trec.

Povestea poate fi rezumată la lupta pe care persoanele cu probleme locomotorii o duc în viața de zi cu zi, despre sentimentele lor sau despre provocările cu care se confruntă în centrele de îngrijire. Fiecare personaj are o poveste proprie, o dramă fizică, însă toți se lovesc de felul în care societatea se raportează la ei. Martin este personajul care naște conflictul central, acesta nefiind boala în sine, ci alegerea imposibilă între datoria față de mișcarea pentru drepturi civile și dorința umană de a evada spre o viață personală, marcată de dragostea pentru asistenta sa, Josie. Personajul Martin este inspirat de o figură reală, activistul irlandez Martin Naughton, care a dus nenumărate lupte pentru binele persoanelor aflate în scaun cu rotile. Alături de Alexandru Tache, Ariana Dumitru, Paul Lucian Teodorescu, Arian Notrețu și Alexandru Calițoiu, urcă pe scenă și actorii Marius Manole și Raluca Aprodu/Mihaela Velicu. Actorii amatori joacă împreună cu cei profesioniști, fiind de la egal la egal, fiecare cunoscându-și foarte bine rolul. Spectacolul nu este despre suferință, ci mai degrabă despre felul în care adevărata deficiență se găsește la nivelul structurilor statului, nu la nivelul celor suferinzi. Mai ales că reprezentația începe cu intervenția video a lui Alexandru Potocean, în rolul unui reprezentant legislativ care afirmă că nu mai sunt fonduri suficiente pentru susținerea persoanelor cu dizabilități. Mesajul său este clar: nu există o pastilă magică pentru a repara un corp, dar există un remediu colectiv pentru o societate bolnavă de indiferență.

Scenografia este semnată de Andreea Koch, care a creat o scenă cu rampe, potrivită pentru accesul facil al cărucioarelor motorizate ale protagoniștilor. Această inițiativă merită toate aplauzele, deoarece, dincolo de lecția de viață oferită, ne demonstrează că teatrul este o artă a incluziunii, având un efect taumaturgic dacă nu la nivel fizic, cu siguranță la nivel psihologic. Un rol major al piesei este acela de a oferi vizibilitate persoanelor cu dizabilități, prezentându-le umanitatea, umorul și complexitatea vieții.

În concluzie, Nicio pastila magică reușește să transforme scena într-un spațiu al rezistenței politice și al demnității umane. Prin refuzul de a prezenta dizabilitatea ca pe o tragedie ce necesită milă, spectacolul impune o nouă estetică a incluziunii, demonstrând că adevărata schimbare nu vine dintr-o cură medicală, ci din eliminarea barierelor sociale și atitudinale. Moștenirea lui Martin Naughton rămâne astfel vie, provocând publicul să recunoască faptul că independența și libertatea sunt drepturi universale, nu privilegii condiționate de abilitatea fizică.

Foto: Florin Ghioca