Roxana Cotruș, George Bălăiță: scribul și valențele glumei tragice, Casa Cărții de Știință, 2025

Încercând să mă specializez la locul de muncă, revin periodic la o serie de monografii consacrate vieții și operei scriitorilor români, urmărind cu oarecare entuziasm strategiile, instrumentele și metodele de cercetare utilizate în realizarea acestora. Pot spune că, în ultimii ani, am remarcat o impresionantă revigorare a genului, concretizată în apariția unor lucrări ample, cele mai multe dintre ele fiind la bază teze de doctorat. De asemenea, am mai observat un detaliu important: în această reînnoire a genului monografic, vocea predominantă aparține cercetătoarelor, ale căror investigații – adesea cu caracter de pionierat – merită o valorizare mai consistentă, fiindcă am impresia că unele dintre acestea au trecut relativ neobservate în câmpul literar românesc. Printre altele, amintesc de: Geografiile lui Alexandru Vlad (Casa Cărții de Știință, 2023) de Andreea Pop, Eugen Negrici, critic și istoric literar (Editura Limes, 2024) de Adriana Chioaru, Doina Ruști, un personaj în propria carte. Particularități tematice, construcție textuală și profil identitar în proza Doinei Ruști (Casa Cărții de Știință, 2025) de Pompilia Chifu, "Biografemele" lui Livius Ciocârlie (Editura Muzeul Literaturii Române, 2025) de Elena Manole, Mircea Nedelciu. Un personaj principal (Editura Muzeul Literaturii Române, 2025) de Iuliana Miu, Teodor Mazilu. Eternitatea cotidianului (Editura Muzeul Literaturii Române, 2025) de Luminița Colopelnic, George Bălăiță: scribul și valențele glumei tragice (Casa Cărții de Știință, 2025) de Roxana Cotruș ș.a.

Dacă la începutul acestui an am scris despre monografia Pompiliei Chifu, în cele ce urmează voi încerca să aduc în prim-plan lucrarea Roxanei Cotruș. Autoarea a obținut, în 2017, titlul de doctor în filologie cu teza intitulată George Bălăiță. Studiu monografic, pe care a publicat-o anul trecut, într-o formă (ușor) revizuită și adecvată exigențelor editoriale.

Structurat după normele academice, volumul este organizat în patru capitole: Biografia și opera, Romanele, Proza scurtă și Publicistica. În prima secțiune – de altfel cea mai restrânsă ca întindere – exegeta pune în lumină acele detalii biografice semnificative care au influențat decisiv configurația operei. Spre deosebire de Pompilia Chifu, care recurge la tehnicile autoficțiunii pentru a evidenția elementele biografice din textele de ficțiune, Roxana Cotruș optează pentru metoda psihocritică, în descendența lui Charles Mauron (De la metaforele obsedante la mitul personal). Această abordare îi permite cercetătoarei să evidențieze modul în care istoria personală a lui George Bălăiță devine un "rezervor" fertil de motive și sugestii pentru proza acestuia. Dintre multe altele, iată câteva scurte exemple de "relevare a incidențelor biografice asupra operei": "absența mamei a generat utilizarea frecventă a motivului orfanului de mamă (Naum Capdeaur, Nel, Moise Aanei, Emilia, Dorica, Antipa)." Sau "moartea bătrânei Raveca din Prima zi a săptămânii, precum și cea a lui Toma Adam din Ucenicul neascultător, ascunzând, de fapt, episodul morții bunicii Ileana". De asemenea, "nici Lumea în două zile nu face excepție de la regulă, întrucât în imaginea Feliciei se reflectă aceea a soției sale."

Desigur, mizele interpretative sunt diverse (și subiective), însă, în acest caz, cred că – printre altele – s-ar fi putut aplica și o lectură sociologizantă a textelor, concentrată pe conceptul de postură (trecând prin Alain Viala și, mai ales, Jérôme Meizoz), evidențiind poziția scriitorului în câmpul literar (influențată, aș spune, și de funcțiile pe care le-a avut: secretar al Uniunii Scriitorilor, membru supleant în Comitetul Central al Partidului Comunist Român, director al Editurii Cartea Românească) și interferența dintre text și "conduita" socială. În special, ar fi fost de urmărit/ de găsit acei "indici posturali" codați retoric în ficțiune, în complementaritatea celor relevați prin metoda psihocritică. Or, mi se pare că, prin activitatea sa literară și socială, George Bălăiță ar fi oferit un material solid pentru o astfel de analiză, atât din perspectiva componentei contextuale (aparițiile media, interviuri, notele biografice etc.), cât și a celei discursive (imaginea pe care o construiește în text).

Revenind, după succinta trecere în revistă a biografiei, carierei și receptării critice, urmează un capitol consistent dedicat romanelor (chiar dacă debutul are loc în proza scurtă), căci, ne spune autoarea, "George Bălăiță s-a impus mai întâi ca autor de romane, apoi de proză scurtă sau publicistică". De aici rețin câteva date importante. Mai întâi, argumentația (bine susținută) a Roxanei Cotruș în favoarea încadrării textelor în registrul realismului magic, realizată prin "transcenderea banalului", prin "producerea numeroaselor fenomene inexplicabile", prin "aparițiile demonilor", prin "metamorfozările personajelor", prin "prezența animalelor cuvântătoare înzestrate cu toate aptitudinile umane" ș.a. La fel de pertinente mi se par și observațiile despre topos (clădit pe contradicția dintre două lumi: Domestica și Infernalia), despre tragic, grotesc și glumă - ca trei concepte nelipsite din opera autorului, precum și cele despre complexitatea reprezentării personajelor masculine în raport cu schematismul redării personajelor feminine ș.a.

Când abordează proza scurtă – analizată din perspectivă cronologică – autoarea recurge la același exercițiu de close reading, cu mențiunea că, pe alocuri, am avut impresia că unele texte sunt "povestite" prea mult. Atunci când nu le examinează separat, adoptă o abordare comună, reunind mai multe texte fie sub raport tematic – biblic – oriental (Viața lângă lac, O fugă neîntreruptă până la poartă, Furnica pe talpă, Vestea noastră cea de toate zilele), fie în funcție de tehnicile narative moderne (Conversând despre Ionescu, După nouă și jumătate, Posibilitatea întoarcerii lui Benedict).

Și, întrucât Bălăiță s-a impus mai ales ca autor de romane, Roxana Cotruș încearcă să identifice în prozele scurte "germenii" a ceea ce avea să devină desăvârșirea "propriului crez narativ": Lumea în două zile și Ucenicul neascultător. Astfel, despre volumul de debut, Călătoria (1964), afirmă că reprezintă o etapă "pregătitoare a prozei de mari dimensiuni de mai târziu", iar în ceea ce privește cel de-al doilea volum de proză scurtă, Conversând despre Ionescu (1966), îl consideră "lucrarea care-l pregătește cel mai serios pe autor în construirea celor două romane care vor vedea lumina tiparului în 1975 (Lumea în două zile), respectiv în 1977 (Ucenicul neascultător)".

Exegeta "manevrează" cu inteligență (și) perspectivele critice anterioare, reușind – când asumarea interpretativă o cerea – să se și distanțeze de acestea. Sugestive mi se par observațiile din subcapitolul dedicat volumului Întâmplări din Noaptea Soarelui de Lapte, unde operează cu mai multe categorisiri - roman oniric (cf. Mircea Breaz), scurt roman paremiologic (cf. George Bălăiță), pseudobasm (cf. Răzvan Voncu). Iată ce spune în final:

"În ceea ce privește receptarea critică a acestui volum [Întâmplări din Noaptea Soarelui de Lapte], vocile au întârziat să apară, iar asta poate din pricina dificultății de a-l încadra într-o specie anume, poate fiindcă este conceput în special pentru cei mici sau poate din cauza amalgamului de elemente distincte ce construiesc forma și sensul acestei scrieri: intertextualitatea care urmează să-și lase amprenta asupra romanului Lumea în două zile este deja prezentă, astfel că discursul cunoaște anumite discontinuități care duc la îngreunarea procesului de receptare a textului, însă motivele ce stau la baza creării universului lui George Bălăiță sunt aceleași, constant înmulțite, toposurile și discursul epic la fel, singura modificare constând în rafinamentul jonglării cu acestea".

La acestea aș mai adăuga atenția pe care cercetătoarea o acordă filiațiilor și corespondențelor – fie de teme, simboluri, imagini recurente sau structuri ale personajelor – dintre romane, proza scurtă și chiar publicistică. Totuși, fără a neglija specificul fiecărui volum, Roxana Cotruș încearcă să le reunească sub aceeași umbrelă creatoare și imaginativă a unuia dintre "reprezentanții de seamă ai literaturii române, a cărui operă a rămas inepuizabilă, orice încercare de a o decodifica deschizând noi orizonturi". În cazul de față, decodificarea operei și vieții lui George Bălăiță se realizează printr-o varietate de metode, pe care Roxana Cotruș dovedește că le stăpânește bine: abordarea psihocritică, cea arhetipală (prin identificarea de numeroase mituri – cel al demonicului, al angelicului, al renașterii, al solarității ș.a), lectura comparativă, precum și analiza intra- și intertextuală și critica tematică.

În sfârșit, volumele de publicistică (Nopțile unui provincial, Gulliver în Țara Nimănui, Câinele în lesă) se bucură de aceeași atenție, aducând la lumină polemici, influențe, filiații intelectuale și contexte culturale relevante, care contribuie la o mai bună înțelegere a profilului ideatic și stilistic al autorului.

Monografia Roxanei Cotruș propune, iată, o lectură coerentă și bine articulată a vieții și mai ales a operei lui George Bălăiță, reușind să îmbine analiza detaliată a textelor cu o perspectivă critică deschisă către multiple metode de interpretare.