Revistă print și online
Ești un scriitor talentat, aflat la început de drum? Atunci, această veste este pentru tine: Editura LITERA lansează cea de-a II-a ediție a concursului de debut literar "Primul roman“.
Volumul desemnat câștigător va fi publicat în colecția "Biblioteca de proză contemporană“.
Din juriul fac parte:
Cristina Bogdan, conf. univ. dr., decana Facultății de Litere, Universitatea din București;
Ligia Pârvulescu, scriitoare, câștigătoarea premiului I, ediția I;
Emanuela Ilie, conf. univ. dr., Facultatea de Litere, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza“, Iași, și
Doina Ruști, scriitoare remarcabilă, președinta juriului și coordonatoarea colecției.
"Debutul unui scriitor este întotdeauna esențial, de multe ori rămânând în memoria generală doar prin acea carte prin care și-a făcut intrarea în literatură. Tocmai de aceea mi se pare vital un concurs. Cred în premiul «Primul roman» al Editurii Litera pentru că el vine să adauge valorii câștigătorului și energiile celor peste 100 de participanți. Succese tuturor!“, declară Doina Ruști.
Invitația de a participa la concurs este adresată persoanelor fizice cu cetățenie română, cu vârsta de peste 18 ani, care nu au publicat niciun roman până la data definitivării concursului, respectiv nicio operă epică unitară, mai lungă de 25.000 de cuvinte.
Textul înscris în concurs va putea aborda orice temă și va respecta canoanele speciei literare (roman). Va conține minimum 60.000 de cuvinte și maximum 120.000 de cuvinte. Textele creațiilor literare vor fi scrise în limba română, editate în Word, cu diacritice și cu ortografia în vigoare. Fontul folosit va fi Arial, de mărimea 12, la 1,5 rânduri (spațiul între rânduri va fi de 1,5).
Creațiile literare se vor trimite pe e-mail, în format doc. (ca atașament), la adresa primulroman\@litera.ro (între 1 și 21 august) și vor fi însoțite în mod obligatoriu de Fișa de participare, cuurmătoarele date personale: nume, prenume, vârsta, adresa poștală, adresa de e-mail, număr de telefon, titlul romanului înscris în concurs, o scurtă descriere a acestuia (max. 150 de cuvinte), numărul de cuvinte.
Detalii despre Regulamentul concursului și Fișa de participare
Concursul se desfășoară în perioada 1 august-19 septembrie 2022 și include 4 etape:
Etapa 1: 1 august-21 august – ÎNSCRIERE
Etapa 2: 22 august-15 septembrie – JURIZARE
Etapa 3: 16 septembrie – ANUNȚAREA CÂȘTIGĂTORILOR
Etapa 4: 29 septembrie – FESTIVITATE DE PREMIERE
Despre Colecția "Biblioteca de proză contemporană“
Colecția "Biblioteca de proză contemporană“ face parte din portofoliul Editurii Litera și este coordonată de scriitoarea Doina Ruști. În momentul de față, colecția însumează un număr important de prozatori din toate generațiile, autori de roman în mare parte, unii dintre ei debutanți. "Biblioteca de proză contemporană“ acordă atenție debuturilor și prozei cu o perspectivă epică nouă, pentru a întregi peisajul cărții românești cu viziuni narative inedite.
Despre Editura LITERA
Editura Litera are o tradiție de 33 de ani în editarea de carte, timp în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, a editat 9000 de titluri, într-un tiraj total de peste 50 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, LITERA a reușit să se impună prin calitatea catalogului editorial, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte din România.
Laura Muruzuc