Când suntem copii, suntem ca niște pitici, când creștem însă, devenim Guliver în țara piticilor. Și nu mai știi care e dimensiunea reală a lumii înconjurătoare, cea de atunci? Sau cea de acum?

De la fereastra noastră, vedeam întregul oraș, întins în fața ochilor mei, până departe, la Castel, adeseori acoperit de fumul roșiatic al Combinatului Siderurgic din Hunedoara. La poalele castelului, Cerna curgea roșiatică precum un râu de cărămidă topită. De la fereastră, cocoțată pe un scăunel, să pot vedea prin ochiul geamului orașul, în acea primă zi de mai, soarele îmi făcea cu ochiul, chemându-mă în pădurea din apropiere. Curios, locuiam în civilizație, dar la o aruncătură de băț de casa noastră, începea pădurea cu sălbăticiile ei. În fiecare an, împrospătam plantele din ierbar și culegeam de la ghebe, la măcriș. Plantele favorite? Mușchiul de pe copaci și feriga. Fructul preferat? Ghinda. Floarea îndrăgită? Macul. Viața de copil era simplă. Dar prima zi din mai aducea bucuria bâlciului și-a tiribombelor, a plimbatului cu mocănița, a pașilor mei mărunți, agățată fiind de mâna tatălui meu. Se jura mărunt în mustața sa de armean că n-are să mai prăpădească vreodată banii pe tiribombele mele, că degeaba îmi zicea el că în interiorul mingii se află tărâțe, că eu tot desfăceam învelitoarea aurită în căutarea unei comori ascunse, dar inevitabil nimeream în mijlocul unui bulgăre de tărâțe care mi se strecura printre degete. Priveam în sus, la uriașul meu tată, implorându-l cu ochi rugători, să primesc o nouă tiribombă. Nu rezista privirii mele și primeam alta, nouă, dar nu înainte de-a jura că o voi scuti de soarta nefericită a predecesoarei sale. Peste puțină vreme însă, preț de-un clipit mai lung din gene, gândul dispărea, ca și cum nici n-ar fi fost, iar bila legată de-un elastic se risipea dusă de vânt. Și iar tata dădea mărunt din buze: "să nu te-ncrezi în mincinoși". Acolo, în luminișul de la Ciuperca, ne întâlneam cu toții, în fiecare zi de 1 Mai, și-mi părea că uriașul meu Guliver, tata, cunoaște pe toată lumea, dar mai mult, că toată lumea îl cunoștea pe el. Firește că știam că-n tiribombele alea n-am să găsesc altceva decât tărâțe, eventual amestecate cu rumeguș, dar îmi plăcea atât de mult să-mi petrec timpul cu tatăl meu, încât pentru mine era Raiul pe Pământ.