În primul articol am încercat să teoretizez poziția Ghiocelului la nivel de literatură generală. Acum, ușor, ușor, voi reveni la literatura de specialitate și la literatura tinerească din facultăți sau literatura generaționist-universitară.

Privitor la literatura de specialitate, lucrurile sunt extrem de împărțite: o dată pentru că studiile făcute chiar relevă adevărul absolut și a doua oară studiile nu sunt decât niște nișe pentru obținerea diferitelor gradații din sistemul educațional. Oricât ai vrea să fii de sincer, te gândești că, până la urmă, în unele cazuri, la mijloc este munca unui om. A unui om simplu, ajuns acolo prin diferite metode (constrâns, uneori) și care încearcă să țină pasul cu cerințele sufocante ale sistemului. Pe de altă parte, până și omul acela încearcă să fenteze sistemul pe criteriul LASĂ, CĂ NU MĂ PRINDE FIX PE MINE. Ei, din fericire, nu este chiar așa. Scandalul plagiatelor a căpătat un ecou atât de puternic, încât unii oameni se gândesc de două ori dacă pot face un demers științific. O simplă notă sau idee reformulată te poate bântui în momentul când ai fost numit într-o funcție. Și din această cauză, oameni capabili, cu inteligență nativă, renunță la ideea de doctorat. Renunță să scrie o carte, își țin însemnările pentru ei de teama criticii "politice", ca să nu zic angajate. Când cei de la butoane sunt alterați, începe dezechilibrul.

În studiile de specialitate poziția Ghiocelului atrage după sine subiectele "la modă" sau, când ești în criză de idei și trebuie să scrii o lucrare sau un articol, subiecte nemaiîntâlnite - făcându-i pe ceilalți să zică: DE CE NU I-AM LUAT-O EU ÎNAINTE? Cam aceasta este direcția actuală a lucrărilor academice. Dacă mai dai puțin și cu un parfum actual, lucrarea ta va fi și mai bine văzută. Astfel, atitudinea celorlalți asupra studiului tău va fi una pozitivă. În genere, despre unele subiecte, chiar nu mai este nimic de spus, însă în trend sunt reinterpretările și reformulările. Te duci într-o librărie și vezi despre un anumit subiect un corp întreg de bibliotecă. Ce mai poți tu să scrii? Rămâi descurajat. Cine studiază hermeneutică literară știe despre ce vorbesc.

În al doilea rând, aș dori să vorbesc despre un subiect mai puțin cunoscut, dar, totuși, destul de intrigant în breasla respectivă și anume - literatura generaționist-universitară, cum o numesc eu. O problemă cu mai multe tăișuri: pe de o parte, tinerii care chiar merită și stau ascunși sub o perdea și pe de altă parte, oportuniștii, acei tineri dornici de afirmare care se folosesc de diferite mijloace pentru a părea ceea ce nu sunt. Literatură de proastă calitate distribuită pe rețelele sociale doar pentru a vedea ce flux capeți în timp. De obicei, acest aspect se găsește în Facultățile de Litere. Există tineri talentați și la alte specializări, însă, dacă ești de la mate sau de la info ori biochimie, nu prea ești luat în serios.

Nimeni nu promovează tinerii. O propoziție simplă. Unii au început să remarce acest aspect și încearcă să-i scoată de sub poziția Ghiocelului, dându-le libertate de exprimare. Generația din care fac parte pare e... urâtă. Ca prioritate, încearcă să te excludă din toate pozițiile sociale. De obicei, îi găsiți vânzători de covrigi. Te distrug metodic. Cel mai adesea, nu prea încapi de alții, dacă nu adopți poziții strategice de acțiune. Iar dacă nu adopți directivele grupului dominant, s-ar putea să mai aștepți, mult și bine...

În ceea ce privește literatura din rafturile librăriilor, observăm că este scrisă de universitari, demnitari, VIP-uri. Un scriitor simplu, chiar dacă are potențial, nu va ajunge niciodată în librărie fără protecție.

Poziția Ghiocelului este pentru mine însăși cenzura, care te urmărește până în pânzele albe. Și este logic că nu ai cum să te pui cu sistemul.