În liniștea străzilor se auzeau doar urme de pași grăbiți. Sub tălpi scrâșneau pietrele. Apoi, suflarea ei, apăsând întunericul, tot mai rapidă, tot mai puțin constantă. Părea că se simte jenantă de sunetul pe care corpul ei în mișcare îl face în noapte, făcând eforturi sortite eșecului de a respira mai puțin, de a evita gropile, de a păși delicat, precum o domnișoară, așa cum se face. Își murdărise deja pantofii și rochia iar din genunchi picura sânge. Dar nu se oprea, continua să calce grăbită, încleștând maxilarul la fiecare pulsație a gleznei umflate.

O lumină perturbă nu doar ritmul ei alert, dar și întunericul din care părea că nu mai iese. Încremeni, cu privirea pironită în bucătăria luminată. Silueta unei bătrâne apărea și dispărea, greoaie, cu șoldurile înnecate în grăsimea care curgea în valuri pe picioarele îngropate în celulită, lipsită de genunchi vizibili, sprijinită de un cadru ruginit. Se învârtea greu dintr-o parte și alta, apoi a căzut, cu un sunet scurt, înfundat. O farfurie spartă, o furculită căzută pe gresie sau corpul lipsit de putere lovit de sol, tot una.

Fata s-a apropiat de balcon, fărâmițând frunze sub tălpi și troznind lemne. Perdeaua bătrânei părea să se agite. Fata a continuat să se apropie trăgând după sine același zgomot. A sărit peste gardul scund, verde, împletit dintr-o sârmă subțire, strâmbat sub greutatea trupului ei, oprindu-se sub balcon, lângă copacii aplecați de vânt, acompaniată de un lătrat de câine venit din depărtare. Bătrâna nu se auzea. Și-a împletit mâinile în crăpăturile din tencuială, apoi s-a ridicat pe vârfuri, lipindu-și fruntea de geam. Bătrâna zăcea întinsă, cu o folie de pastile într-o mână. Captopril. Pe masă aștepta un pahar cu apă.

Fata și-a oprit strigătul, cu ambele palme apăsate peste buze. A privit din dreapta. Apoi în stânga. Un geam era larg deschis. Geamul de la camera bătrânei. Fata s-a prins de ramă, și-a lipit tălpile de zid și s-a tras puternic. Mirosul de naftalină și moarte a făcut-o să-și înghită voma. Așa îi miroseau serile în care mă-sa era prea beată și tac-su încă nu se întorsese de la muncă. Îl aștepta de trei ani. Foamea o împingea să plece la bunică-sa. Așa mirosea bătaia pe care o primea dimineață pentru că plecase singură și desculță. Dar ea nu se supăra, pentru că primise cartofi prăjiți cu ou și brânză, iar bunică-sa o mângâiase pe creștet toată noaptea în timp ce se ghemuise în căldura sânilor lăsați și voluptoși, închizând ochii, imaginându-și că așa arată dragostea și că noaptea nu se va sfârși niciodată.

Fata a mers, prin întuneric, în sufragerie. Apoi a verificat baia, cealaltă cameră și holul. Nu a intrat în bucătărie, doar și-a aruncat un ochi din prag. Bătrâna locuia singură. Fata s-a întors în cameră și a deschis dulapul din lemn masiv, mare cât peretele, cu ușile scorojite și balamalele rupte pe alocuri. A verificat fiecare buzunar de la fiecare sacou, palton, costum. Într-un colț, rămăseseră câteva haine bărbătești. Trei costume și o pereche de pantofi lăcuiți. Apoi a mers în sufragerie, la biblioteca din același lemn precum dulapul, cu aceiași scorojeală și balamale stricate. A inspectat colecția de bibelouri. Și-a băgat degetele în fiecare ceșcuță din porțelan. Două inele, o verighetă, trei lanțuri de aur. Le-a băgat în buzunar. S-a mutat la cărțile pline de praf, îmbibate în umezeala anilor, cu marginile îngălbenite. A luat fiecare carte în parte, întorcând pagină cu pagină, așezând-o la final la locul ei. Doisprezece mii de lei și o iconiță. I-a mirosit, înainte să-i azvârle și pe ei în buzunar. Iconița a pus-o pe masa din bucătărie, lângă paharul cu apă, înainte să iasă pe unde venise.

Și-a continuat drumul, cu aceiași pași grăbiți, dar cu respirația liniștită și fără să mai conteze rănile pe care le avea.