Literatura își lasă amprenta în subconștientul și în sufletul omului, încă de la prima "atingere" a esenței sale. Sufletul umanistului, însă, este atins de către conceptul de literatură, nu invers. Pentru a se "revanșa" față de literatură, tânărul umanist își asumă rolul de mască – așa cum spune Roland Barthes în Camera Luminoasă – dezvăluind istoria literaturii, – însemnătatea ei la nivel metafizic, explicarea sa la nivel de simțuri, de filosofie – printr-un singur cuvânt sau un singur tablou literar, pictat din cuvinte.

Conceptul de mască este conturat și dezvoltat de către Roland Barthes și își are rădăcinile în fotografie și, mai mult, în expresiile faciale, în ochii subiectului acelei fotografii. Rolul ei este acela de a crea o istorie, o povestire a întregii sale culturi, a întregii fericiri sau tristeți, a întregii experiențe de viață prin care a trecut subiectul. Făcând o extindere hermeneutică – interpretativă – a conceptului, tânărul umanist poate crea o istorie generală a literaturii prin simpla sa experiență de viață, deoarece tot ce înseamnă el este literatură, devenind, astfel, o mască, nu una care ascunde, ci, dimpotrivă, una care ghidează, care dezvăluie o mică parte din ce reprezintă conceptul, în general. Punctul de pornire, în călătoria devenirii unei măști pentru literatură, se face prin cultura literară a subiectului – cititorului – fiind ea contemporană sau nu. Tânărul umanist din ziua de azi își poate construi o imagine strict personală în literatură, pe care o pot anticipa sau înțelege, la suprafață, chiar și oamenii care nu sunt pasionați sau pregătiți în acest domeniu – Spectatorii, așa cum spune Barthes despre privitorii fotografiei în rama teoriei literaturii. Cultura și experiența au o legătură strânsă în ceea ce privește "fizionomia" și "geometria" gândirii umanistului, în relație cu viziunea societății despre literatură. Omul scrie ce experimentează la nivel fizic sau metafizic –imaginație – pentru a împărtăși viziunile sale cu alți oameni din grupul său, dar și cu oamenii detașați de acest domeniu. De ce? Pentru că, din experiența personală de tânăr umanist, este un chin să limitezi granițele artei doar între barierele gândurilor tale, fără să le rupi, să le depășești, pentru a le putea dezbate și împărtăși cu ceilalți, cu Spectatorii.

Complexitatea și metafizica unui astfel de om pot fi de neînțeles pentru un grup nepregătit sau dezinteresat de a pătrunde dincolo de masca pe care o creează umanistul, în vederea ilustrării esenței, a însemnătății și importanței deosebite a literaturii pentru sine, dar și pentru exterior.