Piiinggg! s-a auzit din cealaltă cameră în timp ce eu îmi aplicam cu grijă lacul de unghii în nuanța millennial pink, pe care l-am cumpărat azi-dimineață după ce m-am holbat vreo jumătate de oră în fața raionului, gândindu-mă la outfiturile cu care l-aș fi putut asorta. Primul instinct când am auzit notificarea a fost să mă ridic din fotoliu și să verific cine mi-a scris. Unde te duci? Nici nu ți s-a uscat lacul de pe unghii, mi-am spus, înainte să fac vreo mișcare. Și pe lângă asta, nu ai vrea ca lumea să creadă că ai zero viață socială și că stai tot timpul lipită de telefon. M-am așezat mai confortabil în fotoliu. Nu trecuse nici măcar un minut, că m-am și ridicat și m-am dus țintă spre camera de alături. Sigur mi s-a uscat lacul de unghii, mi-am spus. Am deblocat ecranul telefonului. Un mesaj pe Facebook de la Sabrina. Ne invita să facem revelionul la Sibiu împreună cu ea, prietena ei cea mai bună, iubitul ei și un prieten de-al lui. Un prieten de-al lui? am repetat cu voce tare, în timp ce alte zeci de întrebări prindeau contur în creierul meu ca în carnetul unui detectiv care pregătea un interogatoriu. Cine era acest prieten? Și de ce venea singur la revelion? Pentru că era singur, evident. Dar câți ani avea? Era de vârsta noastră sau mai mare decât noi? Sau poate era mai mic? Oare era la facultate?

Șirul de întrebări mi-a fost întrerupt de alte două notificări de la prietenele mele care acceptaseră invitația deja, amintindu-mi să o fac și eu.

O lună mai târziu, mă aflam deja în Gara de Nord, așteptând să ne adunăm cu toții pe peron. Bineînțeles că nu închisesem un ochi toată noaptea, asaltată fiind de o armată de gânduri în fața căreia mă simțeam neajutorată, ajungând în punctul în care îmi doream ca mintea mea să fi avut buton de oprire. Oare cum era tipul ăsta, prietenul lui Dan? Oare aveai ce să vorbești cu el sau era plictisitor? Dacă era la fel ca Dan, genul care să facă mișto de orice? Încetează. Nu te mai suport. Îți faci o mie de scenarii de fiecare dată când urmează să întâlnești o persoană necunoscută, îmi urla vocea din cap.

Dar oare... ce o să creadă despre mine?

În cele din urmă a apărut și acest prieten. Mi-a întins mâna. "Petru", a rostit. Am dat mâna cu el și m-am prezentat, la rândul meu, timp în care privirea mi se oprise asupra buclelor sale aurii. Nu era vorba că mă fascinase părul lui (sau poate că o făcuse), ci era doar un mod de a evita să îl privesc în ochi. Ideea de a face contact vizual de la prima întâlnire mă înspăimânta. Dacă nu te ucide nehotărârea, anxietatea sigur o va face, constata vocea mea interioară.

Tot drumul am dormit, prea obosiți ca să mai avem chef să interacționăm unii cu alții. În noaptea de revelion însă, lucrurile au stat diferit.

Înainte de petrecere, am stat o oră numai să mă machiez. Mai aplicam puțin fard de ochi, după care priveam minute în șir în gol. Gândurile îmi roiau cu o viteză amețitoare prin minte. Ai grijă ce spui. Nu vrei să te faci de râs. O să fie multă lume acolo. Să nu te prind că mergi cocoșată. Trebuie să arăți că ești încrezătoare. Încă puțin fard de ochi și apoi o luam de la capăt. Dar dacă nu arăt bine? Dacă mi se văd coastele prin rochia asta mulată? Dacă...

Un ciocănit în ușa de la baie mi-a împrăștiat gândurile. Erau fetele. Mă anunțau că e timpul să plecăm spre clubul unde se ținea petrecerea de Anul Nou.

Ajunsă acolo, am început ușor-ușor să mă relaxez. Cred că se datora în mare parte playlistului ales de DJ. Doar melodii pe gustul meu.

Între timp, la bar, grupul nostru comandase deja shoturi de vodcă pe care eu le-am refuzat categoric. Nu îmi plăcea tăria.

De pe unul dintre scaunele din dreptul barului am auzit:

— Tu de ce nu bei? Cum speri să te distrezi dacă nu bei?

Era Petru. M-am uitat la el încruntată, sătulă de întrebarea asta, iar pe măsură ce îl ascultam, mintea mea lucra. Veșnicele întrebări nu mă slăbeau: Oare ar trebui să i-o spun? Dar dacă o să creadă că sunt nesimțită? Oare o să regret asta?

Și atunci am simțit cum mă ia gura pe dinainte:

— Nu am nevoie să mă îmbăt ca să mă pot distra, i-am spus, îndreptându-mă triumfătoare spre ringul de dans. Îl simțeam cum mă urmărește cu privirea de acolo de la bar, sorbind din paharul cu whisky.

La miezul nopții am ieșit în Piața Mare să vedem focul de artificii, iar acolo Petru a reluat discuția, implicând-o și pe prietena mea:

— Am văzut că nu prea ați băut, nici tu, nici prietena ta. Ce păcat că nu v-ați distrat, a spus, rânjind. Înainte să apuce să rostească următoarea propoziție, i-am retezat-o:

— La fel pot să spun și eu despre tine că nu ai dansat, ci doar ai stat într-un colț dând pahare pe gât. Așa că nu știu care dintre noi a fost ăla care nu s-a distrat.

Touché, mi-am spus în gând, uimită și în același timp mândră de replica pe care tocmai o rostisem. Eram convinsă că i-am închis gura.

Câteva ore mai târziu, ne-am întors în camerele noastre de hotel, care se aflau fix una sub alta. Nu puteam să dorm. Mă tot foiam și mă gândeam la replica acidă de mai devreme. Poate nu ar fi trebuit să te iei de el. Poate îi e doar rușine să danseze în văzul tuturor. Nu toată lumea se simte confortabil să facă asta, iar tu clar nu ești în măsură să judeci pe nimeni.

Am vrut să iau o gură de aer proaspăt, așa că am ieșit pe terasă. Am simțit miros de fum de țigară și am auzit voci. Mi-am dat seama că erau și băieții pe terasă, cu un etaj mai jos. Dintr-odată am auzit numele uneia dintre prietenele mele și am ciulit urechile:

— Livia e drăguță, dar nu e chiar genul meu, iar prietena aia a ei e o ciudată care vrea să pară interesantă.

Prietena aia eram eu, evident. Iar cel care vorbea era nimeni altul decât Petru.

M-am întors în cameră și m-am așezat pe marginea patului. Am simțit o lacrimă fierbinte rostogolindu-mi-se pe obraz. Poate că are dreptate. Poate chiar sunt o ciudată care își dă aere. Poate...

Apoi, ca și cum aș fi simțit lovitura usturătoare a unei palme peste față, am scuturat din cap și mi-am spus: De ce lași orice răutate să te afecteze de fiecare dată? Și, la urma urmei, de ce îți pasă ție de ce spune Petru? Nici măcar nu te cunoaște. Ce spune el despre tine nu ar trebui să te definească.

Și totuși...?