august 18-23

Tuns de-a oaia, țărănește. Frizeria de pe Aristide Demetriade nu mai dă același randament. Data viitoare, mă întorc la arabi. Spre seară, discuții despre viitorul loc de muncă, viitorul loc de trai. Viitorul viitorului și naiba mai știe ce. A venit un trimis al proprietarilor să ia măsurile pentru o viitoare bibliotecă. Cât am stat eu aici, nu s-au gândit? Ne mutăm. Ne mutăm. Caut o garsonieră sau 2 camere în Drumul Taberei sau Lujerului. Gata centrul. Gata! Am fost cu o zi înainte la fosta casă a lui Georgescu (mă rog, am privit placa de afară; sunat la toate apartamentele; chiar și la o agenție de avocatură care pare să-și aibă sediul acolo; frate-meu, din umbră, căci soarele prăjea fără milă, cred că se întreba dacă are vreo acoperire logică ocupația asta a mea). Citit din Costache Olăreanu după duș. Mare deștept și ăsta. Vorbit cu Andrian despre vizita sa bucureșteană. Undeva pe joi. Pentru el, ușile mele mereu sunt deschise. Așa și i-am spus! Mă rog, mai întâi să găsesc ce să-i deschid.

*

Sunat după apartamente de zor. Înregistrat fiecare număr sumar, ca să nu mă sune cineva înapoi și să nu știu ce să-i zic (mi s-a întâmplat). Apel (un număr nemarcat), zic: "Da, bună ziua, spuneți." "Dumneavoastră ne-ați sunat, dumneavoastră spuneți." – mă gândesc: de ce plural? – "Am înregistrat toate numerele la care am apelat până acum..." – mă întrerupe – "Domnule, suntem o agenție, apelul a fost centralizat." – "Ok, cum o fi fost, ce oferte aveți în catalog, îmi puteți trimite câteva linkuri pe WhatsApp?" – "Nu, avem un circuit închis, trebuie să veniți la sediul nostru din Bulevardul Unirii. Aici puteți consulta catalogul și alegeți dacă colaborați cu un agent sau plătiți 300 de lei ca să intrați în contact direct cu proprietarul." – "Păi, domnule, cu toată rușinea, dar nu sunt din București, sunt de loc din Slatina." – "Și de când aveți nevoie de apartament?" – "De săptămâna viitoare." – "Cum ajungeți la gară, mă sunați pe acest număr, anume pe mine, și vă dau eu indicațiile cum să ajungeți, și de acolo rezolvăm." – "Vă mulțumesc mult, așa voi face!" Jițăl! Am citit pe Reddit că, dacă ajungi să le pășești pragul, îți propun variante mult mai proaste și mult mai scumpe, iar cele pentru care ai sunat, vai, s-au dat.

Blocul lui Paul Georgescu. N-am mai înțeles care era apartamentul; ce m-a frapat au fost ușile enorme, duble, care sigur duceau într-un spațiu intermediar, după care ar fi alte uși. Au pus lift cam 40 de zile în urmă. La intrare-n bloc, pereții, plăci, ca-n băi, aduc a faianță. Pe scări, covor. Bine, până la primul etaj. Garsonierele arătau ca dracu’. De una ținea o chicinetă undeva pe holul etajului, ca încăpere separată. Le tai de pe listă.

*

Eșec. Eșec. Eșec. Șapte vizionări într-o zi. Toate-s ca din clipurile lui Faiăr. Și mai vor și sume extraordinare. Am zis să încerc și alte zone: Nerva Traian, străzile cu nume de scriitori: Șt. O. Iosif, Gârleanu, Crevedia. La a 4-a vizionare, era același proprietar ca la a 2-a. A ținut morțiș să vină și el. Așadar, la a doua întrevedere cu același proprietar. Agentul: "Vine imediat domnul profesor." Eu: "Profesor?" Ag.: "Da, la Politehnică." Zic (plictisit): "Da, ce specializare, că eu am făcut robotică." Ag.: "Îl cheamă (să zicem) Belescu Alexandru." Eu: "Da, îl știu, mi-a dat restanță." Vine domnul profesor Belescu, ne vede: "O, dar ce surpriză". Ajungem la ușă, scoate cu greu cheile, abia se mișcă, îi joacă mocasinii înainte-înapoi, picioare subțiri, burta prea mare: "Hai că are chef băiatul să închiriez, cum am eu chef să mă mărit."

*

Citit din Supunere de Houellebecq. Început în forță; se dezumflă pe la mijloc și trage de un cal mort. Ce promitea vreun Darul lui Humboldt se transformă într-o paradă semiintelectualo-mistică, cu musulmani care vor cârma puterii în Franța. Notele despre Joris-Karl Huysmans, despre care eroul și-a scris doctoratul, par superficiale, inserate cu scopul de a "ah, da, stați că personajul meu e doctor în filologie!". Dacă ar fi scos cam jumătate din pagini și ar fi lăsat o cărțulie subțirică, ar fi făcut o școală (așa, speculații).

Găsit câteva apartamente: Plevnei, Știrbei, Magheru. Să le vedem! Frate-meu, ca sfătuitorul familiei lui I. D. Sîrbu, când îl pregăteau pe viitorul diarist pentru școală și-i croiau haine, alegeau materiale mai scumpe, mai ieftine: "Dacă alegem mai scump – iese mai ieftin." La ruși e o expresie (traduc după ureche, desigur) clasică: "Zgârcitul plătește de două ori." Mă opresc la ce-i clasic.

Revenind la Supunerea francezului. Cine, în general, a zis că romanele intelectuale narate din perspectiva unui filolog ar trebui să arate așa? De ce ar trebui să existe driblingul între un comentariu al vieții politice (sau a vieții pe larg) și presărarea existenței cu cvasiexegeze pe seama unui autor (despre care, din nou, protagonistul și-a scris doctoratul)? Nu mi se pare veridic. Bineînțeles, "trăiești" cu acel scriitor, se presupune că, dacă îți dai măsura scriind despre el, îți și place să-l citești! Dar de-a cui nevoie să-mi povestești că eroul a ajuns acasă și a adormit cu o carte scrisă de Huysmans în mână și că opera sa fundamentală, À rebours, e mai bună decât En route? Dacă aș scrie un personaj și s-ar nimeri ca acesta să aibă o diplomă în filologie, cu o lucrare despre, să ne închipuim, Al. Ivasiuc: maxim un episod, două despre asta. Nu mai mult. Cum a scris-o; dacă a publicat-o; și cum s-a încheiat povestea. Cine mai citește un rând din autorul despre opera căruia și-a scris licența, disertația, de doctorat nici nu mai zic. Să fim serioși.

*

În sfârșit: un apartament frumos. Nu așa, dar frumos-frumos. Parchet rașchetat, mobilă nouă. Două camere. Nu fără discuții incomode, firește. Proprietarul: "Student?" Agenta: "Student-student, că l-am întrebat." Eu: "Da. Încă studiez." Proprietarul: "Ce facultate?" Zic: "Litere." Proprietarul: "Ce specializare?" Eu: "Filologie." Proprietarul: "A, deci nu-i profil tehnic." Eu: "Nu prea." Tace. "Și cu plata cum ai să faci?", zice. Eu: "Cu cardul, cel mai probabil." Frate-meu inspectează baia.

Totul bine, însă blocul e din ’56. Nu cade tencuiala. M-am uitat pe site-uri și s-au uitat și alții: risc seismic – nada. Cu toate acestea, blocul de lângă se sfărâmă la bază. Dă impresia că-i tras de pământ și iaca-iaca ajunge la coastele inferioare ale ferestrelor.