Am auzit de atât de multe ori expresia clișeică "anii de liceu sunt cei mai frumoși ani din viața unui om", încât chiar și acum mă face să privesc retrospectiv și să îmi pun întrebarea: "Chiar așa să fie?". Ajunsă la facultate, mă întâlnesc însă cu un alt clișeu împachetat la fel de elegant: "Bucură-te de studenție, e cea mai frumoasă perioadă din viața ta". Mă lovesc din nou de acel superlativ relativ de superioritate, purtător al unei note acute de subiectivitate, care îmi creează așteptări (poate) mult prea îndrăznețe pentru realitatea în care trăiesc. Studenta cu ținute rafinate și vibe de Rory din Gilmore Girls, cerc larg de prieteni și petreceri studențești în fiecare weekend, bârfe și cafele, notițe estetice și, în sfârșit, geanta, și nu ghiozdanul, pe umăr – o imagine idealizată a vieții de student care prinsese contur în ochii mei înainte de a mă întâlni cu realitatea; înainte de a simți nevoia stringentă de a fi din nou acasă, înconjurată de chipurile dragi pe care le vedeam zilnic, prezentă la cina pregătită mereu cu multă grijă de mama. Nu mă sfiesc să recunosc că începutul facultății a fost pentru mine un fel de roller-coaster emoțional, un amestec de nostalgie și entuziasm – sunt conștientă că mulți dintre colegii mei sau dintre viitorii studenți sunt sau vor fi în asentimentul meu. Astfel de tranziții nu sunt atât de simple, ba chiar pot să provoace un dezechilibru emoțional mai ușor sau mai greu de gestionat, în funcție de firea fiecăruia.

În cazul meu, am reușit într-un timp relativ scurt să mă obișnuiesc cu "aerul proaspăt" pe care mi-l adusese facultatea în viața mea, cu precădere pentru că mă aflam exact acolo unde simțeam că îmi este locul și puteam să-mi urmez pasiunea: Literele clujene. Astfel, începusem să îndrăgesc Clujul, să cunosc oameni noi, să merg cu entuziasm la facultate, să îndrăznesc, de fapt, să îmi asum responsabilitatea care venea odată cu statutul de studentă. După ce am trecut cu succes de prima sesiune de examene din viața mea, căpătasem mai multă încredere în mine, lucru ce s-a reflectat în activitatea academică din semestrul al doilea: două lucrări de cercetare și un colocviu la Iași. Poate că nu toate zilele de facultate au fost precum episoadele acelea cool dintr-un serial american cu studenți, dar, în mod cert, mi-au adus oportunități și experiențe din care am luat tot ce a fost mai bun. În fond, cred că ce contează cu adevărat este să ne construim o lentilă optimistă prin care să privim realitatea înconjurătoare, astfel încât să nu anulăm farmecul pe care studenția îl poate aduce în viața noastră. Uneori este nevoie doar de o schimbare de perspectivă pentru simplul act de a continua, de a spune: "Voi reuși, nu renunț". Așa se face că boboaca nedumerită și copleșită de tot ce avea să îi aducă primul an de facultate a început să vadă diferit lucrurile:

Clujul e aglomerat, DAR e plin de viață.

Bibliografia e stufoasă, DAR conține cărți atât de bune.

Unii profesori sunt exigenți, DAR pot învăța atât de multe lucruri utile de la ei.

Mi-e dor de casă, DAR știu că cei dragi se bucură de rezultatele mele.

Uneori mă simt copleșită, DAR știu că nu sunt singura care trece prin astfel de momente.

Inevitabil, cheltuielile mai apar și mi se pare imposibil să mai economisesc ceva, dorul de casă mă lovește chiar atunci când mă aștept mai puțin, orarul încărcat îmi creează uneori impresia că eșuez în a ține pasul cu toate și mai e și materia care nu se lasă întotdeauna ușor înțeleasă, dar încerc să găsesc frumosul în fiecare aspect al vieții de student, fiindcă el chiar există.

Și, până la urmă, da, cred că merită să fii student astăzi. Merită, în primul rând, pentru că studenția ne oferă contexte prielnice de aprofundare a domeniilor de interes pentru noi, înconjurați fiind de specialiști și oameni dornici să ne îndrume. Cât despre clasica dezbatere privind accentul pus pe teorie în detrimentul practicii în sistemul educațional din România, prefer să rămân optimistă și să cred că tot ce am învățat, învăț și voi învăța îmi va fi util în cariera mea profesională, la momentul potrivit. Știu că sună clișeic, dar cred că educația va fi mereu un pion esențial în parcursul nostru profesional și nu numai, desigur. În al doilea rând, consider că studenția, dincolo de activitatea academică, înseamnă și o excelentă oportunitate de a ieși din bula socială în care ne complacem de cele mai multe ori și care, poate, ne limitează. Aici găsesc potrivit să includ desfătările studențești – de la o carte bună care mă ține trează până la miezul nopții și până la prânzul luat la cantină împreună cu prietenele mele. Cred că astfel de momente sunt absolut necesare pentru a nu uita că, da, suntem tineri și ne face plăcere să mai ieșim cu prietenii la un film sau să rătăcim pe străzile orașului noaptea. Pentru mine, sunt "breșe temporale" (concept pe care l-am întâlnit în cadrul cursului de Teoria literaturii) care mă scot din banalitatea rutinei cotidiene și îmi permit să iau o pauză, să fiu studenta care găsește echilibrul între facultate și viața socială, între dorința de a excela pe plan academic și cea de a gusta din plăcerile studenției. De altfel, consider că facultatea ne pune în farfurie șanse: primim un meniu mai mult sau mai puțin apetisant, cu experiențe, oportunități și resurse educaționale. Nu ne rămâne altceva de făcut decât să gustăm din fiecare, iar dacă nu e ceea ce ne place, atunci poate nu ne-am găsit încă locul. Din experiența acumulată până acum, m-am convins că până și o discuție cu alți tineri mă poate face mai deschisă spre perspective diferite față de ale mele, în timp ce scrierea unei lucrări științifice sub îndrumarea unui profesor bun mă poate ajuta, în mod considerabil, să îmi formulez propriile idei și să îndrăznesc să pun întrebări.

Curând încep al doilea an de facultate și, inevitabil, emoția reapare. Simt fluturi în stomac – făcutul bagajelor, plecatul de acasă, revenirea în Cluj, orarul nou –, DAR gândul că mă întorc în locul unde îmi pot urma pasiunea, având alături oameni dragi mie, mă face să cred că e un privilegiu să fiu studentă, să am șansa de a învăța, de a primi îndrumare și de a mă forma nu doar ca viitor profesionist, ci și ca om, cu toate adjectivele care vin la pachet: curios, empatic, responsabil, perseverent și corect. Nu sunt în măsură să prevăd dacă, până la sfârșitul facultății, voi rămâne sau nu fidelă gândurilor mele de acum, însă știu că acești ani, indiferent cum îi voi privi peste timp – cei mai frumoși sau nu, grei sau mai ușori –, vor rămâne, într-un fel sau altul, o piesă importantă din muzeul vieții mele.

Lorena Vereș

Studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specializarea română–engleză. Pasiunea pentru scris și literatură a prins contur încă din anii copilăriei, consolidându-se de-a lungul liceului prin participarea la două etape naționale ale Olimpiadei de Limba și Literatura Română. În prezent, privește cu interes și curiozitate începutul unui parcurs la Litere, pe care îl consideră o continuare firească a preocupărilor dezvoltate de-a lungul timpului. Crede ferm în puterea cărților și a cuvintelor de a păstra autenticul într-o lume aflată într-o continuă schimbare și de a iniția un ritual al comuniunii și al bucuriei între oameni.